Portretele a 11 principi ai Transilvaniei, din colecţia Bibliotecii Batthyaneum, vor fi restaurate de către specialiştii Muzeului Naţional Brukenthal, urmând ca ulterior să fie expuse în Palatul Principilor Transilvaniei din Alba Iulia, scrie Agerpres.
„Astăzi a fost făcut un pas esenţial pentru recuperarea identităţii celor care, timp de un secol, au decis soarta regiunii din inima cetăţii Alba Iulia. Portretele a 11 principi ai Transilvaniei, din colecţia Bibliotecii Batthyaneum – Filială a Bibliotecii Naţionale a României, au fost preluate şi transferate pentru restaurare către laboratoarele de specialitate ale Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu. Acest demers, realizat la iniţiativa Centrului Cultural ‘Palatul Principilor’, este posibil în urma unui contract de împrumut semnat cu Biblioteca Naţională a României”, au anunţat, luni, reprezentanţii Centrului Cultural „Palatul Principilor” şi ai Bibliotecii Batthyaneum.
Cele 11 portrete ilustrează cea mai dinamică perioadă a Principatului, marcând succesiunea la putere a figurilor emblematice care au locuit sub acoperişul acestui Palat: Ştefan Bathory (1571-1586), Cristofor Bathory (1576-1581), Sigismund Bathory (1588-1594, 1594-98, 1598-99, 1601-1602), Andrei Bathory (1599), Ştefan Bocskai (1604-1606), Sigismund Rakoczi (1607-1608), Gabriel Bathory (1608-1613), Gabriel Bethlen (1613-1629), Gheorghe Rakoczi I (1630-1648), Gheorghe Rakoczi al II-lea (1648-1657, 1659-1660) şi portretul unui principe necunoscut.
Proiectul vizează restaurarea acestor piese ale patrimoniului naţional, pregătind expunerea lor chiar în spaţiul în care aceşti lideri au guvernat între anii 1571 şi 1660.
„Este o zi de o însemnătate aparte, în care începem procesul de readucere a chipurilor princiare în reşedinţa lor istorică. Nu asistăm doar la un transfer temporar de obiecte, ci la un act de restituire culturală. (…). Obiectivul nostru este ca, imediat după finalizarea lucrărilor de restaurare-conservare, să oferim publicului posibilitatea de a studia aceste mărturii inestimabile chiar aici, în sălile Palatului”, a declarat managerul Centrului Cultural „Palatul Principilor”, Robert Roman.
Astfel, după încheierea procesului de restaurare, portretele vor putea fi admirate în `Galeria Principilor Transilvaniei” la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei.
Palatul este unul din cele mai importante repere istorice ale oraşului, fiind locul unde, de-a lungul secolelor, au fost luate decizii cu impact major.
Fostul palat al principilor Transilvaniei a fost construit în secolul al XV-lea, fiind modificat şi extins în secolele XVI-XVII. Iniţial, clădirea a avut drept destinaţie reşedinţa Capitoliului romano-catolic, adică locul unde se redactau şi autentificau acte. Din secolul al XVI-lea a fost reşedinţă princiară, iar pentru o perioadă de 11 luni, în anii 1599 şi 1600, edificiul a servit ca reşedinţă a voievodului Mihai Viteazul.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Exista si varianta alergatului cu roaba,astfel nu se pericliteaza integritatea copilului.Astept opinia organizatiilor de protectie a copilului.
Āsta -i topul culturii sibiene. Nunti cu interpreti de muzicā popularā cu tarife imense. Dacā nu te crācānezi cu „…
Cu tutele la carma, colapsarea sibiului e sigura !
Eu nu prea am nici bani, nici timp, de irosit. Donez destul asociaților non profit ale statului, BS și BAS,…
Se vede unde este un contabil mai bun nu scoala de fete și daca îmi permiteți un sfat, nu mai…
















Lasă un răspuns