O femeie de 48 de ani a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune cu un TIR condus de un bărbat de 54 de ani, vineri dimineața, pe Drumul Național 7 (DN7), în zona orașului Călimănești. În urma accidentului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea.
Traficul rutier în zona producerii evenimentului se desfășura alternativ, sub dirijarea polițiștilor rutieri.
Polițiștii Serviciului Rutier Vâlcea au fost solicitați vineri dimineața să intervină la un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, produs pe DN7, pe raza orașului Călimănești.
Din verificările efectuate la fața locului, s-a stabilit că o femeie de 48 de ani, din municipiul București, ar fi pătruns pe sensul opus de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (TIR), condus de un bărbat de 54 de ani, din municipiul Târgoviște.
În urma evenimentului rutier nu au rezultat victime, fiind înregistrate doar pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
Reprezentanții IPJ Vâlcea le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudență, să adapteze viteza la condițiile de drum și să respecte indicațiile polițiștilor rutieri aflați în zonă.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Deja se incearca spalarea criminalului prin presa, ba ca criza de epilepsie, ba ca a salvat acu enspe ani pe…
ONG-urile sint ori in concedii ori preocupate de contestarea legii care le obliga sa-si declare sponsorii.
Dar la Militie de ce nu fac plangere ? Ca asta e inselaciune si e si filmata. Bizonu daca a…
Atata s-a putut, sibienii vrea sa zboare pa Turcea, pa Egipt .. n-are ei treaba cu civilizatia.
e sinistra!!!













Lasă un răspuns