Biroul europarlamentarului sibian Nicu Ștefănuță a găzduit joi seară dezbaterea „Sibiu fără păcănele?”. Evenimentul a adus laolată specialiști în domeniu, politicieni, cetățeni ai Sibiului și tineri interesați de fenomen. Discuția a fost una aplicată, înțesată de argumente, susținute de specialiști cu experiență. Concluzia, fără doar și poate: Sibiul trebuie să interzică sălile de jocuri în oraș.
Înainte de a da cuvântul invitaților, gazda a prezentat câteva cifre seci despre situația Sibiului. Avem 111 săli de jocuri de noroc în oraș, cu peste 600 de aparate. O singură școală din municipiu nu are păcănele în apropiere. În rest, este plin. În industrie lucrează aproximativ o mie de cetățeni, munca nefiind una care necesită studii sau specializare deosebită. Nici nivelul salarial nu este ridicat.
Mii de sibieni cer interzicerea
A spart gheața consilierul local Diana Mureșan, cea care a și inițiat de curând o petiție pentru interzicerea jocurilor de noroc, strângând peste 5.300 de semnături.
„USR vorbește de ani de zile despre această problemă pentru că am observat că este un fenomen grav. Când eram eu copil nu existau săli de jocuri de noroc, acum sunt peste tot. Eu am venit cu propunerea de interzicere a lor în oraș pentru că putem trăi și fără ele, este o industrie care nu aduce plus valoare. S-a spus că Sibiul ar putea pierde aproximativ o mie de locuri de muncă. Este un argument fals. Gândiți-vă ce forță de muncă aducem din afara Uniunii Europene, mai ales pentru Horeca. Domnul Ureche spunea zilele acestea că Boromir are nevoie de 400 de oameni numai la Sibiu. Cred că și-ar găsi ușor locuri de muncă.
Discuția reală nu este despre a interzice ceva, ci despre responsabilitatea pe care o avem față de comunitate”, a spus Diana Mureșan.
Bani de la familii afectate
Pe urmă, consilierul local a comentat și propunerea venită din partea Primăriei Sibiu pentru a reglementa jocurile de noroc, inclusiv argumentul că industria aduce bani la bugetul local dacă sunt taxate suplimentar sălile de jocuri. „Banii aceștia vin de la persoane cu probleme și de la familii afectate grav”, a mai spus Diana Mureșan.
A urmat psihologul sibian Mihai Copăceanu, specializat în adicții. Cu un ton relaxat el a venit cu o prezentare în care a enumerat zece argumente clare pentru interzicerea jocurilor de noroc. „Ce vedeți e știință, nu-s păreri!”, a atras atenția Copăceanu. Redăm mai jos o parte a prezentării:
Ulterior Copăceanu a precizat că „jocurile de noroc se bazează pe o manipulare psihologică”. ”Este, practic, înșelătorie!”, a spus psihologul.
E plină țara de drame
De asemenea, specialistul a enumerat multe cazuri din presa românească, articole care ilustrau sinucideri ale unor jucători. Privită din acest punct de vedere, România este plină de drame, sinucideri și familii distruse de jocurile de noroc.
Copăceanu a argumentat cu cifre: 90% din jucători pierd, matematic în Sibiu avem între 19.000 și 20.000 de jucători care lasă la păcănele anual peste 5 milioane de euro, în cea mai conservatoare premisă.
„Dacă le scoți din Sibiu nu o să mai ai atâția oameni cu probleme în Sibiu. E știință!”, a completat Copăceanu, arătând exemplele mai multor țări care au luat măsuri similare, cu rezultate dovedite. În susținerea afirmațiilor psihologul a prezentat și studii științifice.
În același timp Mihai Copăceanu a relatat situații din experiența proprie. Un pacient l-a sunat să-i spună că nu mai are bani de ședință deoarece de acasă și până la cabinet a pierdut banii la păcănele. În unele familii soția stă cu teamă la ziua de salariu pentru că soțul nu mai aduce banii în casă, ci îi lasă la jocuri de noroc. În alte familii copiii plâng după tată când iese în oraș pentru că de multe ori pierderea banilor înseamnă și consum excesiv de alcool.
”V-aș ruga pe toți să vedeți cum arată oamenii afectați de jocurile de noroc, mulți își roagă moartea, au pierdut tot”, a spus Copăceanu.
Apoi a încheiat: „Nu există niciun beneficiu al jocurilor de noroc. Este cea mai penibilă situație în care am fost pus astăzi, aici, să prezint aceste argumente, când este evident!”.
Mărturii de la marginea Sibiului
A urmat la cuvânt dr. Holger Lux, directorul Centrului de reabilitare pentru dependenți de lângă Sibiu, coordonat de Asociației Crucea Albastră. Dumnealui a început prezentarea cu niște cifre interesante. Lucrează în domeniu de peste 30 de ani. La început veneau la centru pacienți cu dependențe clasice, în special alcool.
Pe la finalul anilor 90 și începutul anilor 2000 a fost un val de heroină și droguri. După 2000 s-au intensificat dependențele de cristal și droguri sintetice. Iar de vreo zece ani a explodat numărul celor dependenți de jocuri de noroc. Dacă în urmă cu 15 ani nu existau astfel de dependențe în Sibiu, acum aproape 20% din totalul pacienților Crucii Albastre sunt afectați de păcănele.
Dr. Holger Lux a comentat și propunerea Primăriei Sibiu de a suprataxa sălile de jocuri pentru a redirecționa o parte din bani spre tratarea celor afectați. „Acest argument nu stă în picioare pentru simplul fapt că în România, de fapt, nu există programe pentru terapie”, a spus Lux.
Directorul centrului a mai precizat că „educația și inteligența nu sunt o garanție că cineva va fi ferit de dependență” și că există în Sibiu un grup de suport al jucătorilor anonimi care se întâlnesc săptămânal pentru terapie din proprie inițiativă.
Exemple nenumărate
Cel mai mult din discursul domnului Dr. Holger Lux au impresionat exemplele. Fără să dea nume sau detalii legate de identitate, directorul centrului a prezentat mai multe exemple concrete, întâlnite în munca de zi cu zi:
„Mulți dependenți de jocuri de noroc ajung dependenți de alcool. Chiar am internat recent un domn, de vreo 50 de ani, care după ce pierdea banii la jocuri de noroc își bea mințile. De obicei, cele două vin la pachet.”
„Am avut un inginer care și-a făcut un calcul ce datorii are din cauza jocurilor de noroc. A ajuns la concluzia că va munci cinci ani de zile numai ca să achite datoriile făcute la păcănele.”
„În cazul unui tânăr inginer, căsătorit, acesta a ajuns atât de disperat după o sumă mare pierdută la jocuri de noroc încât a decis să-și ia viața. Și a fost foarte aproape, deși soția lui era însărcinată cu al doilea copil”.
Reacția industriei
Pentru a păstra echilibrul discuției, organizatorii dezbaterii au proiectat și mesajul unui reprezentant la industriei. Doru Gheorghiu, reprezentantul patronatului organizatorilor de pariuri din România, a admis din start că jocurile de noroc creează mari probleme de ordin social și ele trebuie adresate sincer. De asemenea a admis că este nevoie de un dialog real.
Însă, din punctul lui de vedere, interzicerea nu este o soluție, ci doar mută problemă într-o altă direcție. Radu Gheorghiu a solicitat o dezbatere la care să participe și reprezentanții industriei, astfel încât să se găsească soluții comune, aplicabile.
Redăm mai jos mesajul lui Radu Gheorghiu:
Bibu a intervenit
După ce invitații și-au expus punctele de vedere a venit rândul celor din public. Printre ei s-a numărat și consilierul local Adrian Bibu, care a recunoscut din start că în trecut s-a confruntat cu probleme legate de jocuri de noroc, având persoane afectate în familie. Mai mult decât atât, încă are un prieten apropiat care îl sună să-i ceară bani după ce pierde la păcănele.
În acest context, Bibu a precizat că a discutat cu primarul din Oradea, care a decis să scoată jocurile de noroc în afara orașului, într-un spațiu creat special. Bibu a mai spus că este de acord cu interzicerea jocurilor de noroc în oraș, că la un excedent bugetar de peste o sută de milioane să te uiți la câteva milioane, bani murdari, este o rușine pentru Primăria Sibiu, însă nu înțelege dacă prin interzicere nu vom menține problema, însă ea va fi trecută „la negru”, devenind mai gravă.
După ce i s-a răspuns că sălile de jocuri vor fi în continuare reglementate, doar că nu vor mai fi accesibile, Adrian Bibu a anunțat că se află în fața celei mai ușoare decizii:
„Ca politician, decizia este foarte simplă. Am constatat că există o reală ură în societate împotriva jocurilor de noroc, majoritatea cetățenilor vrea să le scoatem din oraș. Orice politician ar câștiga capital dintr-o astfel de măsură”, a concluzionat Bibu.
Cămătarii de la bloc
În secțiunea discuțiilor libere au luat cuvântul diverse persoane prezente în cabinetul europarlamentarului Ștefănuță. Un cetățean a spus că are o sală de jocuri sub balcon, la parterul blocului. Și a observat că prin fiecare sală există unul, doi cămătari, care imediat sar cu banii și împrumută împătimiții când pierd.
„Minorii care jucau acum zece ani sunt dependenții de astăzi”, a spus Ioana Cristea, jurist. „Față de acum zece ani, copiii nu-și mai beau cafeaua la cofetărie, ci în sala de jocuri. Inclusiv fetele care merg pentru că acolo sunt băieții”, a continuat ea.
„Aproape fiecare intervenient în discuție a vorbit despre minori. Asta în condițiile în care minorii nu au voie în sălile de jocuri! Ca să vedeți cât se respectă legea…”, a spus un cetățean.
Ce facem, le ducem la Șelimbăr?
În discuție a intervenit și Daniela Ilie, consilier local în Șelimbăr. Ea a venit cu o nelămurire justificată: Mulți spun că păcănelele ar trebui scoase în afara Sibiului. ”Păi, ce facem? Le trimiteți la Șelimbăr? Sau la Cisnădie? La Șura?”, a întrebat Daniela Ilie.
A luat cuvântul și Marius Girigan, președintele Asociației de părinți din Sibiu. El s-a arătat nemulțumit atitudinea Primăriei Sibiu față de nevoile cetățenilor, arătând să senzația este că primăria ajută industria, în loc să apere cetățenii. Spre exemplu, peste 900 de părinți au trimis mail-uri Primăriei Sibiu prin care atrag atenția că Școala nr. 18 este înconjurată de păcănele. Și toți se simt ignorați de administrația publică pentru că nu se iau măsuri. De asemenea, la dezbaterea similară pe care primăria o organizează săptămâna viitoare nu este posibilă și intervenția online, mulți părinți lipsind pentru că nu au cu cine să lase copiii acasă.
Fapte, nu vorbe
În partea de final două concluzii s-au desprins din dezbaterea ”Sibiu fără păcănele?”.
În primul rând, populația, sibienii, specialiștii, nu le vor. Aproape nimeni nu le vrea. Cei din domeniu argumentează că nu există niciun beneficiu, nici măcar economic, să avem jocuri de noroc pe toate străzile, la parter de blocuri sau lângă școli. Dimpotrivă, pentru sănătatea psihică a comunității, pentru sănătatea mentală și financiară ele trebuie să lipsească. Cei prezenți au spus că jocurile de noroc aduc violență, camătă, divorțuri, datorii, familii distruse, consum de alcool, depresie și moarte.
Pe de altă parte, în toată România primari s-au grăbit să anunțe interzicerea păcănelelor în localități, dar foarte puțini chiar au luat măsuri concrete. Asta le spune celor prezenți la dezbatere că industria are foarte mulți bani, este puternică și poate influența multe decizii.
Cu jumătate de gură, cam toată lumea a căzut de acord că dacă vor fi interzise în Sibiu, sau în alte orașe mari, vor urma lungi procese în instanță. Și oamenii nu au încredere în Justiție.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
In mai 2023 apare modificarea OUG77/2009 care interzice amplasarea oricarei sali de jocuri de noroc la mai putin de 300 metri de unitatile si institutiile de invatamant.
Un an mai tarziu, in dragul nostru oras, la nici150 metri de Scoala Gimnaziala Nr 18 apare INCA o sala (ca nu erau destule) si anume un Magnum – fix pe Strada Lunga, in cladirea cu Profi.
Va dati seama, dragi cititori, despre ce nivel de spagi vorbim aici?
Si ne miram ca doamna Aurora le tine partea la astia cu pacanelele :))
Mark my words – cat traieste doamna, nu dispar astea din oras. Cel putin. -
Dl psiholog Copaceanu este platit de Frau Fodor, așa că este într-o situație ingrată. In rest, discuția politizată la maxim, mesajul lui nenea reprezentant al industriei păcănelelor abia se aude și este de maxim tupeu. O dezbatere fake despre o problema reală, de viață și moarte. Și fără doamna Țurcan? Ați festelit-o ca pe celelalte „dialoguri”- monologuri politice, domnule Copaceanu &Co.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Trenul periurban promis si inca in stadiul de proiect, este fezabil daca isi prelungeste traseul si devine metropolitan, spre cele…
Trăim un timp de împliniri mărețe, Trăim un timp de glorie și avânt. Mai ușor cu realizările, că amețim de…
Primăria lui Fodor se π!$@ pe cetățenii ei. Important este banul pentru sași. Felicit pe votanții fedegereului și pe cei…
Și m-ai merem și la școală, să învățăm oleacă de gramatică și de punctuație. M-ai ia numa inculți la ferma…
Dl psiholog Copaceanu este platit de Frau Fodor, așa că este într-o situație ingrată. In rest, discuția politizată la maxim,…











![ALIN]bosumflat](https://www.turnulsfatului.ro/wp-content/uploads/2021/04/ambulanta-accident-salvare-12-copy-t1za-1024x688.jpg)

Lasă un răspuns