Sâmbătă,
24.01.2026
Ceata
Acum
-1°C

Vremea în weekend: temperaturi peste normalul perioadei. Ziua, cel mai frig va fi la Bâlea Lac, zero grade

Vremea în weekend: temperaturi peste normalul perioadei. Ziua, cel mai frig va fi la Bâlea Lac, zero grade
Duminica, rarele precipitații vor fi sub formă de ploaie. Sursa foto: turnulsfatului.ro

Din cerul temporar noros, slabele precipitațiile mixte prognozate pentru ziua de sâmbătă se vor transforma în ploi izolate duminica.

Maxime de șase grade vor fi resimțite la Sibiu în cursul zilei de sâmbătă, minimele estimate fiind de -1 grad, se arată în buletinul Seviciului Regional de Prognoză a Vremii Sibiu. La Păltiniș se anunță maxime de cinci grade, iar la Bâlea Lac, de zero grade.

„Vremea se va situa termic peste normalul perioadei. Cerul va fi temporar noros. Pe arii restrânse se vor semnala precipitații mixte slabe, trecător ploi și vor fi condiții de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în creștere la munte, cu rafale ce vor atinge 60-70 km/h pe creste, în special în cursul serii și al nopții. Temperaturile maxime se vor încadra între 3 și 6 grade, iar cele minime între -3 și 0 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață”, se arată în prognoza semnată de meteorologul Ovidiu – Nicolae Câmpean.

Temperaturile vor crește și mai mult duminică, iar cerul va fi temporar noros. „Izolat în cursul zilei și local seara și noaptea, se vor semnala precipitații predominant sub formă de ploaie și temporar vor fi condiții de polei. La munte vor fi precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare în partea a doua zilei, ce vor depăși la rafală local 45-55 km/h, iar la munte cu viteze de 60-80 km/h în zonele înalte și cu rafale de 90-100 km/h pe crește. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 10 grade, iar cele minime între 0 și 4 grade. Pe arii restrânse se va semnala ceață”, mai arată sursa citată.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Vizualizari: 523

Traian Deleanu

de Traian Deleanu

Investigații, Administrație
Telefon:
0740 039 148
E-mail: traian[at]turnulsfatului.ro

Comentarii

0 comentarii

Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus