Luni începe Evaluarea Națională. Sfaturile psihologului Mihai Copăceanu pentru părinți: „Copilul tău nu-și va aminti ce notă a avut, dar va ține minte cum te-ai comportat”

3.164 de elevi din județul Sibiu copii sunt așteptați luni, 22 iunie, la prima probă a Evaluării Naționale, cea la Limba și literatura română. Pentru elevii de clasa a VIII-a urmează zile de tensiune, iar psihologul Mihai Copăceanu le transmite părinților un mesaj simplu. „Peste ani, copilul tău nu-și va aminti ce notă a avut la Evaluarea Națională, dar va ține minte cum te-ai comportat”, scrie psihologul.
Într-un text adresat părinților, Copăceanu atrage atenția asupra unui aspect adesea ignorat. Presiunea resimțită la 14-15 ani este, din punct de vedere psihologic, mai mare decât cea de la Bacalaureat. Copiii de clasa a VIII-a nu au experiența, maturitatea sau indiferența celor de 18 ani și au auzit, uneori încă din clasa a VII-a, că de acest examen le depinde viitorul. La această vârstă, ei nu au dezvoltate pe deplin abilitățile de a-și gestiona emoțiile negative și au nevoie de echilibrul emoțional al adulților din jur.
Somn, mic dejun și logistică pregătită din ajun
Primele recomandări țin de lucruri concrete. Psihologul le cere părinților să protejeze somnul copilului în serile dinaintea examenului, un program normal și odihnitor contând mai mult decât informația învățată în ultimul moment. Lipsa somnului afectează atenția, concentrarea, dispoziția și performanța. În aceeași logică, el recomandă eliminarea ecranelor cu două ore înainte de culcare.
Tot din seara anterioară ar trebui pregătită logistica: actul de identitate, pixuri cu pastă albastră, apă, șervețele, rigla la matematică, guma și creionul. Dimineața, un mic dejun ușor, dar consistent, și o hidratare corespunzătoare devin esențiale. Părinții nu ar trebui să cedeze atunci când copilul spune că nu îi este foame, avertizează psihologul. Stresul de dinaintea examenului, cele trei ore de lucru, orele de așteptare, căldura și lipsa alimentației sunt, împreună, factori de risc pentru o stare de rău sau un leșin.

Fără interogatorii și fără „ședințe de ultim moment”
O parte importantă a sfaturilor vizează atitudinea părinților în dimineața examenului. Mihai Copăceanu le cere să renunțe la verificările de ultim moment și la întrebări de tipul „Mai știi formula?” sau „Ai repetat?”, care nu fac decât să crească anxietatea. În locul lor, o încurajare simplă este de preferat. „Ești pregătit, mergi liniștit, am încredere în tine”, este formula sugerată de psiholog.
La fel de important este să fie evitate schimbările bruște de rutină și nesiguranța legată de felul în care va decurge dimineața. Psihologul recomandă chiar mersul pe jos până la centrul de examen. Între 20 și 30 de minute de mișcare cresc fluxul de sânge spre creier, reduc stresul și tensiunea musculară, reglează respirația și îmbunătățesc concentrarea, astfel încât copilul se va simți mai relaxat decât dacă ar ajunge cu mașina direct în fața școlii.
Un alt punct esențial este menținerea unui ritm normal, nu de criză. Asta înseamnă fără discuții tensionate, fără exagerări și fără alte activități care să distragă atenția de la starea de bine a copilului. Emoțiile, subliniază psihologul, trebuie normalizate, nu negate. În loc de „nu ai de ce să ai emoții”, el propune un mesaj mai apropiat de realitate. „E normal să ai emoții, toată lumea are”, sună recomandarea.
În final, psihologul îi îndeamnă pe părinți să transmită copilului un mesaj de susținere și acceptare, scris sau spus. Mesajul propus de el le arată copiilor că rezultatul nu schimbă nimic esențial. „Eu sunt mândră de tine indiferent de rezultat, de note”, este una dintre frazele sugerate, alături de ideea că, oriunde va ajunge, copilul va rămâne iubit la fel de mult.
Cum au stat lucrurile la simulare
Recomandările vin după un an școlar în care elevii sibieni au fost testați prin simulări. La simularea Evaluării Naționale ale cărei rezultate au fost comunicate la finalul lunii martie, niciun elev din județul Sibiu nu a obținut media 10, iar matematica a rămas proba cu cele mai slabe rezultate. La Limba și literatura română, 2.310 elevi, adică 70,81% dintre participanți, au obținut cel puțin nota 5, în timp ce la matematică procentul notelor de trecere a scăzut la 65,17%, potrivit datelor transmise atunci de Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Sibiu.
Citește și
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Am inteles bine? Centura sud leaga A1 de Cisnadie? Pai asta o face si A1?
Acest festival FIȚĂ e o binecuvantare pentru Sibiu… In primul rand, toate covrigariile de pe centru, si sunt multe, nu…
Cauta-ti un meditator la limba romana ca la scoala se pare ca ai cam chiulit…
Actualizare la articol ca a castigat Bolojan, pai daca a concurat singur ce e asa mare scofala, exact ca pe…
Mai, ce scor a avut nea Ilie! Mai ceva ca dl. Klaus…












Lasă un răspuns