În urmă cu aproape 92 de ani, în Munții Făgăraș, aproape de limita dintre județele Sibiu și Brașov, era împușcat un exemplar de capră neagră ce avea să devină record mondial de neegalat. Cu un punctaj de 141,10 puncte C.I.C., trofeul a fost obținut de către vânătorul Adolf Hesshaimer, iar performanța a fost omologată oficial la Expoziția Internațională de la Berlin din 1937. Ea a rămas neegalată până în prezent și, spun experții, nici nu va fi vreodată egalată.

În jurul acestui record mondial s-au născut numeroase legende și povești vânătorești. Despre câteva dintre acestea a vorbit duminică, la Sibiu, Árpád Sárkány, vicepreședinte al Consiliului Internațional de Vânătoare și Protecție a Vânatului.
”Când se vorbește în cercuri de vânători, în cercuri de cunoscători despre capră neagră și despre recordul mondial la capra neagră, toată lumea știe că el a fost recoltat în județul Sibiu și în munții Făgăraș. Munții Făgăraș sunt acum cunoscuți în toată lumea și prin prisma recordului mondial la capră neagră. Și acest record mondial este înconjurat de foarte multe legende, legende urbane și numai”, a declarat Árpád Sárkány, unul dintre cei mai cunoscuți vânători din România.

Povestea acestui record mondial este marcată de mai multe controverse care au circulat de-a lungul timpului, conform lui Árpád Sárkány.
S-a vehiculat ideea că trofeul ar fi aparținut, de fapt, unei femele de dimensiuni neobișnuite, dată fiind lungimea sa impresionantă.
O altă legendă susține că trofeul ar fi fost recoltat de un braconier și ulterior oferit cadou lui Adolf Hesshaimer, care este proprietarul oficial al acestuia.
Există chiar și teorii, menționate în anumite articole, care sugerau că trofeul ar fi fost o falsificație realizată prin lipirea a două coarne pentru a atinge acea lungime deosebită.
Legendele de mai sus au fost prezentate, pe scurt, cu în prefața lansării la Sibiu a cărții ”Recordul mondial la capră neagră”, semnată de Tamás Sándor, vânător și președinte al Consiliului Județean Covasna.

Lansarea cărții a fost găzduită de Muzeul Astra, în prezența ministrului culturii, András István Demeter.
În cartea ”Recordul mondial la capră neagră” Tamás Sándor arată că urme ale existenței caprei negre în zona României de astăzi există încă din paleolitic. Primul izvor scris care menționează capra neagră este datat 1395, iar în 1680 cartea de bucate a Principesei Anna Bornemisza, cel mai vechi manuscris culinar păstrat din Transilvania, se menționează 16 feluri de a găti capra neagră.
Câr privește recordul mondial, acesta a primit un punctaj oficial de 141,10 puncte C.I.C. și se referă la un țap de 14 ani. Un detaliu interesant este că țara noastră deține majoritatea primelor locuri în topurile mondiale ale acestor trofee.

La fel ca mulți experți, Tamás Sándor este de părere că recordul mondial obținut în județul Sibiu nu va fi niciodată egalat.
”Trofeul prima dată a fost prezentat public la expoziția cinegetică de la Berlin, în noiembrie 1937. Din păcate nu a putut participa tocmai vânătorul la acest eveniment pentru că a murit într-un accident cerebral pe 1 februarie 1937. Însă la această expoziție, printre primele zece trofee de capră neagră opt au fost din România. Știm din catalogul evenimentului. Acest trofeu de peste 91 de ani reprezintă primul trofeu mondial pentru că nu a fost niciodată depășit și, după părerea mea și a specialiștilor, niciodată nu mai poate fi depășit pentru că s-au schimbat multe de atunci, și aria, și clima, și habitatul…”, a declarat Tamás Sándor.
În prezent trofeul aparține Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România și se află expus la București.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Administrație














Lasă un răspuns