Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Ar fi fost comparată cu Lamine Yamal dacă juca fotbal: la 14 ani, Adela Vasilescu conduce naționala U16 de volei, făcând 12 antrenamente pe săptămână

Ștefan Dobre
1
Adela Vasilescu
Adela Vasilescu

Dacă juca fotbal, toată presa sportivă din România ar fi comparat-o cu Lamine Yamal și i-ar fi pus fotografia pe prima pagină. A ales voleiul și se antrenează aproape în anonimat într-un cartier al Sibiului. Și tocmai acest aspect o face pe Adela Vasilescu un model demn de urmat pentru tinerii din Sibiu și nu numai. Iar astăzi pleacă spre Turcia, unde va participa la Campionat European de beachvolley.

Publicitate
Publicitate
Adela Vasilescu, alături de alături de Ana Rusu, componentă a UVT Timișoara, și antrenorul Mihai Bulbuc
Adela Vasilescu, alături de alături de Ana Rusu, componentă a UVT Timișoara, și antrenorul Mihai Bulbuc

Are doar 14 ani, învață la Școala Numărul 21 din Sibiu și este cea mai tânără sportivă din lot, dar poartă cu mândrie banderola de căpitan al echipei naționale U16. Înainte de plecarea spre Campionatul European din Turcia, tânăra voleibalistă a vorbit pentru Turnul Sfatului despre drumul de la antrenamentele din cartier la marea performanță, cum decurg cele 12 antrenamente săptămânale și cum se împarte între rigoarea școlară, familie și pasiunea pentru volei.

Cinci ani de experiență

Aventura în lumea voleiului a început în urmă cu cinci ani la CSS Sibiu, sub îndrumarea antrenorului Traian Prișcă, iar din anul 2023 s-a mutat la clubul Champions. Deși a încercat și alte discipline sportive, precum baschetul și înotul, voleiul a fost cel care a cucerit-o definitiv.

Începuturile voleiului
Începuturile voleiului

„Am mai făcut și alte sporturi. Am făcut baschet, am mai făcut și înot, dar m-am axat mai mult pe volei”, își amintește tânăra sportivă.

Întrebată ce a atras-o cel mai mult la acest sport, Adela punctează imediat importanța echipei și a comunicării: „E fain că e sport de echipă și că pot să înțeleg și opinia altor persoane. Adică nu sunt doar eu, mă ajută și ele și mă încurajează. Comunicăm foarte mult și pe teren, și în timpul meciurilor, peste tot”.

Alături de familie
Alături de familie

Deși practică și voleiul pe nisip, preferința ei clară rămâne jocul în sală. „În sală mi se pare mai frumos, un joc mai complex, unde trebuie să ai mai multe calități”, explică sportiva.

Biletul pentru marea competiție continentală a fost obținut în urma unei evoluții excelente la nivel regional. Echipa națională s-a calificat la Campionatul European din Turcia după ce a ocupat locul al doilea la Balcaniadă:

„Am fost la Balcaniadă și primele două echipe se calificau. Noi am fost pe locul doi și atunci am aflat că mergem la European. Când am aflat că merg la Balcaniadă, mi-am dorit foarte mult și am zis că nu merg degeaba, ci va trebui să muncesc”.

12 antrenamente pe săptămână și lecții recuperate

Drumul către marea performanță nu este însă unul ușor, iar în prezent Adela este angrenată la trei echipe și trei categorii de vârstă. În mod obișnuit, în timpul anului școlar, efectuează câte șase antrenamente pe săptămână. Totuși, în perioada de pregătire intensivă pentru Campionatul European, volumul de muncă s-a dublat.

„Acum fac șase zile de pregătire și duminică am pauză, doar că fac două antrenamente pe zi, unul dimineața și unul seara, fiecare de câte o oră și jumătate”, detaliază sportiva. Aceasta înseamnă un total impresionant de 12 antrenamente săptămânale.

Publicitate
adela vasilescu volei

Chiar dacă din cauza programului încărcat nu a putut ajunge la cursuri în prima săptămână de școală, eleva Școlii Nr. 21 își menține rigoarea și pe plan școlar. „Săptămâna aceasta nu merg la școală din cauza antrenamentelor, dar oricum îmi scriu toate lecțiile și îmi fac toate temele”, dă asigurări Adela.

Cu toate acestea, ea mărturisește că reușește să își organizeze timpul eficient: „Am foarte mult timp și pentru școală, și pentru mine, să mă împart în ambele și să petrec timp cu familia. Chiar am timp”.

Lider la 14 ani: căpitanul naționalei U16

La numai 14 ani, Adela este cea mai tânără din lot, concurând adesea împotriva unor sportive mai mari ca vârstă și mai dezvoltate fizic. Această diferență nu o descurajează însă, ci devine o sursă suplimentară de energie.

„Mereu când joc cu cele mai mari mă motivez să joc mai bine. Adică muncesc, dar mi se pare că joc mai bine când sunt cu cele mai mari, pentru că am mai multă ambiție”, mărturisește ea.

adela vasilescu sala

Desemnarea sa în rolul de căpitan al echipei naționale U16 a venit ca o recunoaștere a calităților sale.

„Mă simt bine, mă simt mândră de mine și de ce am realizat. Chiar dacă nu aș fi fost căpitan, m-aș fi comportat la fel, pentru că am mers acolo cu experiență. Nu simt o presiune, ci mai mult dorința de a fi un model, să știu că se iau după mine în privința disciplinei și a respectării indicațiilor”.

adela vasilescu la scoala

Conștientă că povestea ei poate inspira alți tineri din Sibiu, Adela transmite un mesaj clar pentru cei care își doresc să îi calce pe urme:

„Mă bucur că pot să fiu un model pentru toți și mi-aș dori să aibă ambiție și să joace volei. Dacă vrei și îți dorești, o să reușești. Ai nevoie de foarte multă dorință, ambiție și încredere”.

Familia, rețelele sociale și uniforma școlară

Pasiunea pentru sport este alimentată și de mediul familial. Sora ei practică de asemenea voleiul, iar tatăl îi este permanent alături. În casa familiei, conversațiile la masă îmbină firesc sportul cu viața de zi cu zi.

„Vorbim și despre volei, și despre altceva, le combinăm. Când am o nelămurire, mă înțeleg foarte bine cu ai mei și știu să-mi explic pe înțelesul meu”, povestește Adela.

În puținul timp liber, tânăra din Sibiu se comportă ca orice adolescent de vârsta ei. Este activă pe rețelele sociale, unde postează fotografii cu prietenii și din timpul antrenamentelor. Pe TikTok, o urmărește cu admirație pe celebra voleibalistă Melissa Vargas.

adela vasilescu nibiru

Întrebată despre dezbaterea din spațiul public privind introducerea uniformelor școlare, Adela are un punct de vedere pragmatic, raportat la programul ei încărcat: „Am văzut discuțiile, dar nu mi se pare o necesitate să ai uniformă școlară. Pe mine nu m-ar ajuta să am uniforma după mine când plec de la școală direct la antrenamente”.

Adela Vasilescu pleacă spre Campionatul European din Turcia cu optimism și cu dorința fermă de a face Sibiul mândru. „Plec foarte pregătită și optimistă că ne vom întoarce cu un rezultat bun”, încheie căpitanul naționalei.

adela vasilescu timp liber

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Un răspuns

  1. Avatar Flo
    Flo

    De ce nu scrieti si de Iarina Axinte? E tot sibianca si joaca la echipa nationala la senioare

    0
    0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate