Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Sibian nemulțumit: Primăria a hașurat strada și mi-a interzis cu rea credință să-mi parchez mașina în fața casei. Replică: S-a ținut cont de accesul în curte

Ștefan Dobre
55
Parcare strada T. Demetrescu. Foto: Turnulsfatului.ro
Parcare strada T. Demetrescu. Foto: Turnulsfatului.ro

Săptămâna trecută mai mulți locatari ai străzii Traian Demetrescu din municipiul Sibiu s-au revoltat după ce firma angajată de Primăria Sibiu a refăcut marcajele stradale și a amenajat mult mai puține locuri de parcare, în comparație cu numărul real al mașinilor lăsate în mod obișnuit în stradă.

Publicitate
Publicitate

Unii locatari au contactat presa locală, subliniind faptul că, din punctul lor de vedere, există un exces de zel. Oamenii spun că sunt inclusiv dispuși să plătească pentru un loc de parcare, dar să poată lăsa mașina în dreptul casei.

parcare in fata casei

”Înțeleg că trebuie refăcute marcajele, că există o ordine în parcări, dar strada noastră este cu sens unic. Toată lumea parca pe stânga și pe dreapta. Acum mie mi-au hașurat să nu mai pot opri în fața casei, deși locul de parcare ar fi pe aliniament, în șir cu toate mașinile. Aici este rea credință, cred eu. Ori din partea primăriei, ori a firmei care a făcut marcajele.

Am vorbit și cu unii vecini, noi am fi de acord și să plătim un abonament de parcare, dacă am loc în fața casei. Dar ei l-au blocat complet”, spune unul dintre locatari.

Contactați de reporterul Turnul Sfatului, oficialii Primăriei Sibiu au explicat că marcajele rutiere se fac după anumite standarde în domeniu și se respectă un proiect ce are la bază mai multe norme tehnice. Locatarii au întotdeauna opțiunea să-și bage mașinile în curte.

Publicitate
parcare demetrescu

”Primăria Sibiu a inițiat marcarea sau refacerea marcajelor locurilor de parcare publice pe mai multe străzi din Sibiu pentru o gestionare mai eficientă a acestora și în perspectiva extinderii zonelor de parcare cu plată. În cazul fiecărei străzi a fost realizat un proiect tehnic de către o firmă specializată, contractată de Primăria Sibiu. Proiectele tehnice respectă prevederile legale în vigoare, respectiv Ordinul nr. 172/2023 pentru aprobarea reglementării tehnice „Normativ pentru proiectarea parcajelor, indicativ NP 24-2022”. Acestea au fost analizate și avizate atât de Comisia pentru Sistematizarea Circulației, cât și de către Biroul Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Sibiu.

Acesta este și cazul străzii Traian Demetrescu,  pe care au fost marcate săptămâna trecută locuri de parcare pe domeniul public. Trasarea acestora a fost efectuată în conformitate cu normativele tehnice și de siguranță rutieră în vigoare, care stabilesc dimensiuni standard obligatorii pentru locurile de parcare, cât și respectarea distanței față de circulații, pentru a permite manevrarea vehiculelor în condiții de siguranță. Astfel, s-a ținut cont de accesele spre curți și necesitatea asigurării intrării și ieșirii în siguranță a autovehiculelor de pe proprietățile private. Cetățenii pot parca autovehiculele pe locurile de parcare marcate sau, în cazul locuitorilor acestei străzi, le pot parca în curți”, au explicat specialiștii Primăriei Sibiu.

Important de precizat: Cine nu respectă noile marcaje va primi amendă, sau va avea mașina ridicată.

”Încălcarea regulilor de parcare se sancționează conform legislației în vigoare, cu amendă, iar în cazul blocării accesului prin parcarea neregulamentară, se poate dispune ca măsură complementară și ridicarea mașinii respective”, încheie Primăria Sibiu.

parcare strada casei

Săptămâna viitoare continuă în Sibiu realizare marcajelor rutiere, mai ales în vederea amenajării de locuri de parcare cu plată.

Următoarele străzi pe care vor fi realizate marcajele:

luni, 30 martie – strada Dr. Ștefan Stâncă

marți, 31 martie – strada Zaharia Boiu

miercuri, 1 aprilie – strada Zaharia Boiu

joi, 2 aprilie – strada Someșului

vineri, 3 aprilie – strada Someșului

Săptămâna trecută au fost marcate strada T. Demetrescu, Lomonosov și Uzinei. Până la finele acestei săptămâni, marcajele vor fi refăcute și pe stăzile G. Coșbuc și Transilvaniei.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

55 de răspunsuri

  1. Avatar nelu
    nelu
    Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
    39
    56
    1. Avatar dani
      dani

      sa bage masina n curte Nelule.

      52
      11
  2. Avatar Stef Ker
    Stef Ker

    …și a amendajat mult mai puțin locuri de parcare
    Unde este corectorul site-ului?
    Errare humanum est et perseverare diabolicum.

    11
    12
  3. Avatar Petre
    Petre

    Ai curte, ai acces carosabil, parcheaza masina in curte, nu costa nimic si problema e rezolvata.

    83
    17
    1. Avatar Vasile
      Vasile
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      20
      55
      1. Avatar Petre
        Petre

        Am curte, parchez in curte. Chiar doua masini, insiruite. Nu e absolut nicio problema.

        58
        5
      2. Avatar NarcisAmipup
        NarcisAmipup

        Buna ziua, am curte, masina imi este prea lata ca sa intre pe poarta. Va invit pe toti cei care iute ii obligati pe ceilalti la ceva ca sa va lasati voi troacele in fata caselor lor sa contributi financiar, inclusiv primaria de la proiectare pana la finalizare executie lucrare poarta noua la subsemnat si dupa mai vedem … Multumesc frumos, dar nu va grabiti ca e timp….

        2
        2
    2. Avatar R.
      R.

      Nu ati inteles, el nu vrea sa isi blocheze poarta, ca nu arata bine. Da-l incolo de vecin si poarta lui ca daca e in dreptul casei mele e trotuarul meu dat din mos stramos.

      49
      9
    3. Avatar HBomb
      HBomb

      Nu întotdeauna se poate parca în curte. La o casă cu patru apartamente/familii nu încap toate în curte. Primăria ar trebui să înțeleagă că există situații diverse, nu toate sunt după cum zic ei.

      30
      32
      1. Avatar Friki Riki
        Friki Riki

        Daca sunt 4 familii nu inseamna ca automa sunt 4 masini. Mai taiati bai baieti din ele, da-le draq de masini.
        Vrem doar betoane/parcari si masini/noxe in oras, dar nu ar planga vreunul dupa parcuri si copaci.

        5
        2
  4. Avatar dan
    dan

    Puneti parcari cu plata si sa vedeti cum se golesc strazile de masini, cat timp e gratis nu se va chiniu nimeni sa isi tina masina in curte.

    64
    7
    1. Avatar Vasile
      Vasile
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      8
      31
  5. Avatar X
    X

    BAG-O BA IN CURTE

    43
    19
  6. Avatar John Doe
    John Doe

    Iar ăștia care își țin mașinile în stradă deși au curți? Cum se trezesc toți proprietari pe străzi și trotuare.

    52
    11
  7. Avatar Florin Popescu
    Florin Popescu

    Interesant este de ce nu s-a inceput cu Tudor Vladomirescu, strada cu restaurantul Kon Tiki. Daca tot le facem, sa le facem in ordine si in functie de necesitatile locuitorilor. Interesul personal sau cel al comunitatii, care din ele are prioritate? Aici avem o demonstratie de forta a unui locuitor de pe strada, cetatean cu drepturi speciale, bugetar privilegiat, care a reusit sa prioritizeze marcajele pe strada pe care locuieste, pentru a le arata vecinilor cata influenta are in institutiile locale.

    28
    7
    1. Avatar Vladimirescu
      Vladimirescu

      Pe Paris (continuarea lui Vladimirescu) zona colt Arad, este un samsar de masini. Doar el are aprox 15 masini parcare pe o lungime de 300m pe ambele parti, le invarte intre ele ca sa para ca mișcă, insa unele sunt acolo de 2 ani, majoritatea sunt aproape epave si nu se vând. La scoala 12 acum e haos total, de cand au renovat corpu 2 de școală si au adus copii de la scoala 13. Haos total pt ca parintii opresc in mijlocul benzii sa lase/ridice copiii. Tot acolo in max 2 luni se va da drumul la noua cresa si grădiniță. Alt haos, si mai mare. Kontiki, alt haos, zilnic full day. Statia Taxi trebuie mutata de acolo ca sa se mai elibereze spatiu. Politia sa fie prezenta in intervalul 7.30-8.15 ca sa fie respectata legea. Si locuri cu plata tot Vladimirescu și Paris, de urgenta.

      37
      1
  8. Avatar John Doe
    John Doe

    daca masina nu intra in curte pt ca e prea mica sau intra dar nu poti deschide usile pt ca e prea ingusta curtea…toti bolovanii isi dau cu parerea… parcheaza in fata portii ca doar nu ai pe cine bloca in afara de tine.

    28
    27
    1. Avatar dan
      dan

      daca esti prea prost sa iti dai seama ca nu ai loc de masina in curte atunci poate, doar poate, nu ar trebui sa ai dreptul sa conduci, ca iti lipseste bunul simt si un minim de iq

      20
      15
      1. Avatar John Doe
        John Doe

        Transmite-i salutari ***

        (Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)

        2
        4
    2. Avatar sdhfsfh
      sdhfsfh

      dar cand ti-ai luat frigider sau televizor aceasi filosofie ai aplicat-o si acum le ti in pe trotuar in fata casei? ce mentalitate pot avea unii…
      in tarile civilizate cand iti cumperi o masina ai nevoie de la primarie de o hartie care atesta ca ai facut dovada ca ai unde sa o parchezi (pe propietatea privata sau pe un loc de parcare inchiriat de la primarie)

      9
      2
  9. Avatar Ana
    Ana

    O nu, nu mai pot parca in fata casei, va trebui sa fac cativa pasi de la locul de parcare la locuinta, groaznic :)))))

    36
    10
  10. Avatar Ilie Sărăcie
    Ilie Sărăcie

    Încă nu ați înțeles ca politica orașului este sa te forteze să folosești masina cat mai puțin cu putință? Indiferent de nevoile tale!
    Peste tot unde au fost parcări, s-a refăcut, iar acum sunt mult mai puține locuri in acea zonă. Toate măsurile in detrimentul șoferilor.
    Pietonii și bicicliștii sunt foarte importanți si trebuie sa aibe întâietate, dar atunci cand trebuie sa respecti agenda Oraselor de 15 minute, atunci e excess de zel!
    După cum a scris si cel din articol: ce vrei? Baga-ti masina in curte!! (Chiar dacă une curți nici nu au poarta lată pt acces auto).

    25
    15
    1. Avatar AlAl
      AlAl

      Daca nu ar circula masini asa multe pe strazi, cu mijloacele de transport in comun sau bicicleta si bineinteles ca si ca pieton, sigur este fezabil sa poti respecta agenda oraselor de 15 minute. Dar cand mijloacele de transport in comun stau in aceasi aglomeratie zilnic nu este „fezabil”.

      18
      6
  11. Avatar Enrique Peñalosa
    Enrique Peñalosa

    strada este spatiul public. nu are nimeni un drept pentru un loc de parcare in fata casei.

    49
    7
    1. Avatar John Doe
      John Doe
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      11
      42
      1. Avatar Didulescu
        Didulescu

        pentru tine unu care se da cu bicicleta i un frustrat rupt in fund nu? daca era „jmecher” avea masina ce drecu… pun pariu ca ai burta si nu esti in stare sa fugi nici macare 100M, si probabil ai bmw

        12
        6
      2. Avatar Petre
        Petre

        Chiar crezi ca averea unei persoane se exprima in masini detinute? Ferice de cei saraci cu duhul…

        11
        3
    2. Avatar Vasile
      Vasile
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      13
  12. Avatar Gica Sulea
    Gica Sulea

    Primaria sa elibereze si carosabilul ocupat de masini de pe strada Vasile Aaron, tronsonul cuprins intre str. Stefan cel Mare și str. Iezer. Toti s-au facut proprietari pe domeniul public, este strada nu parcare.

    33
    4
  13. Avatar sdhfsfh
    sdhfsfh

    in tot orasul ar trebui ca locurile de parcare facute de primarie pe domeniul public sa fie cu plata. daca nu ai accces in curte sau spatiu in curte pentru masina atunci sa poti inchiria in proximitate un loc de parcare de la primarie contra cost cu o taxa potrivita (nici mica nici mare) care sa reprezinte 75% din taxa normala de parcare pe zi pentru acel loc pe acea zona in care se regaseste locul de parcare. apoi facute verificari pe toate aceste strazi si cine este oprit pe aceste locuri si nu are abonament sau platita parcarea amenda de 10 ori costul parcarii. in acest fel toti lenesii de la casa care nu isi baga masina in curte se vor invata sa nu le mai fie lene si sa isi tina in curte masinile asa cum frigiderul, masina de spalat si televizorul cand l-au cumparat s-au asigurat ca au unde sa le tina nu pe strada in fata casei ca acolo nu este propietatea lor dar conform legii iarna trebuie sa o deszapezeasca (singura perioada din an cand au obligatie pe acea zona)…

    35
    11
    1. Avatar asdh
      asdh
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      7
  14. Avatar Sibian Sb
    Sibian Sb

    După logica mea, firma aia si cu Primăria au greșit, au comis o eroare si e frumos sa o corecteze rapid, ca oricum o fac tot pe banii noștri. Logica mea e așa : in dreptul porților, dar nu strict cat e poarta ci mai mult cu minim 1m in fiecare laterala, trebuie lasat acces, evident. De ce mai mult cu 1+1 metri? Pentru ca unii au remorci sau buzuri, dau cu spatele in curte si e nevoie de acces de manevra, strada fiind ingusta si cu borduri prea inalte (ca asa e moda in Sb). Daca ai mașini pana in dreptul stalpilor porților, vor exista tamponari si belele, manevre, zgomot si poluare inutile. In rest, in afara accesului la curti, peste tot trebuiau amenajate locuri de parcare. Acolo cine parchează, fie are abonament fie achita cu ora sau cu ziua. Evident ca pot fi si hasurari, dar astea doar in zona trecerilor de pietoni unde trebuie sa rămâna acces vizual si nu mașini parcate pana la buza trecerilor, sau marcaje in zone de hidranți (eventual, daca sunt). Dar sa hasurezi/renunti la un loc de parcare in dreptul unor garduri sau case, e total aberant si trebuie corectat de urgenta iar Primăria si Firma lu Pește sa prezinte scuze pentru haosul creat.

    18
    8
  15. Avatar d.
    d.

    am avut reclamatii catre primarie cu parcari desenate (ILEGAL) de ei, la 3m inainte de trecerilor de pietoni obturand grav vizibilitatea asupra pietonilor. (doar un ex din zeci: https://tinyurl.com/ns3n6pkx )
    Primaria in loc sa vada de siguranta traficului, se ocupa in general, cu obstructionarea cetatenilor.

    19
    5
  16. Avatar Doru
    Doru

    Rău e să n-ai lucrul tău…

    6
    1
  17. Avatar LN
    LN

    Treaba asta, la fel ca multe altele, nu poate fi doar neagra sau doar alba, sunt mai multe lucruri de luat in calcul. Da, sunt de acord ca locatarii care au curte trebuie sa isi tina masina acolo. Ar fi ideal. Doar ca unele curti nu permit acest lucru (sau la un moment dat se intampla sa nu il permita). Sau vine cineva in vizita la tine si vrea sa parcheze cat mai aproape – ori de lene, ori pentru ca din masina trebuie sa se dea jos cineva cu mobilitate limitata. Si in aceste cazuri ce faci? Primesti amenda?

    8
    10
    1. Avatar Ion Iliescu
      Ion Iliescu

      Isi construiesc anexa in curte si apoi isi cumpara SUV de 4 metri, si nu isi dau seama ca nu mai incape? Si acum vin si vor drept de proprietate pe spatiul public? De unde atata nesimtire?

      23
      8
      1. Avatar LN
        LN

        Eu cand am dat exemplul cu curtea in care nu incape o masina am avut in gand poarta din prima poza. Nu locuiesc in zona, mai circul pe strada aceea dar nu pot sa spun ca am fost atenta la vreo poarta anume, dar mie personal mi se pare ca in acea curte, ori nu incape o masina, ori daca incape masina, nu mai ai loc pe langa ea in curte nici in stanga nici in dreapta. Si cu siguranta mai sunt multe astfel de cazuri in oras. Plus ca nu toata lumea are masini mici. Unii au SUV-uri, da, fie ca aveau nevoie de ele fie ca nu, nu sunt in masura sa judec. Dar unii oameni poate au buzuri sau masini adaptate sau remorci. Oricum, trebuie sa recunoastem ca numarul masinilor in circulatie a crescut. Nu e o solutie „hai sa le luam la astia locurile de parcare” daca se vrea circulatul mai des cu transportul public / bicicleta / pe jos.

        4
        2
      2. Avatar John Doe
        John Doe
        Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
        3
        9
    2. Avatar Gica Sulea
      Gica Sulea

      Ai dreptate ca sunt curti care nu permit accesul auto, dar cunosc cazuri de familii cu 4 membrii si au 3 sau 4 masini toate parcate pe strada si uite asa dintr-o strada cu doua benzi ramane doar o banda liberă pentru circulatia in dublu sens.

      23
      1
      1. Avatar LN
        LN

        Aici ai dreptate. Si este al naibii de nedrept ca tu care ai o singura masina sa nu poti sa o parchezi aproape de cauza din cauza ca cele 4 masini ale vecinului X ocupa si locul de langa tine, si de langa vecinul Y, si de langa vecinul Z.

        6
        1
    3. Avatar Barosanu
      Barosanu

      @LN – pe scurt: da, primesc amendă. Nu cred că există în Sibiu curți mai înguste decât un loc de parcare. Dacă oamenii și-au construit diverse acareturi prin curte încât nu le mai încap mașinile, n-au decât să le dărâme. Ai curte? Parchezi mașina acolo. N-ai loc în curte? Parchezi la cel mai apropiat loc de parcare pe care-l găsești. Nu există vreun „drept de a parca în fața casei”.

      17
      2
  18. Avatar LN
    LN

    Daca tot dau dovada de atata harnicie, cei de la primarie ar trebui sa continue cu strazile unde erau atatea masini parcate, incat acele strazi deveneau neoficial strazi cu sens unic. De exemplu, strada Iuliu Maniu din Lupeni. O banda este in proportie de mai bine de 90% ocupata de masini. Daca iti vine o masina din fata, crezi ca poti sa te tragi in dreptul unei porti, sa il lasi pe cel de pe sens opus sa treaca. Dar si in fata multor dintre porti se afla de obicei masini parcate. O treaba foarte buna pe care mi se pare ca au facut-o este ca pe strada Rusciorului (bucata dintre Eschile si Lunga) nu mai au voie sa parcheze masinile.

    19
    3
    1. Avatar Gica Sulea
      Gica Sulea

      Subscriu, la fel toate strazile din zona: Ana Ipatescu, Treboniu Laurian, Baicoi, Egalitatii, Lupeni etc. Pe nici o strada nu poti merge cursiv, ba masini parcate pe o parte a strazii, ba e cealalta parte a strazii, ba pe carosabil, ba pe carosabil si pe trotuar, fiecare in legea lui.

      9
      3
      1. Avatar LN
        LN

        De acord. Ca tot veni vorba de T. Laurian: ambele sensuri au spatii verzi in fata trotuarelor, si masinile nu pot parca decat pe carosabil. Nu am nimic impotriva spatiilor verzi, daca sunt facute cu cap. Ar mai fi strada Masinistilor (intre Luceafarului si Complex) – imposibil de navigat pe timpul zilei. Daca iti vine unul din fata, efectiv nu ai unde sa te bagi sa ii faci loc. Si pe aceasta strada e mai rau de cand s-au facut spatiile verzi langa trotuare. Cred ca in ritmul asta cel mai bine ar fi sa se reconfigureze multe strazi, pentru a fi facute cu sens unic.

        3
        3
      2. Avatar Sheep
        Sheep

        Abordarea pentru astfel de situatii ar fi sesizari catre Politia Rutiera (pentru a fi discutate in Comisia de circulatie), dupa care sa fie instalate indicatoare aditionale (ex. Str. Daliei)

        1
        0
      3. Avatar John Doe
        John Doe

        ca esti varza de asta nu poti!

        0
        2
      4. Avatar Dani
        Dani

        La fel ca porțiunea din Rahova intersecție cu Dima până la Simpa

        4
        1
  19. Avatar T.D.
    T.D.

    e elementar ca in fata portii sa NU fie hasurat spatiu cat sa incapa o masina – oricum acolo nu poate parca nimeni pentru a nu bloca accesul.
    Primaria obliga cetateanul sa curete iarna zapada si gheata de pe trotuare si implicit calea de acces. Asadar daca hasureaza cat sa nu incapa o masina, o face doar de-al dracu’.

    13
    4
  20. Avatar Pop
    Pop

    Luati permis de parcare ” In exercitiul functiunii” si … gata :-)))))) ! Oare o fi adevarat zvonul ca s-au dat mai mult de 20000 de astfel de permise, pe masini particulare, in Sibiu ?

    7
    3
  21. Avatar ANDREI NICULAE
    ANDREI NICULAE

    DACA AU CURTE DE CE NU PARCHEAZA IN CURTE?

    13
    6
    1. Avatar Vasile
      Vasile
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      2
      8
  22. Avatar Elvis Parizer
    Elvis Parizer

    Eu stau pe str. Treboniu Lemurian, avem 4 masini si pentru cei doi copii chiar daca au doar 15 ani dar invata sa sofeze in weekenduri. Le tinem pe strada pentru ca dimensiunile piscinei din curte nu ne permit altceva. Este domeniul public, pamant romanesc la care avem dreptul prin nastere!

    10
    7
  23. Avatar Spayma trotinensis
    Spayma trotinensis

    Hallooooo!!! Octavian Goga, pe când?!? Vreau să mă dau cu trotineta în siguranță, m-am răzgândit!

    5
    2
  24. Avatar sdhfsfh
    sdhfsfh

    pe toate strazile de la case ar trebui sa fie obligativitatea parcarii in curte (daca este posibil acces auto) si daca nu se poate intra dar vrei totusi masina sa isi inchirieze de la primarie loc de parcare cat mai aproape de casa asa cum este si in germania….
    daca vrei sa iti construiesti in multe zone ale sibiului casa, chiar daca ai garaj iti cere sa ai 2 locuri de parcare in interiorul proprietatii de parca garajul nu este loc de parcare… in schimb la blocuri pune 1.5locuri de parcare si nici alea nu le fac in multe cazuri…

    2
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate