Spitalul Universitar de Urgență București informează că astăzi marți, 7 aprilie 2026, în jurul orei 20.30, a fost declarat decesul domnului Mircea Lucescu.
„Domnul Mircea Lucescu a fost unul dintre cei mai titrați antrenori și jucători de fotbal români, primul care a calificat echipa națională a României la un Campionat European, în anul 1984. Generații întregi de români au crescut cu imaginea sa în suflet, ca un simbol național”, se arată în comunciatul de presă transmis de spital.
Dumnezeu să îl odihnească.
Amintim că selecționerului Mircea Lucescu i s-a făcut în cantonamentul echipei naţionale de la Mogoşoaia, pe 29 martie. Două echipaje SMURD au intervenit atunci, au reuşit să-l stabilizeze şi l-au transportat la Spitalul Universitar. Pe 3 aprilie, Mircea Lucescu a suferit două infarcturi succesive, iar de atunci s-a aflat sub permanenta supraveghere a medicilor.
Mircea Lucescu s-a născut pe 29 iulie 1945 la București. În cariera de antrenor, a antrenat Șahtior Donețk, Echipa națională de fotbal a României și Dinamo București, printre altele. Ca jucător a evoluat pe post de extremă la echipe ca Dinamo București, Corvinul Hunedoara și Sportul Studențesc. Pe plan internațional, a avut 65 de prezențe la națională pentru România.
FRF: „Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege”
Federația Română de Fotbal a transmis că Mircea Lucescu „a fost, este și va rămâne o legendă absolută”.
„Fotbalul nostru pierde astăzi nu doar un tactician genial, ci un mentor, un vizionar și un simbol național care a purtat tricolorul pe cele mai înalte culmi ale succesului mondial.
Mircea Lucescu a lăsat în urmă o moștenire colosală, greu de egalat în istoria sportului rege. Ca jucător, a fost esența eleganței și a inteligenței în teren. Emblematic pentru Dinamo București, club alături de care a cucerit 7 titluri de campion, Lucescu a strălucit și sub culorile echipei naționale. Momentul de referință rămâne Cupa Mondială din 1970, unde, din postura de căpitan al “Generației de la Guadalajara”, a înfruntat legende precum Pelé și Bobby Moore.
Însă adevărata sa dimensiune de geniu s-a văzut pe banca tehnică. Mircea Lucescu a fost antrenorul care a adus fotbalul modern în România, ducând echipa națională la EURO 1984 și punând bazele marii echipe a Corvinului Hunedoara. Succesele sale internaționale, trofeele europene cucerite, triumfurile cu Galatasaray și Beşiktaş în Turcia, perioada de la Şahtior Doneţk, în Ucraina, l-au plasat în panteonul celor mai titrați antrenori din istoria fotbalului mondial. În vara lui 2024 s-a întors la Echipa Națională pe care a iubit-o fără margini. Sub conducerea sa, România a reușit o campanie de excepție în Liga Națiunilor, șase victorii din șase meciuri, în urma căreia reprezentativa noastră a obținut locul în play-off-ul din martie, pentru accederea la Campionatul Mondial din vara aceasta”, se arată în comunicatul transmis de FRF.
Federația Română de Fotbal anunță organizarea unui moment de reculegere în memoria lui Mircea Lucescu înaintea partidelor din următoarea etapă, în competițiile Superliga, Liga 2 și Liga 3, dar și în Superligă feminină.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ocoleau pt. că e o intersectie periculoasă cu virare la dreapta spre Kfl direct in zebra pietonilor. De acolo si…
Mutați mai bn trecerea de pietoni de acolo sau sa fie desființată pusă fara cap acolo
Ce-i .. grija pe acesti bananieri ! Banane si blugi, voua va plac bananele si blugii. Faceti suficiente locuri de…
*** (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Da tovarasi, la fel ca in Rusia bolsevica, la fel ca in China, Coreea de Nord si alte tari in…












Lasă un răspuns