Se întâmplă adesea să schimbăm mai multe locuri de muncă până ne simțim în totalitate în largul nostru și până găsim o modalitate în care pasiunea pe care o avem să se regăsească în tot ce clădim în jurul nostru. Este și cazul Feliciei Kopan, o tânără din Mediaș care, după ce a profesat în domeniul ingineriei și al informaticii, și-a dat seama că nu se regăsește în proiectare sau cifre. Un moment de reflexie a fost necesar pentru ca aceasta să schimbe total domeniul în care activează și să descopere că pasiunea pentru creație și pentru ceramică sunt mult mai intense decât credea. Așa a luat naștere mica afacere pe care Felicia a numit-o LUFEL, un nume cu o semnificație aparte și în cadrul căreia creează produse din lut precum căni, vaze sau sau diferite accesorii.
De mică, Felicia a fost atrasă de artă, a desenat, a dansat și a avut mereu un suflet de artist. Totuși, când venea vorba de școală, s-a simțit mult mai apropiată de partea reală, de matematică și științele exacte. Astfel, a urmat studiile la „Școala Națională de Gaz” din Mediaș, la profilul Ecologie și protecția mediului, iar apoi s-a îndreptat spre Facultatea de Inginerie, pe același profil.
„După primul an, am realizat că mă atrăgea mai mult partea de inginerie pură, combinația dintre desen, matematică și fizică. Profesorul meu de atunci m-a sfătuit să aleg un profil strict tehnic, așa că m-am reorientat către Tehnologia construcțiilor de mașini (TCM). Mi-a plăcut foarte mult acest domeniu, iar în timpul facultății am lucrat ca inginer proiectant 3D. După absolvire, m-am angajat full-time, însă am descoperit destul de repede că mediul corporatist și birocrația nu mi se potrivesc. Sunt o fire liberă, iar rutina de birou nu se potrivea cu ritmul meu”, povestește tânăra din Mediaș.
A continuat totuși cu un master în inginerie, iar în paralel, în timpul pandemiei, a început o a doua facultate, Informatica.
„Îmi doream mai multă libertate, să pot lucra de acasă, într-un mediu flexibil. Am renunțat la jobul de inginer și m-am concentrat pe master și pe noua facultate. După finalizarea masterului, pe când eram în al doilea an la Informatică, m-am angajat ca iOS Developer. Mi-a plăcut foarte mult, aveam libertate, lucram la aplicații, comunicam cu oameni faini și făceam parte dintr-un colectiv sănătos, fără concurență sau invidii. Am lucrat timp de trei ani în acest domeniu, în paralel cu facultatea, iar între timp m-am mutat din Sibiu înapoi în Mediaș.
După ce am rămas doar cu jobul de iOS Developer, am simțit că am nevoie de o activitate în plus. M-am reapucat de dans, dar nu mă mai regăseam. Am încercat și să reiau desenul, însă parcă îmi lipsea inspirația. Eram hotărâtă să găsesc ceva nou, ceva care să mă facă să simt din nou bucuria de a crea”, a mai detaliat ea.
Cum a descoperit ceramica
Despre momentul descoperirii ceramicii și al roții olarului, Felicia povestește că într-o zi, în timp ce era pe Instagram, i-a apărut o postare cu o fată din Canada care lucra la roata olarului. A fascinat-o tot ce a găsit pe pagina ei, iar de la idee la a transforma garajul pe care îl are la Mediaș în atelier, a fost doar un pas.

„Am rămas fascinată. Am stat ore întregi uitându-mă pe toate rețelele ei, zile la rând. Parcă știam că o să fac și eu asta. Mi-am făcut curaj și într-o zi am spus-o cu voce tare: vreau și eu să încerc. Soțul meu a fost foarte încântat de idee și am început să căutăm cursuri sau ateliere, dar nu am găsit nimic atunci.
Așa că am început să ne informăm despre ce mi-ar trebui ca să pot începe singură. Am calculat bugetul și am decis să transformăm garajul în atelier și să cumpăr tot ce am nevoie pentru a putea crea. Împreună cu soțul am plecat în Budapesta, unde am cumpărat roata olarului și cuptorul. Fără să fi lucrat vreodată la o roată, am știut în adâncul sufletului că o să mă îndrăgostesc de ea, și așa a fost”, a mai spus ea.
Au urmat zile întregi de practică, de eșecuri și de încercări, dar cu timpul Felicia și-a format propriul stil. Nu a cedat, iar contextul de la acel moment i-a dat posibilitatea de a se putea ocupa în totalitate de afacere.
„Știu sigur că asta vreau să fac toată viața. Între timp, la locul de muncă a urmat o perioadă dificilă. Din cauza lipsei de proiecte, compania a fost nevoită să renunțe la o parte din angajați, iar eu am rămas doar cu atelierul. Nu m-am supărat, dimpotrivă, am simțit că s-a întâmplat exact când trebuia. Eram deja foarte obosită, iar în adâncul meu știam că nu vreau să renunț la ceramică, deși îmi era teamă să renunț la IT, mai ales într-o perioadă în care era greu să îți găsești un nou loc de muncă.
Mi-a părut rău că m-am despărțit de colegii cu care lucram, dar m-am simțit liniștită și împăcată că am rămas doar la ceramică. Atunci am realizat că trebuie să transform pasiunea în ceva mai mult, așa că mi-am făcut actele și am deschis propria afacere. Spre surprinderea mea, oamenii au rezonat imediat cu lucrurile pe care le fac”.

Investiție de aproximativ 10.000 de euro
Investiția a fost mai mare decât se aștepta, dar pentru că făcuse recent nunta, Felicia a reușit să-și îndeplinească visul și nu regretă nicio secundă.
„Pentru a începe în domeniul ceramicii pe cont propriu, nu ai nevoie doar de roată și cuptor, ci și de un spațiu potrivit și de multe alte lucruri care apar pe parcurs. De exemplu, la început, cuptorul meu se strica după aproape fiecare ardere, până am descoperit că problema era de la fluctuațiile mari de curent, care ardeau termocupla. A trebuit să cumpărăm un stabilizator special, doar pentru cuptor, fiind un consumator mare. În plus, pentru a-l putea monta în siguranță, a fost nevoie să schimbăm și instalația electrică, deoarece firele normale erau prea subțiri.
Per total, investiția a depășit 10.000 de euro, chiar dacă am avut norocul să am deja un spațiu pe care l-am putut transforma. În prezent, am în plan construirea unui atelier nou, gândit special pentru ceramică, unde voi putea primi și alți oameni. Mi-ar plăcea ca pe viitor să pot organiza ateliere pentru adulți și copii sau pur și simplu să am un loc unde vizitatorii să poată vedea cum lucrez. Cu siguranță, un garaj nu e o soluție pe termen lung”, mai adaugă ea.
„M-am ambiționat să găsesc singură numele”
Am rugat-o pe Felicia să ne spună și cum a ales numele și logo-ul micii afaceri.
„M-am ambiționat să găsesc singură numele și, în același timp, să concep și logo-ul. Voiam ca totul să fie creat de mine, inspirat de mine și să aibă o semnificație reală. Am gândit mult, cred că o lună întreagă, dar nu găseam nimic care să mă reprezinte. Voiam ca numele și logo-ul să fie gândite împreună, să se completeze. Am umplut pagini întregi cu idei și variante de denumiri, dar nimic nu mi se părea potrivit. Până într-o dimineață, când m-am trezit pe la cinci, cu totul clar în minte. M-am ridicat imediat din pat și am început să notez și să desenez, iar pe măsură ce puneam ideile pe hârtie, totul prindea viață.
Așa a apărut LUFEL: „LU” de la lut și „FEL” de la Felicia. Litera F din mijloc este, de fapt, un T transformat în F, adică T-ul care lipsește din cuvântul „lut”. Simbolic, lutul se transformă în mine, în Felicia, în creație. Eu creez din lut obiecte practice, care pot fi folosite zi de zi.
În logo am ales să întorc ultimul L, din două motive. Primul este ca numele să fie un întreg, închis între cele două litere L, iar al doilea, pentru ca numele să se transforme în logo. Privit ca un tot, logo-ul seamănă cu roata olarului văzută în secțiune: primul și ultimul L formează bazinetul (tava de colectare a apei și a lutului nefolosit), iar litera F reprezintă roata propriu-zisă. Toate literele din LUFEL se regăsesc în logo, într-un mod subtil, dar cu sens”, a detaliat tânăra.



Ce produse realizează
Felicia realizează un număr destul de mare de produse, însă toate sunt făcute pe comandă. Din acest motiv, nu are stoc disponibil, iar o comandă durează aproximativ 6-7 săptămâni până este finalizată.
„Cel mai des creez cănile cu inimă și mesaj în interior, sunt cele mai îndrăgite de toată lumea. Totuși, îmi place să fac mereu și modele noi, în funcție de preferințele clienților. De fiecare dată când reușesc să scot un model nou, acela devine rapid favoritul meu, până apare următorul. Mi-e greu să aleg un singur produs preferat, pentru că fiecare e lucrat individual, cu multă atenție și suflet.
Există, însă, produse mai dificile, care mi-au luat ore întregi de muncă. În special cănile cu multe detalii sau cele pictate manual, care necesită foarte multă răbdare și precizie.
Inspirația o iau din tot ce mă înconjoară. Din fericire, de inspirație și imaginație nu duc lipsă, doar timpul e problema. Îmi găsesc idei și în lucrările altor artiști ceramiști, pe care îi admir și îi urmăresc cu drag. De multe ori, chiar și clienții care vin cu propriile lor idei mă inspiră și mă provoacă să creez lucruri noi”.


Cea mai mare provocare este partea de contabilitate, de acte și tot ce ține de zona administrativă.
„Uneori mă simt copleșită pentru că a trebuit să învăț totul de la zero. Nu am fost niciodată atrasă de acest domeniu, dar viața are felul ei de a te pune la încercare. Am ajuns la concluzia că, de ce te ferești mai tare, de asta ajungi să te lovești cel mai des.
Cel mai mult îmi place să creez. Tocmai de asta am și renunțat la munca de birou și am ales să nu mai caut alte joburi, ci să rămân aproape de ceea ce pot oferi din suflet. Simt că pentru mine, creația este un dar pe care îl am de când m-am născut. Faptul că pot trăi în România din ceea ce iubesc, din ceva care îmi aduce satisfacție și nu se simte ca muncă, este cel mai frumos lucru care mi se putea întâmpla”, mai completează ea.
Aprecieri pe rețelele de socializare
Felicia a ales să-și promoveze afacerea pe rețelele de socializare, iar pe TikTok a reușit deja să adune o comunitate de peste 20.000 urmăritori. Nu a fost ușor, dar rezultatul a meritat.
„Totul a început mai mult ca un jurnal public pentru mine. Postam lucrările pe care le făceam, fără nicio așteptare, iar oamenii au început, treptat, să apară și să rezoneze cu ceea ce vedeau. Asta cumva îmi valida munca și îmi dădea energie să continui. Cu cât postam mai mult, cu atât comunitatea creștea, și cel mai mult mă bucură faptul că totul s-a întâmplat organic, fără niciun efort financiar sau promovare.

Înainte nu aveam nicio legătură cu camera de filmat, așa că pentru mine totul a fost o lume nouă. Încă învăț cum să mă poziționez, cum să bată lumina, și nici nu mai vorbesc de partea de editare. Pe toate le fac singură și le-am învățat de la zero. Eu nu postez cu scopul de a transmite un mesaj anume și nici nu îmi doresc să fiu numită influencer. Pur și simplu îmi filmez reacțiile naturale atunci când creez, iar cred că tocmai asta atrage oamenii, faptul că nu e nimic forțat sau regizat. Tot ce vreau să arăt este naturalețea, emoția sinceră și trăirea din spatele fiecărui obiect. Așa cum a fost de la început, totul rămâne autentic. De aceea apar adesea nemachiată, nearanjată, uneori chiar plină de lut, pentru că vreau ca oamenii să mă vadă exact așa cum sunt”.
LUFEL în viitor
Își dorește să construiască atelierul mult visat, un spațiu luminos și primitor, în care oamenii să poată veni să o viziteze și în care să poată filma fără surse de lumină artificiale.
„Momentan nu am niciun geam, iar ușa garajului nu o pot ține mereu deschisă din cauza zgomotelor de afară și a temperaturii, așa că lucrez mereu cu lumina aprinsă. Pe termen scurt, îmi doresc ca pasiunea mea pentru ceramică să ajungă la cât mai multă lume și, poate, să devin o sursă de inspirație pentru alții, așa cum și eu am fost inspirată de alți artiști când am început. Dar vă avertizez: ceramica provoacă dependență.
Mi-ar plăcea ca, pe viitor, arta olăritului să fie din nou adusă în atenția publicului, pentru că simt că s-a pierdut puțin în timp, și e mare păcat. E cel mai frumos lucru din lume să creezi artă din pământ. Poate, de ce nu, să fiu observată și de alți artiști, sau chiar să apar cândva într-un videoclip, film sau scurtmetraj care celebrează acest meșteșug”, a concluzionat aceasta.
Afacerea Feliciei poate fi urmărită pe pagina de Instagram lufelpottery și pe pagina de TikTok.















Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 6425


Ultimele comentarii
Acum 7 ore
Wow
Acum 7 ore
@Roboschet
Acum 7 ore
Bambolero
Acum 7 ore
Hetmannstadt
Acum 9 ore
Gelu