Primăria Sibiu anunță că a finalizat lucrările de eficientizare energetică a clădirii Grădiniței nr.36, situată pe strada Constructorilor din cartierul Țiglari.
Investiția a fost în valoare de 5,26 milioane de lei, fiind cofinanțată din fonduri europene nerambursabile în cadrul Programului Regiunea Centru, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru fiind Autoritate de Management.
„Pentru cei 116 copii înscriși la această grădiniță și pentru cadrele didactice, această investiție înseamnă concret confort crescut și condiții mai bune pentru învățare, spații mai frumoase și mai funcționale, mai eficient încălzite și ventilate”, a transmis printr-un comunicat de presă primarul Astrid Fodor.
Potrivit conducerii primăriei sibiene, anul trecut au fost încheiate lucrări de eficientizare energetică la opt clădiri ale unităților de învățământ preuniversitar, iar anul acesta sunt în lucru șase, în timp ce pentru alte două acest tip de lucrări urmează să înceapă. Fodor descrie eficientizarea energetică ca pe „un mod de a moderniza smart aceste spații dedicate educației”.

Lucrările la grădinița din Țiglari au inclus instalarea a 44 de panouri fotovoltaice pe acoperiș, pentru producerea energiei electrice, a pompelor de căldură. Ventilarea spațiilor se va face prin recuperatoare de căldură; a fost pus în funcțiune un sistem smart, digital, care reglează și controlează de la distanță consumul de utilități, iar fațadele și planșeele au fost termoizolate. De asemenea, a fost înlocuită tâmplăria cu una din aluminiu cu geam termopan.

Proiectul a mai inclus și reabilitarea sistemului de colectare a apelor pluviale, precum și construirea unei rampe pentru persoane cu dizabilități care va deservi ambele accese în imobil și prin reabilitarea copertinelor de la cele două intrări în imobil.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Aceasta ,,operatiune,, de denigrare a concurentei, este orchestrata de dl Ovidiu Strajan, mai marele om de afaceri in domeniul horeca.…
Păi asta i tipic pt analfabeții funcționali! Știu să citească dar nu înțeleg nimic! Nu era cazul să ți faci…
Ma întreb de ce atâta teama legat de acest studiu de insorire care ar urma sa fie făcut de o…
Și cum ai ajuns tu la concluzia asta? 🙂
Ce face un om care nu are argumente ?Jignește. Pentru ca doar atât poate Limbaj suburban : exact tipicul celor…













Lasă un răspuns