Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Accident grav noaptea trecută, după ce un cal a ieșit în fața mașinii pe DN1. Trei răniți, calul este dat dispărut

Ștefan Dobre
0
girofar-npjf

Un grav accident de circulație a avut loc noaptea trecută, pe DN 1, în zona Apoldu de Sus, după ce un cal a ieșit în stradă. În urma impactului trei persoane au ajuns la spital cu diverse traumatisme.

Publicitate
Publicitate

Din primele verificări efectuate la fața locului, polițiștii rutieri au stabilit că, în timp ce conducea un autoturism pe DN 1 pe direcția Sebeș-Sibiu, un tânăr în vârstă de 26 de ani, din Dobârca, ar fi surprins și accidentat un cal pe carosabil. Evenimentul a avut loc în jurul orei 2:30.

”Cabalina nu a fost găsită la locul producerii accidentului. În urma evenimentului, conducătorul auto și cei doi pasageri,  unul în vârstă de 31 de ani din Gârbova și un minor de 17 ani din Dobârca au suferit vătămări corporale, fiind transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, informează Poliția Sibiu.

La fața locului au fost mobilizate două echipaje SMURD, o ambulanță SAJ și o autospecială de stingere.

Publicitate

În accident a fost implicat un autoturism și trei persoane. Toate cele trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportate la spital:

– un bărbat în vârstă de 26 de ani cu traumatism la mâna a fost transportat la UPU Sibiu;

– un bărbat în vârstă de 31 de ani cu traumatism facial a fost transportat la UPU Sibiu;

– un minor în vârstă de 17 ani cu traumatism facial a fost transportat la CPU Luther.

Publicitate
Publicitate

Ștefan Dobre
Ștefan Dobre

Administrație

0724 605 815

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate