Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

O echipă din Sibiu a câștigat locul doi la competiția Marea degustare 2026: Este cel mai mare premiu pe care l-am obținut noi, pasionații de vin din Sibiu, vreodată

Adina Bota
1
Echipa din Sibiu la Marea Degustare/Foto: Arhiva Personală
Echipa din Sibiu la Marea Degustare/Foto: Arhiva Personală

Marea degustare 2026, eveniment ajuns la a VII-a ediție a avut loc săptămâna aceasta, la Balvanyos Resort, iar o echipă de pasionați de vinuri din Sibiu a câștigat locul doi al competiției. Este vorba despre Ovidiu Oroian, proprietar al restaurantului Hochmeister, Alexandru Macriș, de la restaurant Spic, și Ovidiu Balaban de la Wine Not?/

Publicitate
Publicitate

Competiția a presupus degustarea în orb a 12 vinuri și identificarea corectă a mai multor informații despre aceste vinuri.

„Ni s-a pus la dispoziție cu câteva zile înainte o listă de peste 300 de vinuri, atât din România, cât și din străinătate, ca să le studiem. Din ele s -au dat spre degustat în orb un spumant, cinci vinuri albe, un rosé și cinci  vinuri roșii. Toată lumea a primit același vin, trebuia să ai cinci minute timp în care să răspunzi la patru întrebări. Ce soi de strugure este în acel vin, care este nivelul de alcool, să spui din ce țară este vinul respectiv și care este anul de producție” a explicat Ovidiu Balaban, de la Wine Not? pentru turnulsfatului.ro.

Concursul a reunit 21 de echipe de specialiști în domeniu, dar și de oameni pentru care vinul este o pasiune.

Publicitate
marea degustare 20261
Foto: Arhiva Personală

„Noi am fost echipă din trei persoane. Eu, Ovidiu Oroian, care a fost și căpitanul de echipă pentru că el a avut inițiativa să mergem la acest concurs, proprietar al restaurantului Hochmeister, și Alex Macriș, de la restaurant SPIC. Toți trei suntem pasionați de vin de peste 10 – 12 ani.

Echipele erau formate, în general, din oameni din domeniul vinului foarte importanți, somelieri, vinificatori, proprietari de crame, oameni care cunosc ce presupune acest domeniu. Echipa care a luat locul întâi a fost formată din proprietari de crame din Republica Moldova.

Noi am luat locul doi și este cel mai mare premiu pe care l-am obținut noi, pasionații de vin din Sibiu vreodată. Anii trecuți au mai fost echipe care au fost clasate pe locurile 6, 7 sau 8, însă n-a prins nimeni până acum podiumul”, a concluzionat Ovidiu Balaban.

Conform vinul.ro, concursul „Marea degustare” nu a fostr deschis doar participanților din România – la ediția din 2026, la start s-au înscris și echipe din Italia și Republica Moldova. La „Marea degustare” nu participă doar profesioniști din domeniul vinului, ci și pasionați din diferite alte sfere profesionale.

Publicitate
Publicitate

Adina Bota
Adina Bota

Redactor

adina[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Flo
    Flo

    Bravo, alcoolicilor! Felicitari!

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate