Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Alianța pentru Unirea Românilor a contestat la Curtea Constituțională legile bugetului pentru anul 2026, solicitând ”oprirea intrării în vigoare a unor acte normative profund viciate și sancționarea derapajelor unei guvernări care legiferează împotriva propriilor cetățeni”.
AUR a depus două sesizări de neconstituționalitate, vizând atât legea bugetului de stat, cât și legea bugetului asigurărilor sociale de stat, adoptate în ședința comună a Parlamentului din 20 martie.
”Aceste legi au fost adoptate cu încălcarea flagrantă a principiilor statului de drept, printr-o procedură accelerată, care a blocat dezbaterea reală în Parlament și a redus rolul Legislativului la o simplă formalitate de validare a deciziilor coaliției de guvernare”, se arăta într-un comunicat al AUR.
Printre principalele motive de neconstituționalitate invocate se numără comprimarea extremă a procesului legislativ, bugetele fiind adoptate în doar câteva zile, fără o analiză serioasă a impactului asupra economiei și asupra românilor. O lege cu impact direct asupra a milioane de cetățeni nu poate fi adoptată în grabă, fără transparență și fără consultare reală, în condițiile în care această urgență a fost generată chiar de întârzierea Guvernului în prezentarea bugetului, susțineau reprezentanții AUR.
De asemenea, AUR a denunțat fundamentarea nerealistă a bugetului, construit pe estimări optimiste și pe premise care nu reflectă situația economică reală.
”Această fundamentare riscă să genereze dezechilibre majore în execuția bugetară și să afecteze direct populația și economia. Un punct central al sesizării îl reprezintă încălcarea drepturilor sociale, în special prin refuzul de a indexa pensiile conform legii, o decizie care afectează milioane de pensionari și încalcă principiile constituționale privind protecția socială și predictibilitatea legislativă”, preciza sursa citată.
Totodată, AUR atragea atenția că Guvernul Bolojan a recurs la derogări repetate de la legislația fiscal-bugetară, subminând stabilitatea cadrului legal și creând un precedent periculos în administrarea finanțelor publice.
AUR semnala și ignorarea avizelor instituțiilor consultative, inclusiv ale Consiliului Economic și Social, precum și lipsa unei consultări reale cu partenerii sociali.
”Aceste practici golesc de conținut procesul democratic și transformă adoptarea bugetului într-un act unilateral al puterii executive”, se mai arăta în sesizările AUR.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
DACA AU CURTE DE CE NU PARCHEAZA IN CURTE?
Subscriu, la fel toate strazile din zona: Ana Ipatescu, Treboniu Laurian, Baicoi, Egalitatii, Lupeni etc. Pe nici o strada nu…
Luati permis de parcare ” In exercitiul functiunii” si … gata :-)))))) ! Oare o fi adevarat zvonul ca s-au…
Ai dreptate ca sunt curti care nu permit accesul auto, dar cunosc cazuri de familii cu 4 membrii si au…
Nu avem nevoie de nici un spital, sa fim seriosi! La Sibiu nu ne imbolnavim pentru ca prioritizam preventia prin…













Lasă un răspuns