Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Am vorbit cu șapte pompieri despre poveștile nespuse ale incendiului de la stația de sortare: „În câteva minute tabla halei s-a aprins ca un filament de bec”

Raluca Budușan
0
Cinci zile de „foc”, aproape 200 de pompieri mobilizați
Cinci zile de „foc”, aproape 200 de pompieri mobilizați

Opt minute după apelul la 112, primul echipaj de pompieri a ajuns la stația de sortare de la Rusciori. Prima imagine nu dezvăluia că urmau să aibă de-a face cu cel mai mare incendiu din ultimii cinci ani. Dar în aproximativ un sfert de oră scenariul s-a schimbat. Intervenția a durat peste 90 de ore. Au ars două hale metalice, de circa 6.000 de metri pătrați, și aproximativ 4.500 de tone de deșeuri.

Publicitate
Publicitate

S-au mobilizat pompieri de la toate subunitățile din județul Sibiu, dar și din județele Alba, Brașov și Mureș. Cei care au ajuns primii au văzut cum focul se extindea cu o viteză pe care nu o puteau anticipa. Au urmat retrageri, repoziționări, ore de lucru în temperaturi extreme și zile în care grămezile de plastic și carton au fost întoarse bucată cu bucată, pentru ca flăcările să nu reapară.

Am stat de vorbă cu pompierii care au intervenit, de la primul echipaj sosit la fața locului până la cei care au venit în sprijin din cadrul subunităților. Ceea ce au povestit arată că, dincolo de imaginile spectaculoase, intervenția de la Rusciori a însemnat efort susținut, capacitatea de a rămâne lucid și de a lua decizii rapide în condiții dificile, determinare în orele în care părea că focul nu se mai termină și, mai presus de toate, solidaritatea unei echipe care a înțeles că o asemenea misiune poate fi dusă la capăt doar împreună.

De la stânga la dreapta foto sus: plutonier adjutant șef Lucian Căluțiu, Plutonier major Raul Gheorghiu, maiorul Adrian Buciu și Plutonier Mihai Sîrghie. De la stânga la dreapta foto jos: plutonier adjutant șef Liviu Velicea, plutonier adjutant șef Alexandru Ili și lutonier adjutant Daniel Ciurduc
De la stânga la dreapta foto sus: plutonier adjutant șef Lucian Căluțiu, Plutonier major Raul Gheorghiu, maiorul Adrian Buciu și Plutonier Mihai Sîrghie. De la stânga la dreapta foto jos: plutonier adjutant șef Liviu Velicea, plutonier adjutant șef Alexandru Ili și plutonier adjutant Daniel Ciurduc

Primele minute: stivele de deșeuri au început să ardă una câte una și să cadă ca un domino

Apelul la 112 a venit în seara zilei de joi, 1 octombrie, în jurul orei 21:30. Primul echipaj de pompieri a ajuns la stația de sortare a deșeurilor din Rusciori în opt minute. Plutonier adjutant șef Alexandru Ili era comandant de echipaj de pe o autospecială de stingere și era însoțit de o autocisternă și un echipaj SMURD.

Din drum, fumul se vedea deja de la distanță, însă dimensiunea reală a incendiului avea să devină evidentă abia după ce au ajuns.

„Am fost primii ajunși la fața locului. Vedeam fumul de la aeroport, cu toate acestea nu părea atât de mare cum urma să vedem că este. Am mai fost la incendii de deșeuri. Am amplasat mașinile, am făcut un dispozitiv și am încercat să blocăm focul. Flăcările erau foarte mari. Inițial, am apreciat suprafața afectată la aproximativ 200 de metri pătrați, având în vedere fumul care se ridica. Pe măsură ce fumul devenea tot mai dens și se ridica tot mai repede, ne-am dat seama că era vorba de o suprafață mai mare însă chiar și așa era imposibil de aproximat cât mai realist”, povestește el.

Misiunea inițială a fost să oprească înaintarea flăcărilor. Echipajul a amplasat autospecialele și a început să răcească zonele din apropierea focarului, încercând să împiedice extinderea incendiului spre celelalte hale.

Plutonier adjutant șef Alexandru Ili în lupta cu flăcările
Plutonier adjutant șef Alexandru Ili în lupta cu flăcările

Numai că, în cazul unui depozit cu cantități mari de plastic, hârtie și carton, intervenția nu seamănă cu stingerea unui incendiu obișnuit. Materialele erau depozitate în baloți, în stive separate, înalte de câțiva metri, cu culoare de acces, iar focul se propaga rapid de la o zonă la alta pentru că stivele începeau să se topească și să cadă ca un domino. 

 „Am încercat să ținem focul sub control, însă arderea era foarte violentă, cu degajări de temperaturi extrem de mari. Am lucrat cu două linii de furtun, încercând atât să răcim hala, cât și să stingem focul. Focul era deja în hală, iar noi riscam să fim înconjurați. Pe măsură ce incendiul se intensifica, flăcările se apropiau de zona în care interveneam, așa că a trebuit să retragem autospecialele într-un loc sigur și să ne reorganizăm pentru a putea continua intervenția”, explică pompierul.

Retragerea nu a însemnat abandonarea misiunii. A fost o decizie tactică, luată pentru protejarea salvatorilor și a tehnicii de intervenție. Echipajul s-a repoziționat și a continuat să protejeze clădirile din apropiere, inclusiv spațiile de birouri.

Stive care ard înainte de prăburire
Stive care ard înainte de prăburire

„Nu aveam nevoie de eroi morți”

La aproximativ zece minute după primul echipaj, a ajuns la Rusciori și plutonierul adjutant șef Lucian Căluțiu, șef GIS (Garda de Intervenție și Stingere) în cadrul intervenției. Primul lucru pe care l-a făcut a fost să înconjoare perimetrul, pentru a înțelege cât de departe se putea extinde incendiul și ce alte pericole mai existau în zonă. Recunoașterea i-a arătat cât de repede se propagaseră flăcările. „Primul meu gând a fost să fac o recunoaștere perimetrală, să dau o roată la tot incendiul, să vedem exact care sunt riscurile de propagare și ce pericole avem. Deja, de la colț până în spate, ardea tot. Era generalizat”, povestește el.

Incendiu Rusciori11

Mai rămăsese o hală, cea din față, care avea să fie și singura păstrată din imediata apropiere a incendiului. Însă căldura degajată de incendiul din apropiere devenise atât de puternică, încât tabla construcției se înroșise. Pompierii au fost nevoiți să se retragă și să-și repoziționeze autospecialele  încă o dată. „Tabla era roșie pe hala care părea intactă.  La noi, prioritară este siguranța noastră și a mașinilor, pentru că, de la radiația termică, se încălzesc și autospecialele. Noi interveneam atât pentru localizarea incendiului, cât și pentru răcire, deoarece temperaturile erau extrem de ridicate, iar autospecialele erau expuse unei călduri foarte intense. În plus, jos am identificat un rezervor de combustibil și a trebuit să asigurăm protecția și în zona respectivă”, explică Lucian Căluțiu.

În fața unui incendiu de asemenea amploare, stingerea nu putea fi primul și singurul obiectiv.

Mai întâi, pompierii trebuiau să oprească extinderea flăcărilor, să protejeze ceea ce încă putea fi salvat și să elimine riscurile pentru echipaje.

Abia apoi puteau încerca să învingă focul din interiorul deșeurilor. Iar aici se loveau de una dintre cele mai dificile particularități ale incendiului. Cantitatea mare de mase plastice ardea la temperaturi extrem de ridicate, iar apa nu reușea să pătrundă suficient de adânc pentru a stinge toate focarele.

„Prioritară este localizarea, adică să nu mai plece focul de acolo, iar după aceea vedem ce putem face cu stingerea. La masele plastice, temperaturile sunt foarte mari, apa se vaporizează aproape instantaneu. În plus, incendiul nu este doar la suprafață, ci și în profunzimea baloților. Am dat cu tunurile de apă de pe autospeciale care au o putere de refulare foarte mare și cu toate astea, tot nu făceau față ca să stingem. Se făcea o crustă deasupra și rămâne incendiul dedesubt”, spune pompierul.

Incendiu văzut din partea stângă dinspre hală învecinată în jurul orei 22:30
Incendiul văzut din partea stângă dinspre hală învecinată în jurul orei 22:30

Asta însemna că flăcările puteau părea domolite la exterior, în timp ce focul continua să ardă în interiorul baloților. Stingerea cerea timp, verificări repetate și revenirea asupra zonelor în care căldura rămânea captivă. Într-o intervenție de lungă durată, însă, nu doar focul și temperatura reprezentau pericole. Conta și starea oamenilor care lucrau ore în șir în echipamente de protecție, în condiții de efort extrem.

Pe măsură ce au sosit pompieri din alte subunități și din alte județe, echipele au început să schimbe oamenii aflați la lucru și să verifice echipamentele. Grija nu se oprea la costumele de protecție. Transpirația și hainele ude puteau deveni un risc atunci când temperatura scădea.

„Noi, pe lângă măsurile de protecție, suntem prima dată prioritari. Nu avem nevoie de eroi morți. Pe parcurs, am început să schimbăm oamenii, inclusiv pe cei care erau șefi de țeavă, să verificăm costumele, hainele și să schimbăm ce puteam din echipament. Dacă lucrezi de la nouă seara până a doua zi la nouă, în temperaturi diferite, poți să fii ud de transpirație, iar după aceea să se facă frig și să ai de suferit. Toate etapele astea le facem cu grijă. Avem grijă unii de alții”, povestește Lucian Căluțiu.

Un alt detaliu care arată intensitatea căldurii este faptul că  un pompier a descoperit abia dimineața că bancnota de un leu pe care o avea în buzunar se topise.

Siguranța oamenilor înainte de toate

În același timp cu șeful GIS a ajuns și maiorul Adrian Buciu, comandantul Detașamentului de Pompieri Sibiu care urma să coordoneze intervenția. Locuia în apropiere și a observat fumul și flăcările înainte să ajungă la stația de sortare.

De la stânga la dreapta: plutonier adjutant șef Lucian Căluțiu, maiorul Adrian Buciu și plutonier adjutant șef Alexandru Ili

De la stânga la dreapta: plutonier adjutant șef Lucian Căluțiu, maiorul Adrian Buciu și plutonier adjutant șef Alexandru Ili

„Când am ieșit din bloc, am văzut degajările de fum și flăcările. Mi-am făcut o idee și mă așteptam ca situația să fie de o amploare însemnată. Când am ajuns la locul intervenției, incendiul era deja generalizat la mai multe stive de plastic, hârtie și alte materiale”, spune maiorul.

Când gravitatea situației s-a confirmat, principala sa grijă de coordonator a devenit siguranța colegilor săi.

„Cea mai mare răspundere a noastră este să ne întoarcem cu toți oamenii care au plecat la intervenție. Dacă un pompier nu se simte în siguranță, trebuie să se retragă. Ce a ars rămâne ars. Nu mai putem salva materialele, dar trebuie să ne asigurăm că nu pierdem oameni”, explică maiorul Adrian Buciu.

Degajările de fum erau foarte mari, temperatura era foarte mare și a fost nevoie de mai multe manevre de repoziționare a autospecialelor.

Publicitate
Stivele prăbușite
Stivele prăbușite

Atunci când ard cantități mari de materiale combustibile, atacarea directă a focarului poate să nu fie eficientă. Apa se transformă rapid în abur sub efectul temperaturilor ridicate, iar în cazul baloților compactați pătrunde foarte greu până în interior. Oamenii trebuie să înțeleagă că atunci când ajungem la un foc prioritatea noastră sunt posibilele victime. După ce ne-am asigurat că nu există, prioritatea devine limitarea și nu stingerea lui.

„Vorbim de localizarea lui și de împiedicarea propagării. Nu ești eficient dacă intri în mijlocul unui incendiu și el deja se manifestă generalizat. Risipești apă, resursă umană și nu rezolvi nimic. Ne interesează să răcim toate vecinătățile și astfel să ne asigurăm că nu se aprind. Noi la asta am lucrat și în ideea asta ne-am împărțit să gestionăm situația”, mai explică maiorul.

Două fenomene care au ridicat semne de întrebare

Unul dintre aspectele care i-au impresionat pe pompieri a fost viteza cu care s-a generalizat arderea. Unii au discutat despre fenomenele cunoscute în pregătirea profesională sub numele de flashover și backdraft, însă acestea trebuie diferențiate de ceea ce s-a observat efectiv la Rusciori.

Flashover-ul este fenomenul prin care, într-un spațiu închis, căldura acumulată determină aprinderea aproape simultană a majorității materialelor combustibile expuse. Backdraft-ul apare atunci când într-un spațiu închis, sărac în oxigen, se acumulează gaze de ardere fierbinți și combustibile, iar pătrunderea bruscă a aerului poate provoca o ardere violentă.

La Rusciori, pompierii au observat o ardere generalizată extrem de rapidă, într-o zonă în mare parte deschisă, cu materiale combustibile depozitate în stive, dar și în interiorul halelor. Acest lucru nu permite ca întregul fenomen să fie încadrat automat în una dintre cele două categorii.

Incendiul într-o parte (lateralul halei) tabla roșie
Incendiul într-o parte (lateralul halei) tabla roșie

„Ne-am întrebat cum a fost posibil ca incendiul să se extindă atât de repede. Într-un interval foarte scurt, vorbim de câteva minute, am văzut cum se înroșea tabla halei și cum focul se generaliza. Era ceva anormal. S-a aprins totul foarte repede. Era o situație pe care nu o puteam compara cu alte incendii la care participasem. În prima hală, în primele patru minute tabla s-a aprins ca un filament de bec. Colegii erau deja pe stive. Când am văzut, le-am transmis să coboare urgent, am retras dispozitivul și în nici 5 minute am văzut toată laterala halei roșie instantaneu. Nu înțelegeam”, povestește plutonier adjutant șef Alexandru Ili.

Pompierii spun că a fost vorba despre un cumul de factori: cantitatea mare de materiale combustibile, modul în care erau depozitate, căldura degajată și propagarea incendiului între stive și hale. Pentru stabilirea exactă a mecanismului producerii și dezvoltării incendiului însă, sunt necesare concluzii tehnice, pentru că, la momentul de față, nu există în literatura de specialitate ceva care să explice ce a fost la Rusciori, mai spun ei.

Aproape tot județul, mobilizat în sprijin

Amploarea incendiului a impus suplimentarea forțelor. Iar subunitățile s-au mobilizat rapid. Din județ au intervenit pompieri de la Detașamentul Sibiu, Detașamentul Mediaș, Punctele de Lucru Avrig, Șelimbăr, Săliște și Dumbrăveni precum și de la Secția de Pompieri Miercurea Sibiului. Au participat și serviciile voluntare pentru situații de urgență din Cisnădie, Rășinari și Cristian.

De asemenea, au venit pompieri și din județele vecine Alba, Brașov și Mureș.

Pompieri de la ISU Mureș cu autospecială de roboți
Pompieri de la ISU Mureș cu autospecială de roboți

Toată mobilizarea de forțe și mijloace, inclusiv solicitarea de sprijin din alte județe, s-a întâmplat în prima oră de intervenție. Nu a durat mult până când au fost mobilizate resursele suplimentare, explică pompierii. Chiar și așa, vorbim despre un incendiu de o amploare cu care nu te întâlnești în fiecare zi și care nu a putut fi lichidat ușor. Dar a fost limitat până la miezul nopții, în aceeași zi. „O muncă de echipă titanică”, spun ei.

Numai de la Detașamentul de Pompieri Sibiu au participat, de-a lungul intervenției, 100 de pompieri, potrivit estimării făcute de comandant. Efectivele au fost schimbate pe parcurs, pentru că intervenția a continuat mai multe zile.

Printre cei mobilizați s-au numărat și pompieri de la Punctul de Lucru Săliște. Cu autospeciala Iveco a ajuns la Rusciori și plutonierul adjutant șef Liviu Velicea.

„La 21:52 coboram dealul la Săcel și vedeam focul intens. Părea nocturna a doua, trei stadioane.

Pentru echipajul de la Punctul de Lucru Săliște, una dintre dificultăți a fost alimentarea cu apă. Pompierii au încercat să folosească un bazin din incintă, dar acesta nu avea racord pentru alimentarea autospecialei. Au fost nevoiți să găsească o soluție alternativă și să se alimenteze de la un hidrant, cu ajutorul unei motopompe.

Misiunea lor a fost să limiteze incendiul pe latura din spate și în partea stângă a obiectivului, în timp ce celelalte echipaje protejau zonele vulnerabile.

„Din nefericire eu am participat la incendii și mai mari, cum a fost cel de la Orăștie, la o fabrică care făcea din substanțe volatile uleiuri esențiale. Așa că, în momentul în care am văzut flăcările de la Rusciori, am știut că durata intervenției va fi la cel puțin trei zile”, spune pompierul.

Pompierii de la Secția Miercurea Sibiului au venit cu o autospecială de mare capacitate. Plutonierul adjutant Daniel Ciurduc, povestește că din momentul în care au fost chemați, și-au dat seama că era ceva de amploare.  

Incendiu Rusciori11

„Nu suntem solicitați cu o astfel de autospecială de mare capacitate la fiecare intervenție. De pe autostradă se vedeau deja fumul și flăcările. Când am ajuns, am fost repartizați pentru protejarea clădirilor de birouri și a rezervorului de combustibil, iar autospeciala a fost folosită pentru alimentarea cu apă.”

Plutonier Mihai Sîrghie de la Punctul de Lucru Avrig a ajuns și el după aproximativ o oră. Când a primit apelul prin stație spune că nu avea idee de cât de mare era incendiul.

„Am ajuns în același timp cu pompierii de la Alba. În momentul în care am văzut cât de mare este incendiul le-am transmis colegilor din Avrig să fie pregătiți că cel mai probabil va mai fi nevoie de oameni. Am fost coordonați și am mers unde a fost nevoie de noi. Am creat un dispozitiv care s-a tot rotit”, povestește pompierul.

Plutonier adjutant șef Liviu Velicea (foto stânga) și plutonier adjutant Daniel Ciurduc (foto dreapta)
Plutonier adjutant șef Liviu Velicea (foto stânga) și plutonier adjutant Daniel Ciurduc (foto dreapta)

Cinci zile de muncă, inclusiv după dispariția flăcărilor

După localizarea incendiului, înainte de miezul nopții, pericolul propagării către clădirile din apropiere a fost redus. Dar asta nu însemna că incendiul fusese stins.

În grămezile de plastic, hârtie și carton, focarele puteau continua să ardă în profunzime, fără să fie vizibile la suprafață. Pentru a ajunge la ele, pompierii au lucrat împreună cu operatorii utilajelor, care întorceau și îndepărtau materialele arse. Fiecare strat trebuia verificat și udat.

Incendiu Rusciori8

Plutonier major Raul Gheorghiu, unul dintre pompierii care au venit în sprijin, spune că imaginile văzute în seara incendiului l-au determinat să plece spre locul intervenției chiar dacă nu fusese chemat.

„Am văzut imaginile de pe rețelele sociale și mi-am spus că trebuie să merg și eu. Știam că va fi un incendiu de amploare și nu puteam să stau acasă. Nu puteam să nu fiu alături de colegi, când știam cât de epuizant poate fi un incendiu de mase plastice. Nu întâlnești în fiecare zi o astfel de intervenție”, povestește el.

În cinci zile de luptă cu focul, efortul a fost extraordinar pentru cei implicați. Pompierii spun că nu au răsuflat ușurați decât în momentul în care a fost declarat lichidat și au știut că nu se vor mai întoarce.

Sîrghie Mihai (foto stânga),  Gheorghiu Râul (foto dreapta)
Plutonier Mihai Sîrghie (foto stânga) și plutonier major Raul Gheorghiu (foto dreapta)

„După 12 ore de lucru, furtunul cu apă ajunge să cântărească în jur de 50 de kilograme. Se lucrează cu utilaje, trebuie să te muți permanent de la o zonă la alta. Straturile de material ars pot ajunge la câțiva metri. Fiecare bucată trebuie întoarsă, udată și îndepărtată, pentru ca focul să nu mai rămână ascuns dedesubt”, explică Lucian Căluțiu.

Intervenția a fost solicitantă și din punct de vedere fizic. Efortul prelungit, temperaturile ridicate, transpirația și pierderea de lichide pot afecta rapid organismul. De aceea, pompierii au fost rotiți, iar echipamentele și starea lor au fost verificate periodic.

Incendiu Rusciori10

Incendiul a fost lichidat luni, 5 octombrie, după mai bine de 90 de ore. Au ars două hale metalice și aproximativ 4.500 de tone de deșeuri.

Este foarte important ca oamenii să înțeleagă pericolul și să respecte avertizările

Fumul dens produs de arderea materialelor plastice a determinat pompierii să transmită un mesaj RO-Alert, prin care populația era avertizată asupra situației și îndemnată să evite zona.

Pompierii spun că au întâlnit însă oameni și jurnaliști care s-au apropiat de amplasament pentru a privi incendiul sau pentru a filma. Unii au rămas în apropierea autospecialelor, exact în zonele în care echipajele aveau nevoie de spațiu pentru manevre și alimentare.

„Noi avem o misiune clară acolo, iar fiecare om este repartizat pentru o anumită activitate. Dacă trebuie să lăsăm un pompier să se ocupe numai de îndepărtarea civililor, înseamnă că acel om nu mai poate face ceea ce a fost trimis să facă. În plus, oamenii nu realizează întotdeauna pericolul. Sunt furtunuri sub presiune, autospeciale care vin și pleacă, iar în apropierea incendiului există riscuri pe care nu le pot evalua. La Rusciori erau toți grămadă și de multe ori ei sunt mai atenți la peisajul din față decât la riscurile la care se expun”, explică pompierii.

Foto ISU Sibiu
Foto ISU Sibiu

Este foarte important de înțeles că mesajele de avertizare nu sunt transmise pentru a stârni panică, ci pentru a reduce expunerea oamenilor la fum și pentru a ține publicul departe de zona de intervenție. De aceea, respectarea recomandărilor transmise prin RO-Alert și păstrarea distanței față de locul intervenției sunt esențiale atât pentru siguranța populației, cât și pentru ca pompierii să își poată desfășura misiunea în condiții cât mai bune.

În cazul unui incendiu cu degajări mari de fum, direcția și viteza vântului pot schimba rapid zonele afectate. Și de cele mai ori astfel de incendii nu pot fi delimitate cu bandă de balizare (avertizare). Oamenii trebuie să înțeleagă.

Incendiu Rusciori7

În cele cinci zile de intervenție de la Rusciori, aproape 200 de pompieri din județul Sibiu și din județele chemate în sprijin au participat la operațiunile de localizare, stingere și înlăturare a efectelor incendiului, potrivit estimărilor salvatorilor.

Pentru pompierii care au participat la misiune, aceasta s-a încheiat cu succes. O intervenție de o asemenea amploare le-a pus la încercare pregătirea, capacitatea de adaptare și puterea de a lua decizii în situații-limită. Provocările întâlnite au cerut soluții adaptate permanent evoluției incendiului și au demonstrat că este important nu doar să știi cum să acționezi, ci și când să schimbi abordarea, să ai încredere în echipă și să continui, împreună, până la încheierea misiunii.

Incendiu Rusciori9

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate