A murit prof. Ana Năfrăniță, fost director al Colegiului Pedagogic. Ultimul mesaj către generațiile de elevi: „Când ajung pe «Câmpiile Elizee», vă port în sufletul meu”

La 93 de ani, Ana Năfrăniță, fost director al Colegiului Pedagogic și unul dintre profesorii care au format generații întregi de învățători, a încetat din viață. Pentru mulți dintre foștii săi elevi, vestea despărțirii a venit greu de cuprins în cuvinte, mai ales că, în urmă cu doar câteva zile, o revăzuseră, îi ascultaseră vocea și îi primiseră încă o dată binecuvântarea. A rămas până aproape de final același profesor pe care îl știau de o viață. Atent la oameni, lucid, discret și cu o memorie care îi emoționa pe toți cei care îi treceau pragul.

Comunitatea Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu și-a luat rămas-bun de la cea care, timp de decenii, a fost profesor de biologie și director al școlii.

Actualul director al colegiului, prof. Mihaela Filip, spune că Ana Năfrăniță a fost „mai mult decât un profesor sau un director”, devenind pentru generații întregi „un reper”.

„A format caractere, a încurajat destine și a cultivat, cu răbdare și exigență, dragostea pentru cunoaștere și pentru profesia de dascăl”, a transmis aceasta. În fiecare lecție, spune Mihaela Filip, vorbea nu doar despre biologie și despre școală, ci și despre respectul pentru oameni, pentru muncă și pentru adevăr.

Sub conducerea sa, colegiul „a crescut în prestigiu și demnitate”, iar în urma ei rămân nu doar generații de absolvenți și profesori, ci și un mod de a înțelege școala: cu rigoare, decență și responsabilitate.

„Când ajung pe Câmpiile Elizee, vă port în sufletul meu”

Pentru foștii elevi, însă, amintirea cea mai puternică este una foarte recentă.

Pe 14 mai, în urmă cu o săptămână jumătate, promoția 1976, învățători ai Colegiului Pedagogic Sibiu, s-a reunit pentru aniversarea a 50 de ani de la absolvire. Cei care au organizat întâlnirea au simțit că sărbătoarea nu putea exista fără profesorul care le fusese alături timp de cinci ani, atât ca dascăl, cât și ca director.

Învățătoarea Adriana Nan, fostă elevă și una dintre organizatoarele întâlnirii, povestește că au contactat-o telefonic pentru a merge să o viziteze și pentru a o invita la evenimentul organizat la actualul Colegiu Pedagogic „Andrei Șaguna”.

De fiecare dată, spune aceasta, răspunsul venea cu aceeași bucurie sinceră. Deși se deplasa greu, Ana Năfrăniță îi recunoștea pe fiecare după numele din timpul liceului și nu uita niciodată să le spună codul interfonului, pentru ca vizita să le fie mai ușoară.

În ziua întâlnirii, fostele eleve au găsit-o pregătită să le primească „ca un părinte”. Pe masa din sufragerie erau pregătite ceștile de cafea, apă, covrigei și prăjituri, „ca să putem povesti în tihnă”, își amintește Adriana Nan.

Nici nu au apucat bine să îi spună motivul vizitei, că profesoara și-a amintit imediat de întâlnirea precedentă, parastasul profesorilor și colegilor care nu mai erau în viață. Avea, spun cei care au cunoscut-o, aceeași memorie extraordinară și aceeași precizie a detaliilor care îi impresionaseră pe elevi încă din anii de școală.

Când a auzit invitația la ora festivă organizată pentru cei 50 de ani de la absolvire, privirea i s-a luminat.

Cu vocea tremurândă de emoție, le-a spus că își dorește „din tot sufletul” să fie prezentă și să se bucure împreună cu ei. Atunci le-a vorbit din nou despre generația lor, pe care o considera una dintre promoțiile care au scris „o pagină de glorie” în istoria Colegiului Pedagogic.

Le-a spus că au intrat în școală cu „virtuți strămoșești deosebite: muncă, respect, credință” și că pentru un profesor nu există bucurie mai mare decât să își vadă elevii devenind, la rândul lor, dascăli.

Adriana Nan spune că, pentru câteva momente, a avut impresia că rolurile s-au inversat. Profesorul care formase generații întregi vorbea cu smerenie despre elevii săi și alegea să pună în lumină calitățile lor, nu propriile merite.

Înaintea întâlnirii, Ana Năfrăniță pregătise și o felicitare destinată promoției 1976, în cazul în care sănătatea nu i-ar fi permis să ajungă la eveniment. În mesajul scris de mână apăreau câteva rânduri care astăzi sunt recitite cu emoție de foștii elevi:

„Vă port în gândurile mele câte zile voi avea. Când ajung pe «Câmpiile Elizee», vă port în sufletul meu.”

Spre bucuria tuturor, a reușit să participe la întâlnire și să își rostească personal gândurile în fața foștilor elevi.

„Cu respect, cu recunoștință veșnică, ne înclinăm și ridicăm azi o rugăciune spre cer, rugându-l pe bunul Dumnezeu să-i găsescă loc în Câmpiile Elizee!”, a încheiat prof. Adriana Nan.

Rămas bun

Astăzi, cei care au fost acolo spun că nimeni nu și-a imaginat că aceea avea să fie una dintre ultimele întâlniri cu profesoara lor.

Prof. Diana Bucuța, inspector școlar pentru învățământul primar, la rândul său fostă elevă, spune că Ana Năfrăniță a rămas pentru multe generații omul care „a format învățători” și care „a purtat școala în suflet cu o demnitate rară. Este foarte greu să scrii despre un așa mare OM. A fost un munte de profesionalism, dar și o persoană de o noblețe discretă”, spune ea despre profesorul care nu și-a afirmat niciodată valoarea prin vorbe, pentru că aceasta se vedea în oamenii pe care i-a format.

Pentru Elena Grabcev, fostă elevă din clasa VB, promoția 1973, vestea dispariției a însemnat pierderea dirigintelui care le-a fost aproape în anii adolescenței. Într-o postare pe o pagină de socializare a postat un mesaj de rămas bun.

„Timp de cinci ani ne-a fost sprijin, model, voce calmă și suflet apropiat”, scrie aceasta în mesajul de rămas-bun. Își amintește de profesorul care a format generații cu „răbdare, eleganță și dăruire”, dar și de directorul care a condus școala cu demnitate și respect.

Foștii elevi spun că dragostea pentru școală a făcut-o să rămână prezentă până în ultimii ani la întâlnirile colegiale. Timp de 52 de ani a continuat să vină, an după an, alături de cei pe care îi formase.

„O prezență care părea că va fi cu noi mereu”, scrie Elena Grabcev.

Astăzi, în mesajele celor care au cunoscut-o, revine aceeași idee: nu își iau rămas-bun doar de la un profesor sau de la un fost director, ci de la omul care le-a rămas în memorie prin felul în care îi făcea să se simtă — văzuți, respectați și încurajați.

Ultimul drum

În urma sa rămân sute de învățători și profesori care duc mai departe ceva din ceea ce au învățat de la ea. Iar pentru generațiile care au trecut prin băncile Colegiului Pedagogic din Sibiu, numele Ana Năfrăniță va continua să fie rostit simplu, așa cum i s-au adresat mereu: „Doamna profesoară”.

Luni, 25 mai, la ora 19.00, la Biserica din Groapă va avea loc slujba de sărăcustă. Marți, 26 mai, la ora 14.00 prof. Ana Năfrăniță va fi înmormântată.