Clădirea Arhivelor din Sibiu are nevoie de intervenție pentru a salva documente esențiale. „Semnalele de alarmă trebuie privite ca un apel la responsabilitate”

Serviciul Județean Sibiu al Arhivelor Naționale reprezintă una dintre cele mai vechi și mai valoroase instituții de memorie din spațiul românesc și central-european. Cu documente care acoperă peste 750 de ani de istorie, redactate în mai multe limbi de cultură europeană, arhivele sibiene sunt esențiale pentru înțelegerea trecutului Transilvaniei, a organizării urbane medievale, a relațiilor interetnice și confesionale, dar și a evoluției statului modern. Din acest punct de vedere, asigurarea unei infrastructuri bune este esențială. Discuțiile despre necesitatea renovării clădirii Arhivelor au apărut recent în spațiul public, după ce liderul FDGR a atras atenția asupra riscurilor pierderii unor documente valoroase, apel pe care actuala conducere a instituției îl consideră justificat, subliniind că „semnalele de alarmă trebuie privite ca un apel la responsabilitate, nu ca o exagerare”.

Dar Arhivele din Sibiu nu sunt doar un depozit de documente, ci și o instituție de patrimoniu european, atât prin fondurile păstrate, cât și prin clădirea lor - prima construcție din România ridicată special pentru păstrarea și conservarea arhivelor (1923).

Despre importanța, unicitatea și rolul arhivelor astăzi am discutat cu dr. Mariana S. Țăranu, istoric și arhivist, care este în prezent înlocuiește șeful Serviciului Județean Sibiu al Arhivelor Naționale.

De ce sunt Arhivele din Sibiu considerate unice în spațiul românesc?

Arhivele din Sibiu se disting prin vechime, continuitate și complexitate. Avem una dintre cele mai timpurii tradiții arhivistice documentate din România, cu mențiuni încă din secolul al XV-lea și cu primul inventar arhivistic cunoscut din 1546, redactat în limba latină.

Puține instituții din România pot demonstra o asemenea continuitate instituțională. Arhivele sibiene s-au dezvoltat într-un context urban occidental, cu reguli clare de administrare și păstrare a documentelor, ceea ce le plasează într-un model european timpuriu de gestionare a memoriei scrise.

Ce le conferă arhivelor sibiene o valoare europeană, nu doar națională?

Valoarea europeană este dată de caracterul multicultural și multilingv al fondurilor. Documentele sunt redactate în latină, germană, română, maghiară, dar și în greacă și slavonă.  

Aceste arhive reflectă funcționarea unei societăți europene complexe, aflate la intersecția mai multor tradiții politice, juridice și culturale. Ele sunt relevante nu doar pentru istoria României, ci și pentru istoria Europei Centrale și a relațiilor dintre comunități etnice și confesionale.

Ce tipuri de documente importante se păstrează în Arhivele din Sibiu?

Fondul arhivistic este extrem de bogat și divers. Păstrăm documente medievale pe pergament, registre administrative și judiciare, arhive ale orașelor și scaunelor săsești, fonduri bisericești, documente economice și comerciale, registre de stare civilă, dar și arhive de familie și colecții personale.

Aceste documente permit reconstituirea vieții sociale, economice și culturale pe parcursul mai multor secole, la un nivel de detaliu rar întâlnit.

Ce rol joacă Arhivele din Sibiu în cercetarea istorică actuală?

Arhivele sunt infrastructura de bază a cercetării istorice. Ele sunt utilizate de cercetători din România și din străinătate, de studenți, doctoranzi, genealogişti și specialiști din diverse domenii.

În plus, arhivele sibiene au fost implicate în proiecte de cercetare și digitalizare care permit integrarea documentelor în circuitul științific internațional, facilitând accesul și compararea surselor istorice.

Cine sunt utilizatorii Arhivelor din Sibiu și cum a evoluat interesul publicului?

Avem o diversitate mare de utilizatori: cercetători, studenți, juriști, genealogişti, dar și persoane interesate de istoria familiei sau a comunității locale.

În ultimii ani, interesul pentru genealogie și istorie locală a crescut vizibil, ceea ce arată că arhivele devin tot mai relevante pentru publicul larg, nu doar pentru mediul academic.

Ce înseamnă, din punct de vedere profesional, să fii arhivist astăzi?

A fi arhivist înseamnă a lucra zilnic cu documente unice, irepetabile. Este o profesie care presupune rigoare, responsabilitate și respect față de patrimoniu.

Arhivistul nu este doar un păstrător al trecutului, ci un mediator între document și societate.

Există un document sau o categorie de documente care spune cel mai bine povestea Sibiului?

Documentele administrative medievale și moderne ale orașului Sibiu sunt extrem de relevante, pentru că ele surprind evoluția orașului ca centru urban, economic și cultural.

Prin aceste documente se poate urmări, aproape neîntrerupt, istoria unei comunități europene pe parcursul a mai multor secole.

În ce condiții se păstrează în prezent documentele din Arhiva din Sibiu?

Documentele din Arhivele Naționale – Serviciul Județean Sibiu sunt păstrate conform normelor arhivistice în vigoare, cu profesionalism și responsabilitate din partea personalului de specialitate. Fondurile sunt ordonate, inventariate și supravegheate permanent, iar arhiviștii depun eforturi constante pentru a preveni degradarea documentelor.

Există nevoi reale de modernizare, de extindere sau de intervenții asupra depozitelor? Vă întreb acest lucru și în contextul în care președintele Forumului Democrat al Germanilor din România a declarat recent că „arhiva de stat are nevoie de renovare”, existând riscul „pierderii unor comori arhivistice”*. Cât de gravă este, în realitate, situația din acest punct de vedere?

Trebuie spus foarte clar că infrastructura clădirii și a depozitelor nu mai corespunde pe deplin cerințelor moderne de conservare a patrimoniului arhivistic. Vorbim despre o clădire istorică, construită în urmă cu peste un secol, care nu a beneficiat de lucrări ample de modernizare adaptate standardelor actuale. Există nevoi reale de intervenție, în special în ceea ce privește: modernizarea sistemelor de climatizare și ventilație, reabilitarea unor spații de depozitare, extinderea capacității de depozitare, în condițiile în care fondul arhivistic crește permanent.

În lipsa unor astfel de intervenții, riscurile nu sunt imediate sau spectaculoase, dar sunt cumulative: degradare lentă a suportului de hârtie, apariția mucegaiului, fragilizarea documentelor vechi. Din acest punct de vedere, afirmația privind necesitatea renovării este justificată, iar semnalele de alarmă trebuie privite ca un apel la responsabilitate, nu ca o exagerare.

* Notă:

Precizăm că după cea de-a 28-a reuniune a Comisiei interguvernamentale germano-române pentru afacerile minorității germane din România, care a avut loc în zilele de 19 și 20 noiembrie, președintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), Paul-Jürgen Porr, a transmis un raport în care sublinia că „fără o reabilitare de bază, din cauza condițiilor de depozitare depășite și a fluctuațiilor mari de temperatură, există riscul ca în câțiva ani să se piardă complet aceste comori arhivistice unice, precum Andreanumul, vechi de 800 de ani, sau documentul privind racheta în trei trepte al lui Conrad Haas din secolul al XVI-lea”. În textul semnat de acesta,publicat de ADZ, Porr mai menționa că „veniturile din chirii sunt mult prea mici pentru o renovare fundamentală” șiș solicita Ministerului Culturii „să identifice o soluție similară cu cea aplicată Muzeului Brukenthal”.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

de Ion Surdu

Redactor