Duminică,
01.02.2026
Parțial Noros
Acum
4°C

IȘJ Sibiu, despre agresiunea dintre elevi: Protecția trebuie să se bazeze pe trei piloni - protecția fizică, legală și emoțională. Părinții pot cere școlii măsuri generale, fără a se referi la un caz individual

IȘJ Sibiu, despre agresiunea dintre elevi: Protecția trebuie să se bazeze pe trei piloni - protecția fizică, legală și emoțională. Părinții pot cere școlii măsuri generale, fără a se referi la un caz individual

Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sibiu susține că gestionarea incidentului de la Școala nr. 21, de săptămâna trecută, când o elevă de clasa a VII-a a fost agresată de două colege, s-a făcut conform legislației în vigoare. Instituția precizează că sancțiuni precum exmatricularea pot fi propuse doar de comisia școlii pentru prevenirea violenței și aprobate de consiliul profesoral, fără implicarea informală a părinților.

Într-un răspuns la solicitarea Turnul Sfatului, IȘJ Sibiu arată că părinții elevelor implicate au fost informați, iar cazul a fost raportat Biroului de siguranță școlară din cadrul IPJ Sibiu. Cu referire la procedurile aplicate pentru gestionarea unor astfel de cazuri, IȘJ mai arată că aceasta este stabilită la nivel național și nu poate fi modificată la nivel local.

Citește și: Agresiunea de la Școala nr. 21. Reprezentantul tuturor părinților spune că majoritatea cere exmatricularea. Părinte din clasa respectivă: „De trei ani au loc incidente grave de violență”

Într-un email transmis săptămâna trecută presei și Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, un părinte al unui elev ridica o serie de întrebări, la care consideră că nu s-a răspuns, inclusiv referindu-se la măsurile concrete pe care școala și instituțiile responsabile intenționează să le adopte pentru detensionarea situației, restabilirea unui climat de siguranță și încredere și protejarea tuturor copiilor implicați, indiferent de rolul atribuit public acestora.

Turnul Sfatului a solicitat IȘJ Sibiu comentarii suplimentare, între timp, la întrebări răspunzând și directoarea Școlii nr. 21, Violeta Solomon. Răspunsurile sunt semnate de inspectorul școlar general, Emilian-Marius Novac, și purtătorul de cuvânt al instituției, Constantin Dincă.

Cine are dreptul legal de a propune sancțiuni precum exmatricularea și pe ce bază?

IȘJ: În conformitate cu Statutul elevului, aprobat prin OME nr. 5.707 din 1 august 2024, SECȚIUNEA a 2-a (Procedura de aplicare a sancțiunilor), art. 24-27, exmatricularea poate fi cu drept de înscriere în anul școlar următor în aceeași unitate de învățământ și în același an de studiu și cu drept de înscriere în altă unitate de învățământ în anul școlar următor, în același an de studiu. În ambele cazuri, sancțiunea se aplică elevilor din învățământul gimnazial, liceal și postliceal pentru comiterea unor abateri deosebit de grave, care au pus în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală.

Abaterea este cercetată de Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, constituită la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de stat, în baza hotărârii consiliului de administrație, conform prevederilor Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP), care propune și sancțiunea.

Sancțiunea, însoțită de scăderea notei la purtare, este aprobată de consiliul profesoral și aplicată de profesorul diriginte și directorul unității de învățământ.

De ce este tolerată implicarea informală a unor grupuri de părinți în decizii care țin exclusiv de școală?

IȘJ: Singura implicare este a membrilor Consiliului Reprezentativ al Părinților care fac parte, de drept, ca membru în Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, comisie care cercetează abateri deosebit de grave, care au pus în pericol siguranța elevilor sau a personalului din școală. Implicarea informală a părinților este esențială pentru prevenție și climat, aceștia putând să ceară școlii măsuri administrative generale (pază mai bună, camere video, prezența poliției), fără a se referi la un caz individual.

De ce nu a fost convocat consiliul clasei, structura pedagogică prevăzută de regulament?

IȘJ: Răspunsul vi l-am redactat la punctul 1. 

Rolul Consiliului clasei este precizat în Regulamentul de Organizare și Funcționare al Unităților de Învățământ Preuniversitar (ROFUIP), aprobat prin OME nr. 5.726 din 6 august 2024, art. 58:

Consiliul clasei are următoarele atribuţii: 

a) analizează de cel puţin două ori pe an progresul în învățare şi comportamentul fiecărui elev; 

b) stabileşte măsuri de sprijin atât pentru elevii cu dificultăți de învăţare sau de comportament, cât şi pentru elevii cu rezultate deosebite, contribuind la realizarea și adaptarea periodică a planurilor individualizate de învățare ale beneficiarilor primari; 

c) stabileşte notele/calificativele, respectiv mediile la purtare pentru fiecare elev al clasei, în funcţie de frecvenţa şi comportamentul acestora în activitatea şcolară şi extraşcolară; propune consiliului profesoral validarea notelor mai mici de 7, respectiv mai mici de 8, pentru unităţile de învăţământ cu profil pedagogic, teologic şi militar, sau a calificativelor mai mici de „bine”, pentru învăţământul primar; 

d) propune recompense pentru elevii cu rezultate deosebite; 

e) participă la întâlniri cu părinţii şi elevii ori de câte ori este nevoie, la solicitarea învăţătorului/institutorului/profesorului pentru învăţământul primar/profesorului diriginte sau a cel puţin 1/3 dintre părinţii/ reprezentanții legali ai beneficiarilor primari ai clasei;

f) analizează abaterile disciplinare ale beneficiarilor primari şi propune sancțiuni sau soluționează contestațiile unor sancțiuni,  în conformitate cu prevederile Statutului elevului, ale prezentului regulament şi ale regulamentului de organizare şi funcţionare a unităţii de învăţământ.

De ce nu au fost informați părinții imediat după incident?

IȘJ: Din răspunsul oferit de către doamna director al unității de învățământ (Școala Gimnazială nr. 21 Sibiu), incidentul a fost adus la cunoștința părinților elevelor implicate de către diriginții claselor în care acestea sunt înscrise, aceștia fiind chemați la școală pentru discuții

De ce nu a fost sesizată poliția?

IȘJ: Din cele transmise de către doamna director adjunct al unității de învățământ, președinta Comisia pentru prevenirea și combaterea violenței, a faptelor de corupție și discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității, cazul a fost raportat la Biroului de siguranță școlară și programare de activități de prevenție violență juvenilă din cadrul IPJ Sibiu.

De ce, după trei ani consecutivi de aplicare a aceleiași proceduri, nimeni nu își asumă eșecul acesteia și nu o modifică?

IȘJ: Procedura privind managementul cazurilor de violență asupra antepreșcolarilor/preșcolarilor/elevilor și personalului unității de învățământ, precum și al altor situații corelate în mediul școlar și al suspiciunii de violență asupra copiilor în afara mediului școlar a fost aprobată de către Ministerul Educației prin OME nr. 6.235 din 6 septembrie 2023, drept pentru care vă rugăm să vă adresați legiuitorului pentru modificarea acesteia.

Cum sunt protejați, concret, copiii care merg zilnic la școală în acest context?

IȘJ: Protecția concretă a elevilor într-un context de violență gravă se bazează pe trei piloni: protecția fizică, protecția procedurală (legală) și protecția emoțională. La Școala Gimnazială  Nr. 21 Sibiu, ca în orice unitate de învățământ publică din România, aceste mecanisme trebuie să funcționeze integrat.

Mecanismele concrete prin care un copil este (sau ar trebui să fie) protejat:

a. Protecția fizică - prevenție și reacție rapidă

- paza și controlul accesului: prezența personalului de pază la intrare și obligativitatea purtării semnelor distinctive (dacă este cazul) previn intrarea persoanelor străine care pot genera conflicte.

- profesorul de serviciu este prima linie de apărare; acesta are obligația legală să monitorizeze holurile și curtea, iar în caz de violență, el trebuie să intervină pentru a separa elevii și să alerteze conducerea unității de învățământ

- sistemul de monitorizare audio-video - nu doar descurajează, ci oferă probe incontestabile în cazul în care un incident are loc, eliminând situațiile de tip „cuvântul meu împotriva cuvântului altora”.

- butonul de panică / alertarea Poliției – unitățile de învățământ au protocoale directe cu Poliția, siguranța școlară și Jandarmeria, care pot interveni în câteva minute în caz de agresiune fizică gravă.

b. Protecția procedurală a Grupul de acțiune anti-bullying”

Conform legii, fiecare unitate de învățământ are un Grup de acțiune anti-bullying. Orice sesizare (chiar și verbală) declanșează o procedură obligatorie. Dacă un copil este în pericol iminent, se poate decide suspendarea temporară a agresorului sau mutarea acestuia într-o altă clasă (ca măsură provizorie până la finalizarea anchetei), conform Statutului elevului. Elevul care raportează o agresiune este protejat împotriva represaliilor prin păstrarea discreției asupra identității martorilor în etapele inițiale ale investigației.

c. Protecția emoțională și psihologică

Un elev agresat nu este protejat doar dacă agresorul e pedepsit, ci dacă el se simte din nou în siguranță să vină la școală. Unitatea de învățământ este obligată să ofere consiliere psihologică gratuită (prin consilierul școlar) atât victimei, cât și agresorului. Elevii implicați în conflicte grave sunt monitorizați mai atent în pauze timp de câteva săptămâni după incident pentru a preveni „recidiva”.

Cum sunt protejate familiile despre care se vorbește public, fără ca presa să fi discutat cu vreun părinte sau martor direct?

IȘJ: IȘJ Sibiu sau Școala Gimnazială Nr. 21 Sibiu, prin personalul lor, nu a dat date despre familiile copiilor elevelor aflate în conflict. Orice unitate de învățământ are o obligație de confidențialitate. Dacă informațiile din presă au „scurs” din interiorul școlii (profesori sau personal administrativ), instituția poate fi trasă la răspundere. Datele personale ale părinților și elevilor sunt protejate prin GDPR. Orice scurgere de informații către presă fără acordul familiei constituie o încălcare gravă a regulamentului european. Personalul didactic nu are voie să discute public cazurile elevilor.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi

Ion Surdu

de Ion Surdu

Redactor

Comentarii

1 comentarii

???

Acum 4 zile

Blablauri...

Raspunde
Anuleaza raspuns

Lasa un comentariu

Toate comentariile sunt moderate înainte de postarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv de pe această platformă. Mulțumim. Adresa ta de email nu va fi publicată.

Sus