Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Restaurantul Pasaj rămâne închis temporar. Motive: de la „perioada drastică în care e gol orașul”, la birocrația schimbării destinației spațiului

Traian Deleanu
1
strada turismului dimineata restaurant pasaj cer senin
Reprezentanții Pasaj anunță că prelungesc perioada în care restaurantul este închis. Sursa foto: turnulsfatului.ro

„Perioada e drastică. E tot mai gol orașul”, spune Andrei Luminea, managerul Pasaj, unul dintre restaurantele apreciate din zona centrală a Sibiului. Decizia de a menține, temporar, restaurantul închis vine și în contextul birocrației generată schimbarea de destinație a tuturor spațiilor în care funcționează restaurante în Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Aflat în Orașul de Jos, restaurantul Pasaj este unul dintre cele mai vechi din Sibiu, fiind deschis din 1991. A fost, totodată, unul dintre primele restaurante care a promovat lanțul scurt al aprovizionării, valorificând din 2018 preparate românești „cu accent pe ingrediente-vedetă produse local, de producători/fermieri mici”.

În contextul unui început de an dificil pentru HoReCa, restaurantul a fost închis temporar. „Întotdeauna lunile ianuarie și februarie au fost grele, numai în 2018 – 2019 a fost mai bine. În această perioadă, principala problemă este lipsa publicului și a clienților. Iar situația își revine, de obicei, după Paști. E mai bine ca, momentan, să ținem ușa închisă”, spune Andrei Luminea.

„Complicăciune complicată”

Decizia vine și ca urmare a faptului că, din punct de vedere birocratic, mai toate restaurantele din Sibiu trec printr-o perioadă dificilă. Și asta ca urmare a unei hotărâri adoptată de Consiliul local Sibiu în cursul anului trecut, prin care restaurantele mai pot funcționa doar în spații a căror destinație este schimbată în cea de „alimentație publică”.

Publicitate

„O complicăciune complicată de nici multele ghișee și dosare cu șină n-o pot rezolva pentru că se împleticesc una-n cealaltă”, a descris Andrei Luminea procedurile care pornesc de la obținerea unui certificat de urbanism și, mai apoi, a tuturor avizelor prevăzute în acesta, inclusiv acordul notarial al vecinilor.

În cazul restaurantului Pasaj, „dosarul este complet”. „Noi avem doar documentele necesare ca acest lucru (schimbarea de destinație în spațiu de alimentație publică – n.r.) să se întâmple. Însă durează foarte mult la primărie”, descrie managerul restaurantului pentru cititorii Turnul Sfatului.

Peste toate acestea se adaugă „o inconstanță destabilizatoare a fluxului de clienți într-un oraș turistic care nu mai e vizitat ca pe vremuri”, după cum scriu reprezentanții restaurantului Pasaj într-o postare pe Facebook.

Alternativele

Restaurantul Pasaj înseamnă 18 angajați. Și pentru a nu renunța la niciunul, Andrei Luminea a anunțat că – în perioada cât restaurantul rămâne temporar închis – cei 18 angajați oferă și alte servicii din domeniul HoReca. De la ateliere de gătit pentru copii sau adulți, la livrări de tip catering, pachete de mâncare pentru zile de sărbătoare, patiserie dulce și sărată sau torturi aniversare. Spațiul restaurantului mai poate găzdui evenimente private cu cel mult 32 de persoane. Cei care doresc, pot invita echipa restaurantiului, la ei acasă pentru live cooking. „Sunt oameni dispun de bucătării și spații frumos amenajate. Și atunci, decid să cheme pe cei care să le presteze serviciile de gătit, la ei acasă”.

Andrei Luminea mai arată că, în plus, în ultimii patru ani s-a schimbat considerabil și comportamentul turiștilor și al sibienilor. „Această dinamică ne împinge să ne concentrăm pe ce (încă mai) merge, nu pe ce nu merge, și anume evenimentele private”.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Publicitate
Publicitate