Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Regulamentul trotinetelor electrice intră la vot: interzis pe zonele pietonale și în parcurile fără piste. Cele abandonate vor fi ridicate contracost de Primărie

Silvana Armat
0
foto arhiva turnulsfatului.ro
foto arhiva turnulsfatului.ro

Regulamentul privind condițiile de utilizare a trotinetelor electrice este supus votului consilierilor locali sibieni în ședința ordinară de joia următoare, 30 aprilie. În principal, noile prevederi interzic circulația trotinetelor electrice în zonele pietonale și ale parcurilor și , în afara pistelor dedicate, iar trotinetele de închiriat abandonate vor fi ridicate de primărie și vor putea fi recuperate de operator contra cost.

Publicitate
Publicitate

Regulamentul a fost publicat în consultare publică la începutul lunii martie.

Dezbaterea publică privind necesitatea adoptării unui regulament privind utilizarea trotinetelor electrice în municipiul Sibiu a apărut în toamna anului trecut după ce un băiat în vârstă de 13 ani a murit în urma unui accident.

Citește și A murit Denis, băiatul de 13 ani rănit grav în accidentul cu trotineta electrică de lângă Podul Gării. Cunoscuți: „E foarte trist, dureros și nedrept ca un copil să-și părăsească părinții și prietenii astfel

Potrivit regulamentului care este supus votului, în municipiul Sibiu, trotinetele electrice pot fi conduse doar de cei care au cel puțin 14 ani, iar tinerii care nu au împlinit încă 16 ani trebuie să poarte cască de protecție. Trotinetele electrice vor putea fi conduse doar pe pistele de biciclete, iar dacă acestea nu există, vor putea fi conduse doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Se interzice accesul cu trotinete electrice pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatoarele având semnificația „Zonă Pietonală”, „Accesul interzis bicicletelor”, „Circulația interzisă în ambele sensuri” sau cu orice alte indicatoare ce interzic accesul vehiculelor.

„Congestia traficului în marile orașe reprezintă o reală problemă care afectează mobilitatea urbană, fiind necesar a fi dezvoltate sisteme de transport alternative care să asigure nevoile de mobilitate. Utilizarea trotinetelor electrice, atât în regim propriu, cât și prin intermediul operatorilor economici care oferă servicii de închiriere, reprezintă un sistem alternativ de transport nepoluant și eficient, în ultimii ani utilizarea acestora pe raza municipiului Sibiu cunoscând o creștere semnificativă”, se arată în proiectul hotărârii.

Publicitate

Principalele prevederi

  • Trotinetele electrice vor fi conduse doar pe pistele de biciclete, iar dacă acestea nu există, doar pe sectoarele de drum unde viteza maximă admisă pentru circulația vehiculelor este de 50 km/h. Se interzice accesul cu trotinete electrice pe sectoarele de drum semnalizate cu indicatoarele având semnificația „Zonă Pietonală”, „Accesul interzis bicicletelor”, „Circulația interzisă în ambele sensuri” sau cu orice alte indicatoare ce interzic accesul vehiculelor.
  • Circulația trotinetelor electrice este interzisă pe raza Municipiului Sibiu pe trotuare, cu excepția porțiunilor în care acestea sunt prevăzute cu piste de biciclete; în zonele de acces în grădinițe, școli, licee, universități, piețe agroalimentare, complexe comerciale. Pentru traversarea acestor zone conducătorii au obligația să coboare de pe trotinetă; pe aleile parcurilor și grădinilor publice dacă nu sunt prevăzute cu piste de biciclete.
  • Casca de protecție este obligatorie pentru conducătorii de trotinete electrice a căror vârstă este sub 16 ani, atunci când se deplasează pe partea carosabilă.
  • Se interzice transportul pasagerilor pe trotinete electrice.
  • Pe timpul circulației pe drumurile publice, conducătorul de trotinetă electrică este obligat să aibă asupra sa actul de identitate.
sursa: Primăria Sibiu
Harta zonelor interzise. sursa: Primăria Sibiu

Trotinetele închiriate

Trotinetele de închiriat staționate în zonele interzise vor fi ridicate de primărie. Pentru recuperarea loc, operatului trebuie să plătească.

Operatorul este obligat să ridice trotinetele staționate în locațiile interzise în maximum 120 de minute – în afara zonei Centrului Istoric și în maximum 60 de minute – în zona Centrului Istoric, precum și în alte situații semnalate, atunci când este cazul. În caz contrar, acestea vor fi ridicate de pe domeniul public de către Primăria Municipiului Sibiu, prin Serviciul Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public din subordinea Consiliului Local al Municipiului Sibiu, urmând ca restituirea să se asigure de către Serviciul Public de Poliție Locală al Municipiului Sibiu și va fi aplicat un tarif de ridicare, transport și depozitare al cărui cuantum este stabilit prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Sibiu.

Trotinetele electrice ridicate de pe domeniul public vor fi transportate și depozitate în incinta depozitului de ridicări auto situat pe str. Preot Bacca, F.N., Sibiu.

Tarifele actuale de ridicare, transport și depozitare sunt cele stabilite prin H.C.L. nr. 150/2023, respectiv:

  • tarif de ridicare – 100 lei;
  • tarif de transport – 100 lei;
  • tarif de depozitare – 50 lei/zi/bun, percepute începând cu ora 00:00 a zilei următoare ridicării trotinetei electrice.
zone interzise operatori trotinete

Amenzi

La nivel local, se sancționează cu amendă cuprinsă între 1.500 și 2.500 de lei amplasarea trotinetelor pe domeniul public de către operatorii de flote fără avizul Serviciului Public Salubrizare, Protecția Mediului și Administrarea Domeniului Public, depășirea numărului de trotinete declarat și aprobat prin avizul de ocupare temporară, precum și nerespectarea obligațiilor operaționale prevăzute în regulament.

Pentru utilizatorii de trotinete electrice, nerespectarea regimului legal de viteză, ignorarea semnificației indicatoarelor rutiere sau utilizarea trotinetelor în scop publicitar constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 800 și 1.000 de lei. Aceeași sancțiune se aplică persoanelor fizice pentru nerespectarea normelor generale de conduită și circulație prevăzute la articolele specifice din regulament, în timp ce pentru persoanele juridice amenda pentru aceste abateri este cuprinsă între 1.500 și 2.500 de lei. Nerespectarea interdicțiilor de circulație pe raza Municipiului Sibiu atrage, de asemenea, o amendă între 800 și 1.000 de lei.

În cazul minorilor sub 14 ani care nu respectă prevederile prezentului regulament, părinții sau tutorii legali pot fi sancționați cu amendă între 1.000 și 1.500 de lei. Sancțiunile sunt constatate prin procese-verbale întocmite de către polițiștii locali sau agenții constatatori împuterniciți de Primarul Municipiului Sibiu. Limitele amenzilor se vor corela permanent cu eventualele modificări legislative apărute ulterior adoptării acestui regulament, se arată în raportul de specialitate.

Citește mai joi întreg proiectul de hotărâre:

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate