Proiectul de modernizare a străzii Mitropoliei din Sibiu a primit avizul favorabil din partea Comisiei Zonale a Monumentelor Istorice (CZMI), la etapa obținerii autorizației de construcție. Conservarea vestigiilor descoperite este principala recomandare a specialiștilor de la Cultură pentru acest proiect.
Arhitectul Tudor Pavelescu, care a depus proiectul pentru avizare, a precizat pentru Turnul Sfatului că săptămâna viitoare va solicita deja avizul pentru faza de avizare a documentației de execuție a lucrărilor.
Principalul punct al recomandărilor comisiei vizează conservarea vestigiilor arheologice care au ieșit sau urmează să iasă la iveală. În urma sondajelor realizate până acum, în special în zonele destinate parcărilor din preajma clădirii Poștei, a fost identificat un pavaj istoric situat la aproximativ 60 de centimetri sub nivelul actual al străzii. „E interesant să se știe cât de adâncă era sau care era cota istorică a străzii”, spune Pavelescu.
Conform proiectantului, cercetarea arheologică va trebui extinsă pe parcursul șantierului. „Noi avem tot timpul o doză de flexibilitate pe care o lăsăm pentru arheologi și pentru vestigii în șantier”, a explicat acesta. El a subliniat că deși s-au făcut săpături locale în fața Poștei, este posibil ca structurile istorice să continue și în alte zone ale străzii.
Precizăm că proiectul a fost respins inițial de către comisie, la începutul lunii martie, când membrii CZMI au atras atenția că traseul străzii se suprapune peste mai multe situri istorice importante: zidul de apărare din zona străzii Barițiu, zidul de incintă care traversează zona străzii Ioan Lupaș și Parcul ASTRA, dar și peste posibile fundații ale unor clădiri dispărute între timp.
Aceștia au precizat că pentru strada Mitropoliei este necesară o descărcare arheologică: „Fundațiile vor ieși inevitabil la suprafață. În zonă exista și o fântână, vizavi de Poștă. Trebuie să vedem dacă proiectul se extinde până la Turnul Preoților și la Capela Sfântul Ladislau, de la intrarea în Piața Huet (…) Descărcarea arheologică trebuie realizată pe anumite segmente, nu pe toată strada, deoarece până acum nu s-au făcut astfel de cercetări. Este nevoie și de o abordare distinctă a segmentului dintre străzile Lupaș și Șaguna (…)”.
La scurt timp, în faza de proiectare a lucrărilor de reabilitare a străzii Mitropoliei a fost utilizat, în premieră la Sibiu, un aparat de scanare a subsolului.
Precizăm că procesul de avizare este împărțit în două etape, ambele necesitând aprobarea specialiștilor de la Cultură: proiectul pentru autorizația de construire, respectiv cea pentru proiectul tehnic și documentația de execuție.
După obținerea acestui ultim aviz, se va putea organiza licitația pentru atribuirea contractului de execuție a lucrărilor.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Erau odată niște prieteni si unul dintre ei, care era mai înstărit fata de ceilalți, a zis că le va…
Este un vestigiu arheologic inca in picioare care merita studiat – o casa une a ramas numai fatada iar aceasta…
Pacanelele nu adauga niciun plus valoare la economie, nu rezulta un produs care imbunatateste viata oamenilor. Sa dispara!
Stire irelevanta, din Sibiu nu zboara niciuna din companiile mentionate in articol
Arhitectul Pavelescu nici acum n-a aflat de Capela Sf, Iacob? Ce naiba sa scoti in evidenta, urmele la o fantana,…













Lasă un răspuns