Senatul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a aprobat, cu majoritatea voturilor, propunerea conducerii universității privind noile cuantumuri ale burselor studențești pentru anul universitar 2025-2026. Cea mai mare bursă este 1.200 lei.
Decizia a fost luată cu 69 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” și o abținere.
Conform documentului adoptat, bursele pentru studenții sibieni în acest an vor avea următoarele cuantumuri:
Bursa socială: 925 lei
Bursa socială ocazională: 1.020 lei
Bursa de performanță I: 1.080 lei
Bursa de performanță II, bursele speciale și bursa pentru performanță sportivă: 1.200 lei
Bursa pentru învățământ dual: 500 lei
Bursa „Cum Laude”: 1.100 lei
Propunerea a fost înaintată Senatului de către Consiliul de Administrație al ULBS, având la bază datele Prorectoratului pentru Studenți și Relația cu Comunitatea.
Amintim că Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu (ULBS) a modificat regulamentul pentru acordarea burselor studențești, conform ordinului Ministerului Educației din vara acestui an. Documentul stabilește în detaliu cine poate beneficia de burse, cum sunt acestea alocate și care sunt condițiile pentru fiecare tip, atât pentru studenții de la buget, cât și pentru cei de la taxă. ULBS a introdus în acest an un nou tip de burse, care vor fi finanțate din venituri proprii și se va acorda pe bază de concurs - „Cum Laude”. Noul tip de bursă este destinat studenților (de la buget sau taxă) care se implică activ în sprijinirea proceselor instituționale din universitate.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Tag-uri: bursa cum laude ulbs , burse de performanta , burse sociale sibiu , burse ulbs 2025 , burse ulbs
Vizualizari: 1682


Ultimele comentarii
Acum 4 ore
PS
Acum 4 ore
Virginia
Acum 4 ore
5
Acum 4 ore
Livia
Acum 4 ore
Un sibian