Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu au răspuns, în acest sfârșit de săptămână, unui număr de 221 de solicitări venite pe numărul de urgență 112, anunță Sublocotenent Andreea Ștefan, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu.
Intervenții
- 167 de intervenții SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale;
- 19 incendii de vegetație;
- 33 de alte intervenții – patrulări pentru prevenirea incendiilor de vegetație, recunoașteri și asigurarea măsurilor PSI;
- 2 incendii (un incendiu auto și un incendiu la acoperișul unei clădiri de depozitare).
Sâmbătă, în jurul orei 15:00, pompierii sibieni au intervenit de urgență pe DN 14, în apropierea localității Ațel, pentru stingerea unui incendiu la un autoturism. La fața locului au fost mobilizate o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Incendiul s-a manifestat generalizat la întregul autoturism, acesta fiind afectat complet de flăcări. Nu au fost victime. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la compartimentul motor.
În aceeași zi, în jurul orei 17:00, în municipiul Mediaș, pe strada Virgil Madgearu, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la acoperișul unei construcții folosite pentru depozitarea produselor comercializate în Piața Agroalimentară. La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta cu flacără și degajări de fum pe o suprafață de aproximativ 100 mp din acoperiș (care avea o suprafață totală de 500 mp). Pompierii au acționat prompt, reușind limitarea propagării incendiului la întregul acoperiș. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un cablu electric neizolat corespunzător față de materialele combustibile. La fața locului s-a acționat cu două autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD. Nu au fost victime.


În ceea ce privește incendiile de vegetație la care pompierii sibieni au intervenit, acestea au avut loc pe raza următoarelor localități: Poplaca, Hoghilag, Veștem, Sibiu, Laslea, Săcel, Avrig, Porumbacu de Sus, Gura Râului, Săcel, Brateiu, Buzd, Ruși, Slimnic și Moșna. Cele mai însemnate suprafețe afectate au fost în Porumbacu de Sus (100 de hectare), în Săcel (20 de hectare) și în Buzd (15 hectare).

„Având în vedere numărul mare de incendii de vegetație înregistrat și în acest sfârșit de săptămână, produse ca urmare a utilizării focului deschis pentru igienizarea terenurilor de vegetația uscată, fără respectarea măsurilor obligatorii de apărare împotriva incendiilor, vă reamintim că nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriștilor, litierelor pădurii, stufului, tufărișurilor sau vegetației ierboase constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice și de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Cetățenii sunt obligați să respecte normele privind protecția mediului, care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acțiunile de ardere a vegetației uscate pe terenurile agricole, conduce la reducerea cuantumului subvențiilor acordate de APIA.
Fiți vigilenți și semnalați orice început de incendiu la numărul unic pentru apeluri de urgență 112” – ISU Sibiu
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Intracarpatic România este în Europa Centrală. Extracarpatic România este în Balcani deci să nu facem și intracarpaticul balcanic.
Ce vă mai deranjează când auziți cuvântul rasism … Nici nu v-ați prins despre ce vorbește nustiu, dar ați și…
Felicitari camarade, succes in Italia, sa vii cu premiul cel mare,,, V P.
Noroc că nu te-ar alege nici măcar la Nocrich.
Repet ce am spus mai sus, dacă ai o firmă de construcții, hai și fă tu treaba în două săptămâni.…













Lasă un răspuns