Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

FOTO Meniu festiv de Paște pentru pacienții Spitalului de Pneumoftiziologie. Ouă roșii, cozonac, mușchi file… ”Încercăm să le oferim nu doar tratament, ci și sprijin emoțional”

Alin Bratu
0
Sursa foto: Facebook / Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu
Sursa foto: Facebook / Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu

Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie din Sibiu au avut parte de Sărbători Pascale mai calde, grație unei inițiative a conducerii unității medicale.

Publicitate
Publicitate

Echipa spitalului a pregătit un meniu tradițional special și le-a oferit bolnavilor sprijin spiritual și emoțional, pentru a le aduce un strop din bucuria sărbătorilor petrecute acasă.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a spitalului, meniul, adaptat de echipa de dietetică la nevoile nutriționale ale pacienților, a inclus preparate specifice sărbătorii.

Dimineața a început cu ouă roșii, cozonac, mușchi file, legume de primăvară și cacao cu lapte. La prânz s-a servit supă de legume cu găluște și o ruladă din pulpă de porc în stil drob, cu spanac, iar cina a constat în șnițel de pui, chifteluțe și legume proaspete.

Nu au lipsit nici gustările dulci, sub formă de figurine de ciocolată.

Publicitate

”Meniul de Paști a fost conceput astfel încât să îmbine echilibrul nutrițional cu gustul plăcut”

„Încercăm să le oferim nu doar tratament, ci și sprijin emoțional și un mediu cât mai apropiat de normalitate. Meniul festiv este o formă prin care aducem tradiția mai aproape de ei”, a precizat Cristian Roman, managerul spitalului.

La rândul său, asistentul dietetician Simona Luca a subliniat că preparatele au îmbinat echilibrul nutrițional cu gustul plăcut, respectând indicațiile medicale.

„Ne-am implicat cu grijă și responsabilitate în pregătirea unui meniu festiv adaptat nevoilor nutriționale ale fiecărui pacient. Meniul de Paști a fost conceput astfel încât să îmbine echilibrul nutrițional cu gustul plăcut, respectând totodată indicațiile medicale specifice fiecărui regim alimentar”, a declarat Simona Luca, asistent medical dietetică Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu. 

Pe lângă masa de sărbătoare, pacienții au primit felicitări lucrate manual de copiii de la Centrele Școlare de Educație Incluzivă din Sibiu, Turnu Roșu, Mediaș și Dumbrăveni.

Nici latura spirituală nu a fost neglijată. Bolnavii au primit pachețele cu anafură și vin sfințit în dimineața de Paște și au avut ocazia să participe la slujbele oficiate în biserica din incinta spitalului, beneficiind anterior și de posibilitatea de a se spovedi și împărtăși.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate