Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Cum va fi vremea săptămâna viitoare: Frig și ploaie, dar se va încălzi în weekend. Maxime de până 18 grade

Alin Bratu
0
View from the car windscreen during rain and wet snow. Poor visi

Luni va fi cea mai caldă zi de săptămâna viitoare, apoi vremea se va răci, anunță meteorologii sibieni.

Publicitate
Publicitate

Temperaturile maxime vor scădea de la 18 grade, câte se prognozează că vor fi luni, până la cel mult 15 grade. Ploile se vor opri de aba joi, iar la munte va ninge, anunță meteorologii.

Luni

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei, cu temperaturi în scădere față de intervalul precedent.

Cerul va fi variabil la începutul intervalului, apoi va prezenta înnorări temporar accentuate. Local se vor semnala averse de ploaie, însoțite trecător de descărcări electrice. La munte vor predomina ploile în cursul zilei, exceptând crestele cele mai înalte, unde se vor semnala trecător precipitații mixte, iar noaptea precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare la peste 1500 m.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare de 40-50 km/h, mai susținute la munte, cu rafale ce vor depăși trecător 70 km/h pe creste. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 18 grade, iar cele minime între 3 și 5 grade.

Marți

Vremea se va răci, la valori situate sub normalul termic al perioadei.

Publicitate

Cerul va fi mai mult noros. Pe arii relativ extinse se vor semnala ploi, care vor avea mai ales caracter de aversă, însoțite trecător de descărcări electrice și de măzăriche sau grindină de mici dimensiuni. La munte, în cursul zilei se va semnala ploaie și lapoviță la altitudini joase și ninsori la peste 1500 m, iar seara și noaptea se vor semnala ninsori slabe.

În zonele montane înalte se va depune un strat nou de zăpadă, pe alocuri mai consistent. Cantitățile de apă vor depăși pe alocuri 10-15 l/mp, mai ales în zonele montane. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări temporare. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 și 13 grade, iar cele minime între 2 și 4 grade.

Miercuri

Vremea va fi mai rece decât normalul termic al perioadei. Cerul va fi temporar noros, îndeosebi ziua. Pe arii restrânse se vor semnala precipitații slabe sub formă de ploaie, care pot avea și caracter de aversă.

La munte se vor semnala local precipitații, predominant sub formă de ninsoare, trecător mixte în cursul zilei la altitudini joase.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări temporare, îndeosebi la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 12 grade, iar cele minime între -1 și 2 grade. Izolat vor fi condiții de ceață și brumă.

Joi

Vremea va fi în continuare mai rece decât normalul termic al perioadei, deși temperaturile vor înregistra o creștere ușoară față de zilele precedente. Cerul va fi temporar noros.

Pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe, iar la munte local precipitații mixte slabe, trecător ninsori. Vântul va prezenta unele intensificări temporare, mai susținute în zonele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 12 și 15 grade, iar cele minime între 2 și 5 grade. Izolat vor fi condiții de ceață.

Weekend

Vremea se va încălzi de la o zi la alta. Trecător se vor semnala ploi, iar la munte precipitații mixte în zonele înalte.

Publicitate
Publicitate

Alin Bratu
Alin Bratu

Politic

0745 590 991

alin[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate