Sâmbătă, 7 februarie, Păltiniș Arena a găzduit cea de-a III-a ediție a evenimentului Ski for Cancer Care, o zi dedicată mișcării, prevenirii și sprijinului pentru persoanele afectate de cancer, organizată de Asociația Sus Inima.
Păltiniș Arena a devenit, sâmbătă, 7 februarie, locul în care sportul s-a împletit cu solidaritatea, în cadrul celei de-a III-a ediții a evenimentului Ski for Cancer Care. Chiar dacă vremea a fost instabilă, participanții, copii, adolescenți și adulți, s-au alăturat inițiativei Asociației Sus Inima, transformând o zi de iarnă într-un mesaj puternic de prevenție și susținere pentru persoanele care se confruntă cu cancerul.

Unul dintre cele mai așteptate momente ale zilei a fost competiția dedicată copiilor sub 14 ani, care a avut loc între orele 09:30 și 18:30.
Provocarea a constat în realizarea celui mai mare număr de coborâri pe pârtie, purtând vestele „STOP CANCER STIGMA”.
La competiție au participat opt copii, cei mai activi dintre ei reușind 50, 50 și 52 de coborâri. Aceștia au fost recompensați cu premii oferite de Sus Inima, alături de alte două premii acordate prin tragere la sorți tuturor copiilor înscriși.
Pe lângă competiție, evenimentul a fost un prilej de întâlnire pentru comunitate, oferind schi și distracție pentru toate vârstele, ceai cald, discuții despre sănătate, prevenție și conștientizare, dar și ocazia de a susține activitatea Asociației Sus Inima, care oferă servicii gratuite persoanelor afectate de cancer din întreaga țară.

„Azi am văzut că putem face rai din tot ce avem, atât timp cât suntem împreună. Chiar dacă vremea a fost instabilă, oamenii s-au alăturat evenimentului de prevenție prin sport, de conștientizare și de educație al Asociației Sus Inima. Suntem profund impresionați de implicarea tuturor. Gazdele nostre de la Păltiniș Arena au fost alături de noi trup și suflet, și fiecare eveniment alături de ei capătă un sens mai mare”, a declarat Carmen Chindriș, președintele Asociației Sus Inima.

Impactul evenimentului a depășit zona Păltinișului, Asociația Sus Inima extinzând inițiativa și în Borșa, cu sprijinul gazdelor de la Pârtia Olimpică și Telegondola Borșa. Astfel, seria evenimentelor Ski for Cancer Care continuă duminică, 8 februarie, la Telegondola Borșa, unde Asociația Sus Inima invită comunitatea să se alăture unei zile dedicate mișcării, prevenirii și solidarității, în contextul Zilei Mondiale de Luptă Împotriva Cancerului.
Toți cei care vor să suțină asociația în misiunea ei o pot face folosind datele de AICI.




Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Dacă ți-a plăcut, distribuie articolul și prietenilor tăi
Vizualizari: 1310


Ultimele comentarii
Acum 7 minute
Vremuri duse si apuse
Acum 7 minute
@gura pacatosului
Acum 13 minute
Bambolero
Acum 18 minute
De ce nu l-ai făcut din gură rotarule?
Acum 31 minute
Submediocru