Incendiul în care au murit miercuri seară doi frați din Tălmaciu, o fetiță de 2 ani și un băiețel de 4 ani, ar fi pornit de la un radiator electric lăsat în funcțiune prea aproape de patul lor, arată ProTV. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și distrugere din culpă.
Copiii erau crescuți doar de mamă, care se afla într-o altă încăpere în acele clipe.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu a fost alertat miercuri seară, în jurul orei 20.00, printr-un apel la 112, în care s-a anunțat că „o cameră este inundată cu fum.” Casa se află pe strada 1 Mai din Tălmaciu.
„La sosirea forțelor la locul intervenției au fost găsiți doi minori, o fetiță în vârstă de 2 ani și un băiețel în vârstă de 4 ani, inconștienți în stop cardio-respirator”, a transmis lt. Andreea Ștefan, de la ISU Sibiu.
Pompierii au constatat, în urma recunoașterii făcute în încăperea plină de fum, că „a ars o parte din salteaua unui pat”.
La intervenție au fost trimise o autospecială de stingere, două echipaje SMURD, mașina medicului de urgență și trei ambulanțe ale Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Sibiu, dintre care una cu medic. Echipajele medicale au încercat timp de o oră să-i resusciteze pe cei doi copii.
„Au fost găsiți în stop cardiorespirator, după o intoxicație cu fum”, a declarat pentru Știrile ProTV dr. Elena Butănescu, medic primar la SAJ Sibiu.
Copiii nu au răspuns manevrelor de resuscitare, iar medicii au fost nevoiți să declare decesul, a anunțat lt. Andreea Ștefan. „S-a declarat decesul ambilor minori”, a confirmat și Vasile Scridon, de la Ambulanța Sibiu.
„Sunt chiriași. Nu îi aveam în evidența primăriei sau orașului Tălmaciu”, a declarat pentru Știrile ProTV primarul Ioan Oancea.
Autoritățile au deschis un dosar penal pentru ucidere și distrugere din culpă. Ancheta va lămuri dacă mama copiilor poate fi trasă la răspundere pentru neglijență.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Si PNL e la fel, doar alta culoare,albastru! La cât bolojan a suferit alături de romanii care au strâns cureaua…
Stimă și Respect pentru acești oameni care muncesc să și clădească un vis ,al mamei sale care a plecat dintre…
Evitați valea lui oltul belit…poate asa miliția nu mai are pe cine să prindă…folosiți ruta prin ungaria, serbia, bulgaria ca…
Motivul ca sunt multi batrani nu tine. Oamenii batrani nu au nici o treaba la primarie. Doar cand se dau…
Prietena lui stolo se da cunoscatoare de culoarea rosie!!! E clar ca are ceva in cap!:)













Lasă un răspuns