Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Licitație anulată la Primăria Sibiu: niciun ofertant pentru furnizarea gazelor naturale la sediile instituției. Contractul actual expiră în iunie

Ion Surdu
1
Heizkosten 04

Primăria Sibiu a anulat procedura de achiziție publică pentru contractul de furnizare a gazelor naturale, după ce nicio companie nu a depus ofertă până la termenul limită. Municipalitatea vrea să găsească un furnizor pentru sediile sale pentru 12 luni, începând cu luna iunie 2026, când expiră actualul contract.

Publicitate
Publicitate

Potrivit anunțului de pe platforma de licitații publice, procedura lansată pe 13 februarie 2026 a fost anulată automat în data de 23 martie 2026.

Motivul este lipsa totală a ofertanților. „Această procedură a fost anulată automat deoarece la data limită de depunere ofertă nu au existat ofertanți care au depus ofertă”, se arată în anunț.

Publicitate

Contractul viza furnizarea unei cantități estimate de 1.795 MWh de gaze naturale, pentru o perioadă de 12 luni, în intervalul 10 iunie 2026 – 9 iunie 2027. Valoarea estimată a achiziției era de 700.050 lei, fără TVA.

Conform caietului de sarcini al procedurii, autoritățile locale estimează un consum total de 1.795 MWh pentru 12 luni. Gazele naturale vor fi livrate în total către 13 locații, printre care sediul principal din Str. Samuel Brukenthal nr. 2, pentru care este estimat cel mai mare consum – 635 MWh/an. Sunt vizate și sediile de pe Bulevardul Victoriei, Piața Mică nr. 22 și nr. 25 sau cel de pe Turnului nr. 4 etc.

consum-gaze-primaria-tl4r

Precizăm că în prezent, gazele naturale sunt furnizate instituțiilor Primăriei Sibiu de către Gaz Est. Contractul este valabil în perioada 10 iunie 2025 – 9 iunie 2026. Valoarea contractului este de 567.504 lei.

Publicitate
Publicitate

Ion Surdu
Ion Surdu

Redactor

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar student
    student

    fabulos. sau FABULĂ os. la orice firma de furnizare, daca nu se notifica dorinta de a inceta, modifica contractul -scuze cacofonia, -el, contractul, se re innoieste automat. ha ha ha, deci care e faza?

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate