Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Elevii din clasa a IX-a încep școala fără manuale, iar aproape 15.000 de elevi primesc tichete sociale de 500 de lei

Raluca Budușan
0
Sursa foto: arhiva turnulsfatului.ro
Sursa foto: arhiva turnulsfatului.ro

Cu școala la ușă, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu anunță că manualele pentru clasa I sunt pe drum, dar cele pentru clasa a IX-a întârzie din cauza editurilor. În același timp, peste 14.900 de elevi vor primi tichete sociale de 500 de lei, iar 45 de unități de învățământ continuă programul „Masă Sănătoasă”.

Publicitate
Publicitate

Raportul prezentat de ISJ Prefecturii Sibiu arată că elevii din clasa a IX-a vor începe anul școlar fără manuale. Motivul, spune Inspectoratul, este întârzierea evaluării proiectelor de manuale depuse de edituri, un proces care nu ține de școli, ci de Ministerul Educației și de editurile care produc manualele.

Pentru celelalte clase, lucrurile stau ceva mai bine. Manualele pentru clasa I sunt în acest moment în curs de distribuire, fiind vorba despre 17.418 de manuale. Pentru completarea stocurilor la clasele a II-a până la a XIII-a au fost comandate 39.764 de manuale noi, comenzile de retipărire fiind înregistrate până pe 14 august.

Distribuirea acestora depinde de calendarul Ministerului Educației, prin Centrul Național pentru Curriculum și Evaluare, iar termenul stabilit de Inspectorat pentru finalizarea întregului proces este 7 septembrie .

Publicitate

Tichete sociale pentru mii de elevi

La capitolul rechizite, Inspectoratul a centralizat deja listele elevilor care pot primi pachete gratuite. Numărul lor este: 1.207 pachete pentru Clasa Pregătitoare, 1.121 pentru clasa I, 3.527 pentru clasele II-IV, 3.041 pentru clasele V-VII și 854 pentru clasa a VIII-a.

Pe lângă rechizite, un număr important de elevi din Sibiu vor primi și sprijin financiar direct. Conform OUG 83/2023, în anul școlar 2025-2026 au fost 14.941 de beneficiari de tichete sociale pe suport electronic, fiecare tichet având o valoare de 500 de lei. În total, județului Sibiu i-au fost alocați 7.470.500 de lei pentru acest program.

45 de scoli cu masă sau pachețele pentru elevi

În ceea ce privește mesele calde sau reci oferite la școală, Programul „Masă Sănătoasă” continuă în 45 de unități de învățământ din județ, elevii de acolo urmând să beneficieze de el până la 31 decembrie 2026, deci și în primele patru luni ale noului an școlar.

Printre unitățile incluse se numără școli și licee din Agnita, Avrig, Dumbrăveni, Șelimbăr, Tălmaciu, dar și mai multe școli din mediul rural, precum cele din Alma, Ațel, Biertan, Cârța, Chirpăr sau Vurpăr.

Singura excepție a fost o unitate de învățământ care, în perioada ianuarie-iunie a acestui an, nu a reușit să deruleze programul din cauza unei proceduri de achiziție publică pentru desemnarea furnizorului care a fost contestată și nu s-a finalizat până la sfârșitul anului școlar trecut.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate