Un singur comerciant din centrul Sibiului a respectat notificarea prin care Primăria a cerut înlăturarea tuturor tonetelor sau vitrinelor de înghețată amplasate în perimetrul teraselor sezoniere. Termenul limită s-a împlinit miercuri.
Un singur comerciant de pe pietonala Nicolae Bălcescu a respectat termenul din notificarea emisă de Primăria Sibiu tuturor proprietarilor de terase sezoniere, notificare prin care erau somați ca în două zile lucrătoare să ridice vitrinele și tonetele de vânzare a înghețatei. Vizați de această notificare au fost toți proprietarii de terase sezoniere amplasate pe domeniul public, în perimetrul cărora vând și înghețată.
Termenul limită – de două zile lucrătoare – impus de administrația locală s-a împlinit miercuri, iar potrivit reacțiilor culese de Turnul Sfatului, singurul comerciant care s-a conformat a luat această decizie „pentru că așa este regulamentul”.

Atitudinea celorlalți proprietari de terase cu care a discutat Turnul Sfatului este între ezitare și opoziție la somațiile Primăriei. „S-ar putea să ridicăm tonetele, chiar dacă mai avem încă marfă. Iar cu angajații, vedem”, este reacția ezitantă. „Este un abuz, pentru că noi nu am amplasat aceste tonete de înghețată până acum, ci tot cu acordul Primăriei. Așteptăm următoarele demersuri ale administrației, pe care sunt aproape convins că le vom contesta în instanță. Ne judecăm”.
O regulă de 17 ani
Săptămâna trecută, în cursul zilei de vineri, toți proprietarii de terase din zona centrului istoric al Sibiului au fost notificați de către Primăria Sibiu că până cel mai târziu miercuri să își ridice tonetele de înghețată. Altfel, vor fi amendați. Sibienii ar mai putea cumpăra înghețată de la cele șase vitrine de înghețată care funcționează separat de orice terasă sezonieră.
Baza legală a acestei notificări își are izvorul în regulamentul adoptat acum 17 ani pentru organizarea și funcționarea teraselor sezoniere (hotărârea Consiliului local Sibiu 110/2009).
În cadrul acestui regulament „nu se prevede în cadrul terasei amplasarea de vitrine de înghețată”, se arată în notificările transmise de reprezentanții Primăriei Sibiu.
Reprezentanții Primăriei Sibiu nu au răspuns, până acum, la solicitarea scrisă transmisă de Turnul Sfatului pe acest subiect.
Citește mai multe aici: Notificare de la Primărie: până mâine, toate terasele din centrul Sibiului trebuie să-și ridice tonetele cu înghețată. Comerciant: „Eu ce fac cu marfa de pe stoc?”
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Investigații, Administrație
Alătură-te comunității
5 răspunsuri
-
Sa mor daca am vazut in cuprinsul HCL unde sunt interzise vitrinele de inghetata!
Terenul se poate ocupa pentru „efectuarea comertului stradal ocazional”, „pentru desfacerea produselor de alimentatie publica” (art. 1). Art. 12 interzice „prepararea in aer liber a oricaror sortimente culinare”. Vitrina nu se foloseste pentru a prepara inghetata, ci pentru a o pastra in parametri in scopul comercializarii, desfacerii. O sa interzica si frigiderele de apa si suc?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bravo si Felicitări pentru ce faci…👏👏👏👏
Cine naiba pierde timpul ca să vadă ce face și ce spune fata asta cu buze umflate ??? Noaptea minții.
Ce-ai bre cu pateul? Zbiara oaia in tine si tu te dai mare ? Vezi-ti de viata ta!
Esti un dejectat social cu barca de 7k euro…….. bani cu care puteai sa iei meditații pt Bac.
Trag clopotele ca să știe și Europa că Germania se pregătește de război … o mănâncă un pic în dos.












Lasă un răspuns