Singurul cosmonaut român care a efectuat un zbor în spaţiul cosmic, Dumitru Prunariu, a declarat, vineri, la Academia Forţelor Terestre (AFT) „Nicolae Bălcescu din Sibiu, că România trebuie să trateze domeniul spaţial ca pe o componentă a securităţii şi apărării colective, nu ca pe un lux, scrie Agerpres.
În cadrul unei conferinţe susţinute cu prilejul aniversării zborului său cosmic, Prunariu a subliniat că România nu poate concura singură cu marile puteri spaţiale, însă îşi poate construi relevanţa prin specializare în domenii de nişă.
„Trebuie să fim sinceri. România nu poate concura singură cu marile puteri spaţiale. Nu avem bugetele Statelor Unite, capacitatea industrială a Chinei sau tradiţia infrastructurală a Rusiei, dar nici nu trebuie să imităm modelele lor. O ţară de dimensiune medie îşi poate construi relevanţa prin specializare inteligentă. România poate contribui în domenii precum software spaţial, securitate cibernetică pentru sisteme spaţiale, procesarea datelor satelitare, aplicaţii de observare a Pământului, componente electronice, robotică, inteligenţa artificială aplicată datelor spaţiale, comunicaţii securizate, educaţie şi pregătire operaţională”, a afirmat Dumitru Prunariu.
Cosmonautul a atras atenţia că războiul modern nu mai este definit exclusiv de confruntările militare clasice, ci şi de atacuri asupra infrastructurilor digitale şi informaţionale.
„Războiul modern nu se poartă doar prin distrugere fizică, ci şi prin degradarea reţelelor, prin dezinformare, prin atacuri cibernetice şi prin contestarea accesului la date”, a spus Dumitru Prunariu.
Acesta a evidenţiat că, în calitate de stat membru al NATO şi al Uniunii Europene, România trebuie să valorifice avantajele oferite de poziţia sa geostrategică, de experienţa acumulată în regiunea Mării Negre şi de apartenenţa la Agenţia Spaţială Europeană (ESA).
„Ca membru NATO şi UE, România nu trebuie să privească spaţiul ca pe un lux, ci ca pe o componentă a apărării colective. Poziţia geostrategică a României, experienţa în regiunea Mării Negre, infrastructura naţională, competenţele tehnice şi apartenenţa la ESA pot fi transformate în avantaje. Nu este suficient să fim consumatori de servicii spaţiale. Trebuie să devenim contributori”, a declarat Prunariu.
În discursul său, acesta a subliniat şi importanţa pregătirii viitorilor lideri militari pentru utilizarea capabilităţilor spaţiale în operaţiunile moderne.
„România are nevoie de ofiţeri care să nu vadă spaţiul ca pe o abstracţie. Are nevoie de comandanţi care să ştie că o imagine satelitară poate salva vieţi, că o conexiune securizată poate menţine o operaţiune, că o eroare de navigaţie poate compromite o misiune, că o infrastructură spaţială atacată poate paraliza sectoare întregi”, a subliniat Dumitru Prunariu.
Prunariu a amintit că România a demonstrat în 1981 că poate ajunge în spaţiu prin cooperare şi pregătire, iar aderarea la ESA, în 2011, a deschis o nouă etapă pentru dezvoltarea sectorului spaţial românesc.
„Astăzi, în faţa marilor transformări geopolitice şi tehnologice, România trebuie să decidă cât de ambiţioasă vrea să fie în domeniul spaţial. Nu vom deveni o mare putere spaţială prin declaraţii. Vom deveni relevanţi prin oameni bine pregătiţi, prin proiecte concrete, prin instituţii coerente, prin industrie implicată, prin participarea europeană, prin cercetarea aplicată şi prin înţelegerea faptului că spaţiul este parte a securităţii naţionale”, a concluzionat Dumitru Prunariu.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Cate ipocrizie…
La stadion nu era loc? Numa zic. O asfaltare,semafoare sincronizate,niste capace puse in cota,sleaurile din giratoriu de la ramanda? Alea…
Rianna a avut doar profesoare în liceu, dacă sunteți frustrat că dvs nu ați terminat liceul și gimnaziul cu media…
ce porcarie. si asa e aglomeratie
Din păcate Rianna a avut doar profesoare, dar dacă dvs sunteți frustrat că nu ați terminat liceul și gimnaziul cu…













Lasă un răspuns