Vineri,
03.10.2025
Ploi Scurte
Acum
4°C

Patru sibieni reprezintă România la Campionatul Mondial la Precizia Aterizării cu Parapanta. „Ne pregătim de foarte mult timp”

Patru sibieni reprezintă România la Campionatul Mondial la Precizia Aterizării cu Parapanta. „Ne pregătim de foarte mult timp”
Mihai-Dan Ștefu și Marius Stoian, doi dintre sibienii care vor reprezenta România, sunt în Top 20 la nivel mondial la această disciplină. Sursa colajului: Cristian Șandru

Din cei șase sportivi care formează echipa României la Campionatul Mondial care va avea loc în Turcia, patru sunt din Sibiu. Deplasarea lor nu este susținută în niciun fel de autorități.

150 de sportivi din 43 de țări vor participa la Campionatul Mondial la Precizia Aterizării cu Parapanta, programat între 9 și 19 octombrie 2025, în Turcia, organizat de Federația Aeronautică Internațională (FAI).

România va fi reprezentată la această ediție de patru sportivi sibieni, Mihai-Dan Ștefu - teamleader, Marius Stoian, Cristi Profir și Cristian Șandru, alături de George Coteț (fost campion European) și Cristina Broșu, ambii din Brașov.

Doi dintre cei patru sibieni, Mihai-Dan Ștefu și Marius Stoian, se află în prezent în Top 20 mondial, iar ambii sunt multipli campioni și vicecampioni naționali, cu numeroase podiumuri la competiții naționale și internaționale.

„Ne pregătim pentru acest campionat mondial de foarte mult timp. În primul rând, pentru a te putea califica la o astfel de competiție ai nevoie de puncte în clasamentul mondial, care se obțin doar prin participarea constantă și rezultatele bune la competițiile internaționale. De asemenea, numărul de locuri alocate fiecărei națiuni depinde de poziția acesteia în clasamentul mondial la momentul distribuirii locurilor. În prezent, România ocupă locul 11 în clasamentul mondial al acestei discipline, dintr-un total de 82 de națiuni”, arată Cristian Șandru, pentru cititorii Turnul Sfatului.

Cei șase sportivi vor fi însoțiți și de trei arbitri omologați internațional pentru competițiile de categorie FAI 1.

Sportivii trebuie să aterizeze cât mai aproape de centrul unei ținte cu un diametru de doi centimetri. Sursa foto: Cristian Șandru

„Obiectivul nostru este să ne calificăm cât mai mulți în top 60, pentru a contribui la rezultatul general al echipei României și sperăm să avem minim doi reprezentanți în manșele finale, adică în top 20. În acest sport, succesul nu este doar despre performanța individuală, ci despre munca și strategia de echipă. Se vor desfășura 12 manșe, însă datorită sistemului «knock-out»: după manșa a șasea doar primii 60 de sportivi vor continua în manșele șapte și opt, doar 40 vor merge mai departe în manșele nouă și zece, iar în final doar cei mai buni 20 vor concura în ultimele două manșe, 11 și 12”, descrie competiția sibianul Cristian Șandru, care anul trecut a participat la Campionatul European, organizat în Albania.

Performanță de peste 20 de ani. Dar pe banii din buzunar

Disciplina „Precizia Aterizării cu Parapanta” are o tradiție de peste 20 de ani în România. În tot acest timp, sportivii români au obținut numeroase titluri mondiale și europene.

„Precizia aterizării cu parapanta este o disciplină care cere stăpânire tehnică, concentrare, autocontrol și capacitatea de a lua decizii rapide în condiții mereu schimbătoare. Scopul este să aterizezi cât mai aproape de centrul unei ținte cu un diametru de doar doi centimetri. În România, acest sport are un potențial enorm, iar rezultatele bune obținute de sportivii noștri arată că, cu mai mult sprijin și promovare, putem deveni o forță importantă pe scena mondială. Sunt tot mai mulți tineri interesați și cred că, dacă vor avea acces la resurse și instruire, vom reuși să dezvoltăm o adevărată școală românească de precizie la parapantă”, apreciază Cristian Șandru.

Până acum, însă, dezvoltarea acestei discipline s-a făcut doar pe bani privați, obținuți fie de la sponsori, fie din propriul buzunar al sportivilor. „De exemplu, participarea la o competiție pe alt continent poate presupune pentru un sportiv o cheltuială minimă de 3.000 – 4.000 de euro. În alte state, unde acest sport este bine susținut, sportivii beneficiază de venituri lunare pentru întreținere, antrenamente, echipamente și deplasări, toate acoperite de stat”, mai arată sibianul pentru cititorii Turnul Sfatului.

Cei patru sibieni care vor reprezenta România la Campionatul Mondial din Turcia. Sursa foto: Cristian Șandru

Sportivii care reprezintă România la această disciplină își găsesc timp și pentru a organiza cursuri de inițiere sau pentru a asigura postul de pilot în tandem. Zborul cu parapanta a început să devină tot mai popular în rândul tinerilor, mai arată Cristian Șandru, potrivit căruia „la nivel recreativ parapanta nu mai este atât de exclusivistă și am încercat pe cât posibil să o facem accesibilă și atractivă pentru oricine”.

”Poate că există percepția că zburăm «după cum ne taie capul», însă în realitate respectăm același cod aerian și aceleași reguli ca și avioanele. Conform legislației în vigoare, un elev poate fi licențiat de la vârsta de 16 ani. Urmăm cursuri foarte riguroase, unde pregătirea continuă și siguranța sunt întotdeauna pe primul loc. Parapanta nu este doar un sport – este o modalitate autentică de a te conecta cu natura și un adevărat mod de viață”, mai spune sportivul sibian, arhitect de meserie. De fapt, Cristian Șandru este și actualul președinte a Ordinului Arhitecților din România, filiala Sibiu – Vâlcea.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus