Cel mai vechi „mall” al Sibiului, magazinul Dumbrava, va avea noi mari chiriași, cel mai probabil din cursul acestui an.
Spațiile comerciale de la parterul și etajul trei al magazinului cu o istorie de peste 47 de ani sunt în curs de recompartimentare. „Nu sunt lucrări de amploare, ci recompartimentări ușoare”, arată administrația magazinului, pentru cititorii Turnul Sfatului. Potrivit administratorilor, o parte din parter va fi utilizat de către cei de la Penny, iar la etajul trei al magazinului urmează a fi amenajată o sală de sport de către cei de la 18Gym.
Datele de deschidere nu sunt, încă, stabilite
Datele de deschidere nu sunt, încă, stabilite în mod clar, conform informațiilor obținute de Turnul Sfatului de la cei doi comercianți. „Este mult prea devreme pentru a putea anunța data la care deschidem magazinul. Noi ne-am dori să fie anul acesta”, au arătat reprezentanții Penny, pentru cititorii Turnul Sfatului.

În prezent, în municipiul Sibiu există cinci supermarketuri Penny. Sursa foto: turnulsfatului.ro
În afară de parterul magazinului Dumbrava, lanțul de supermarketuri Penny pregătește deschiderea altor două magazine în zonă, din toamna acestui an: unul va fi în municipiul Sibiu, într-un spațiu comercial care urmează a fi reamenajat, iar cel de-al doilea va fi deschis la Șura Mică, unde tocmai a fost obținută autorizația de construire a noului spațiu comercial, care va include și o carmangerie.

Sală de fitness 18Gym, din Florești, Cluj. Sursa foto: 18Gym
Într-o fază incipientă a demersurilor este și deschiderea sălii de sport sub brandul 18Gym, pe întreaga suprafață a etajului trei din cadrul magazinului Dumbrava. Rețeaua de cluburi de fitness 18Gym, de „origine” din Cluj-Napoca, numără acum 37 de săli deschise în 17 orașe, printre care și una în Mediaș, pe o suprafață de 1.300 de mp. „Urmează să extindem lanțul nostru de cluburi de fitness și să ne mărim, prin urmare, și echipa. Data de deschidere a sălii din magazinul Dumbrava nu o știm, deocamdată”, au declarat reprezentanții 18Gym pentru cititorii Turnul Sfatului. Intențiile celor de la 18Gym sunt să deschidă noua sală de sport din Sibiu tot în cursul acestui an.
Magazinul Dumbrava este în proprietatea unor societăți din portofoliul controlat de fostul fotbalist sibian Aurel Eugen Muntean, cel care deține, printre altele, și Împăratul Romanilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
21 de răspunsuri
-
Primaria burgului nostru iubit a platit milioane pe hala aia mizerabila a unei societati in faliment pentru a se juca un spectacol celebru. Fabrica de cultura, auzi! Nu mai bine lua legatura cu nea Relucu Munteanu, se intelegeau la vanzare si faceam o cladire de toata frumusetea, cu teatru, sali de conferinte, expozitii, sali de clasa, ce vrei tu, din mizeria aia coclita de magazin Dumbrava? Basca parcare subterana, restaurante, spatii de inchiriat, etc.
-
Parcarea in zona va fi o problema. Nu stiu cum vor parca clientii celor de la penny sau de la sala!? Ii vor innebuni pe locatarii de la blocurile din zona. In mod normal, prin autorizarea de functionare primaria are sau ar trebui sa aiba un set de reguli privind parcarea…In rest, sunt binevenite.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
-
:)))))) tu ai vazut unde sunt fabricate produsele care se vand la dumbrava? :)))))) daca ar fi un „pol” de vanzare a produselor facute in tara as mai spuse, dar mai bine uita-te pe eticheta marfii ce se poate cumpara de la Dumbrava si poate reusesti sa te convingi singur. PS: nu cred ca a spus nimeni ca se inchid restul magazinelor, ci doar ca vor fi noi chiriasi, respectiv un supermarket si o sala de sport.
-
-
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
*** (Acest comentariu a fost moderat deoarece face parte din categoria „trolling”)
Dar ce buni (și mulți) sunt banii de la birocrați… Atâta ipocrizie…
Bravi, Cona!
Organizare demnă de un sat, nu de un oraș. Și de ce să nu te faci că sapi de 3..4…
In declaratia de avere din 2024 castiga 8000 lei pe luna , acum a scazut salarul primarului la 5800? Aproape…













Lasă un răspuns