Ana Bugneriu despre cealaltă față a Sibiului: Ne respectăm unii pe alții, dăm mai departe ceea ce avem noi, ne ajutăm reciproc, suntem împreună, suntem generoși

Interviu cu Ana Bugneriu, directorul Fundației Comunitare Sibiu și organizatorul Maratonului Internațional Sibiu. Despre muncă, empatie, sibieni care se întorc acasă și optimism. Despre Sibiul pe care ni-l dorim și despre comunitate.

Ce face Sibiul să fie o comunitate?

Cred că exact acest lucru paradoxal al Sibiului, de a fi un oraș mic, dar în același timp care se simte mare sau este ambițios și vrea mai mult de la el decât să fie pur și simplu un orășel – numărul opt în dimensiunea orașelor din țară, este ceea ce îl ajută să fie o comunitate. Pentru că, de bine, de rău, noi la Sibiu ne întâlnim des unii cu alții pe stradă. Ajungem să ne întâlnim la multitudinea de evenimente care există în oraș și atunci, pentru că menținem aceste relații apropiate, rămânem într-o atmosferă comunitară și ne este mai ușor să colaborăm, pentru că nu uităm cum arătăm.

Greșesc dacă îi spun că e un pic aproape rural, că toată lumea știe pe toată?

Da. Deși, în continuare, suntem surprinși prin activitatea noastră, care se diversifică, și prin Academia de Leadership Urban, prin care în fiecare an recrutăm minimum 15 sau maximum 15 tineri cu potențial în oraș sau din județ, că ne interesează Sibiul ca entitate mare, ca să spun așa, tot reușim să găsim oameni pe care nu i-am cunoscut până acum, care sunt foarte valoroși și mișto și de care ne bucurăm că ajungem să stabilim un contact și să ne ajutăm unii pe alții pe teren.

Ce ne leagă? Ce îi leagă pe toți în județ?

Cred că sunt multe lucruri care ne leagă. Educația este cu siguranță un aspect foarte important. Dar, dincolo de educație, ca s-o completeze, este partea aceasta de cultură. Și când spun cultură, nu mă gândesc neapărat la cultura universală, marile cărți și așa mai departe, ci la spiritul acesta care ne face să fim noi înșine. Adică ideea asta că venim împreună, că avem atâtea evenimente, cum este și Maratonul sau alte inițiative care ne fac să ne punem această întrebare: dincolo de toată scindarea care există în comunitate, ce ne unește pe noi de fapt? Poate să ne unească generozitatea, poate să ne unească gustul comun pentru muzică sau pentru sport, pentru tot felul de inițiative care există. Din fericire, avem multe momente în care ne amintim că poate aceste lucruri care ne unesc sunt mai multe decât cele care ne despart sau mai esențiale, mai aproape de identitatea noastră. Și cred că misiunea noastră, în momentul de față, la Fundația Comunitară și în societatea civilă, în general, este fix să le amintim oamenilor că dincolo de diferențe și dincolo de dispute, avem foarte, foarte, foarte multe lucruri care ne leagă și care ne țin împreună ca societate, care fac parte din acest nucleu profund în care am fost educați: să ne respectăm unii pe alții, să dăm mai departe ceea ce avem noi, să ne ajutăm reciproc, să fim împreună, să fim generoși. Și chiar dacă acum se resimte, cu siguranță, că, datorită acestor timpuri complicate pe care le traversează societatea, oamenii sunt un pic mai preocupați de propria persoană, în continuare este loc de a avea grijă și de celălalt.

Grija asta o resimți și când vorbești cu oameni din Broscărie, din Gușterița, din Turnișor? Adică există o oarecare periferie și o zonă centrală sau e uniformizat Sibiul?

Cu siguranță că există o diversitate foarte mare de situații în Sibiu. Adică, de multe ori, am întâlnit în experiența noastră fix asta: încă oamenii care sunt în companii au vieți bune, au salarii cât de cât ok, deși și acolo încep să se simtă multe turbulențe în urma a ceea ce vedem la știri, mai ales internaționale, din ultimii ani, că parcă nu se mai termină. Este totul o nebunie continuă din 2020 până în prezent. În continuare există o parte a populației care se descurcă, care este ok, care e mai puțin afectată de toate aceste lucruri, deși le resimte cu siguranță și la nivel individual.

Există o altă categorie socială care dintotdeauna a fost afectată, care a fost foarte mult timp invizibilă, care acum începe să capete atenția celeilalte părți a societății prin toată nebunia care a existat în contextul electoral și despre care nu trebuie să uităm de aici înainte, pentru că ei sunt egalii noștri în societate și este absolut evident că au mai puține șanse și mai puține oportunități în contextele în care există. Ori noi, ca societate, nu putem funcționa decât având grijă ca aceste oportunități să fie cât mai echitabile. Ori noi suntem foarte departe, în momentul de față, ca societate, de echitate în adevăratul sens al cuvântului.

Fundația Comunitară și Maratonul, care este proiectul esențial, cel mai vizibil, ajunge și în zonele astea și în cartierele astea? Implică și oamenii despre care vorbești?

Dincolo de faptul că avem foarte multe proiecte care vin din județ – cred că peste jumătate din proiectele de la maraton din ultimii ani vin din județ, multe dintre cele care sunt din oraș adresează comunitățile vulnerabile, care au nevoie să fie conectate mai bine atât de la centru la periferie, cât și de la periferie spre centru și, din fericire, lucrul ăsta se întâmplă prin inițiativa oamenilor.

Pe de altă parte, toate proiectele astea se fac cu bani, pentru că toată lumea aleargă pentru a strânge bani și pentru a-și vedea proiectul împlinit. În efortul de a canaliza energia pentru a strânge fonduri pe un proiect, cât e marketing, cât e puterea exemplului? L-am văzut pe vecinul, l-am văzut pe colegul că face…

Cred că este un cumul de factori. Cu siguranță că și marketingul ajută. Ajută să spunem o poveste frumoasă, optimistă, în care să dai nu este ceva apăsător, ci, din contră, este ceva mișto, ceva ce vrea să facă toată lumea de la noi din oraș. Și da, întorcându-mă înapoi la punctul de vedere pe care l-am avut apropo de cultură, cred că în Sibiu, în acești 15 ani de când există maratonul, s-a construit această cultură prin care a fi sibian înseamnă și să te implici sub o formă sau alta în acest eveniment, fie că ai o idee pe care s-o faci pentru alții, să donezi, să alergi sau, mai nou, să faci pași. Deci face cumva parte din ceea ce ne definește ca sibieni.

Ca să închei cu partea cu banii, voi, prin relațiile pe care le aveți cu toate companiile pe care le mobilizați în cadrul maratonului, sunteți și un fel de etalon al mersului economiei în Sibiu. Așa, la modul general, cum merge economia Sibiului în 2026?

Noi cred că suntem în continuare într-un loc privilegiat, în care, datorită faptului că am demonstrat de-a lungul atâția ani că proiectele pentru care strângem bani ajung să se îndeplinească, practic toți acești bani sunt o investiție bună a comunității.

Resursele pentru maraton sunt foarte atent puse deoparte. Sunt niște „ghinde” prețioase pe care companiile au grijă să le țină astfel încât să poată fi alături de maraton. Însă, cu siguranță, din ceea ce știu de la alți colegi din sfera culturală, sportivă și chiar de la alte organizații din țară, lucrurile nu sunt roz. Este clar că tumultul social și politic, contextul internațional, volatilitatea timpurilor pe care le trăim au ajuns să se simtă în bugetele care ajung în societatea civilă.

Și toată lumea este afectată și îngrijorată de viitor. Mă bucur că noi, la Sibiu, reușim să ne mobilizăm ca să facem în continuare lucrurile să fie bine, însă, da, la nivel național există multe companii care și-au redus semnificativ bugetele pe care le dau spre societatea civilă și spre inițiative de acest tip, lucru care este un semnal de alarmă pentru toată lumea. Dar asta se vede și în creșterea costului de viață, în inflația mare, în prețul benzinei… Ne ducem la magazin și, în fiecare săptămână, când ne facem cumpărăturile, constatăm că totul costă un pic mai mult decât data trecută.

Deci da, cu siguranță suntem într-un loc în care liniștea este ceva ce doar ne dorim și nu prea reușim să mai atingem, din păcate.

Atunci poate găsim liniștea sufletească, bucurându-ne de un proiect pe care îl vedem împlinit. Ce reacții au oamenii care își văd proiectul împlinit și care spun că, fără toată energia asta adunată la un loc, nu ar fi putut să facă efortul de unii singuri?

Asta este ceva foarte prețios, care ne ține în continuare în priză, deși este foarte dificil și cred că puțină lume conștientizează cât de multă presiune există pe noi, organizatorii de evenimente, în general, cât de multă critică, cât de multe păreri, pentru că suntem oameni din comunitate, da? Nu suntem niște oameni ascunși pe care nu-i cunoaște nimeni pe stradă și atunci e foarte ușor să-mi trimiți mie un mesaj pe Facebook, să mă vezi pe stradă și să-mi spui punctele tale de vedere, care de multe ori sunt informații foarte importante. E un feedback pe care ni-l dorim și pe baza căruia creștem. Nu poți prelua problemele tuturor, într-adevăr, și atunci devine un dans foarte interesant pentru fiecare dintre noi, personal, și chiar am simțit recent că parcă nivelul de empatie scade, adică așteptările sunt tot mai mari. Noi, cu siguranță, muncim foarte, foarte mult ca să îndeplinim toate standardele pe care le pune societatea față de noi, dar și pe care le avem noi intern, pentru că, în general, tindem spre excelență și cred că lucrul ăsta se vede din evoluția pe care a avut-o întotdeauna organizația noastră și proiectele ei. Dar da, este foarte dificil să mulțumești comunitatea și să fii înțeles în deplinătatea intențiilor tale de către unii oameni. Noi nu putem să facem altceva decât să ascultăm, să înțelegem și să mergem înainte, pentru că știm ce facem și de ce facem și cum facem, iar asta ne ajută să punem capul liniștiți pe pernă. Dar, așa cum zici tu, mulțumirea cea mai mare este exact asta: că suntem niște oameni care visează, noi și toți cei care depun proiecte la maraton, de exemplu, sau care, în general, aplică pentru diferitele noastre fonduri de finanțare, și prin munca pe care o facem zi de zi fiecare dintre noi, aceste vise ajung să fie realitate și, mai mult decât atât, să îmbunătățească viața a foarte multor oameni, a foarte multor copii, a foarte multor animale, să ajute mediul. Ori chestia asta e super, super importantă pentru noi, pentru că altfel, cu siguranță, nu am rezista să fim aici.

Și, dacă e să mă întrebi, la nivel personal, un moment în care mă simt extrem de împlinită este la maraton, de exemplu, când vine cineva care reușește să nu mă cunoască, ceea ce e foarte bine. Mi-aș dori să mă cunoască mai puțini oameni decât mă cunosc. Vine și îmi spune: „Eu sunt de la organizarea maratonului și am venit să-ți zic nu știu ce și nu știu cum.” Și, pentru mine, ăla e momentul în care îmi dau seama că e atât de dincolo de noi, încât așa de mulți oameni îl văd ca evenimentul lor, în care ei sunt o parte activă, importantă, relevantă, pe care și-o asumă la nivel identitar, iar asta înseamnă că ne facem foarte bine treaba.

Pe lângă acest moment personal, ai și un proiect, sau chiar la modul general, despre care să zici, când mergi pe stradă: „Mă, uite, sunt mândră de chestia asta”?

Da, sunt foarte mândră. Fiind o iubitoare de animale și o posesoare de doi căței minunați, care îmi îmbunătățesc și îmi fac viața mult mai fericită în fiecare zi, mă bucur mult să văd că nu mai avem câini vagabonzi pe stradă care suferă și care au vieți extrem de grele și că nivelul de empatie al societății a crescut foarte mult față de animale. Mă bucur că avem inițiative tot mai multe care se preocupă de natură, care se preocupă de animalele sălbatice, care, iată, asigură o viață decentă și mai fericită pentru animăluțele astea care nu știu decât să ne iubească. Și nu poate fi decât o evoluție a societății noastre faptul că, în 15 ani, am ajuns de unde eram înainte, cu haite de câini în jurul blocului, care, săracii, de foame deveneau agresivi și așa mai departe, la locul în care suntem acum, în care sunt iubiți și sunt membri ai familiei și sunt semnificativ mai puțini, datorită eforturilor celor care s-au străduit să fie mai puțini câini nedoriți și pisici în egală măsură. Și chiar în zona asta, care mie îmi place foarte mult, începem să ne preocupăm de fauna sălbatică, care este un element extrem de prețios pentru un județ ca al nostru.

Din afară, eu vă văd pe voi și ca un liant între, să zicem, două generații. Sunt elevi, sunt voluntari, pe de altă parte sunt IT-iști, oameni reușiți profesional, care lucrează împreună cu tine. Vine o generație din spate, o generație nouă de tineri sibieni. Ai mai mult contact cu ei decât avem noi. Cum îi vezi?

Da, asta e ceva foarte, foarte mișto. Ce facem în mod strategic la Fundația Comunitară? Să ne preocupăm de ce vine din urma noastră și de schimbul acesta de gardă, da, în leadership. Până la urma urmei, cea mai importantă trăsătură a unui lider este să-și construiască moștenitori. Dacă nu ne construim moștenitori, toată construcția noastră este fragilă, pentru că, odată ce liderul se hotărăște că nu-și mai dorește să fie acolo, ceea ce e o decizie perfect acceptabilă și umană, este problematic să nu aibă nimeni suficient curaj și suficientă cunoaștere, astfel încât să poată să vină să te înlocuiască și lucrurile să meargă mai departe după plecarea ta. Drept urmare, investim extrem de mult în noua generație, atât prin programele pe care le avem pe zona de voluntariat, cât și prin Academia de Leadership și strecurăm întotdeauna componenta de city building în tot ce facem în activitatea noastră. Și da, vin din urmă tineri foarte mișto, care sunt mult mai conștienți de ei și de lume comparativ chiar și cu cum mă percep eu pe mine. Eu cred că am fost un tânăr care tot timpul a conștientizat anumite lucruri despre sine, însă parcă ei vin cu totul și cu totul la alt nivel de înțelegere. Acum, sigur că nimic nu compensează experiența de viață, dar este important să fii pus în niște contexte în care chiar și experiența asta să o poți dobândi mai repede și să fii mai repede integrat în comunitate și să fii un actor viu al ei. Și noi suntem foarte fericiți să vedem acest fenomen, în care tinerii de vârsta mea, da, 30 plus, încep să se întoarcă de unde au făcut ei școala în vest, de unde au avut deja poate zece ani de muncă în diverse sectoare, pentru că vor să-și construiască aici o familie, vor să-și cumpere o casă, vor să se reintegreze în comunitate și vin cu foarte multă energie, idei și modele pe care le-au văzut în afară, pe care își doresc să le implementeze și la noi. Ori acest val de energie și de proactivitate cred că ne este foarte util.

Te caută oameni de, cum ziceai, 30 plus, care te întreabă: „Ana, nu știu cum aș putea să mă întorc, ce aș putea face în Sibiu, m-am săturat de Europa de Vest” sau poate nivelul de trai în România nu mai e atât de diferențiat. Ce le spui?

Da. În principal ajung la noi prin Academia de Leadership sau sunt mulți prieteni și prietenii prietenilor mei care se află în această situație și, într-adevăr, vin cu idei și cu inițiative și fac tot ce pot să-i conectez cu oamenii de care ar avea nevoie ca să-și pună ideile în bună practică. Și mă bucur că mulți „pui” deja încep să se nască și își vor face simțită prezența și, cel puțin prin Academia de Leadership, mi se pare că multe medii încep să vadă valoare în ceea ce facem și îi caută specific pe alumni ca să-i recruteze, să-i implice în tot felul de proiecte. Ei, cunoscându-se între ei, încep inițiative interesante pe care le duc mai departe împreună și cred că e o chestie foarte faină, care deja este dincolo de noi. Alumnii vin cu extrem de multe idei proprii și mi se pare foarte drăguț că ne mai întreabă: „Putem să facem asta?” Și noi le zicem: „Da, acesta este scopul, mergeți, faceți, aveți toată susținerea noastră.”

Ca să închei cu subiectul acesta, cu oamenii din afară care se întorc, Sibiul mai are imaginea asta pozitiv-optimistă, că ar fi un pic mai frumos decât restul orașelor din țară, văzut inclusiv din străinătate?

Cred că da. Cu siguranță sunt alte orașe care fac tot mai bine cartea asta și care se dezvoltă și au viziune pe termen lung și se vede că încep să se miște, dar întotdeauna „acasă” te va atrage în mod deosebit față de alte locuri și noi avem această legătură puternică pe care oamenii o au cu orașul din care vin. De asemenea, avem foarte multă migrație, care vine atât din restul țării, mai ales din zona Bucureștiului, cât și la nivel internațional, pentru că avem tot mai mulți străini care lucrează aici…

Comandamentul NATO, autostrada, zona industrială…

Exact, exact. Avem tot mai mulți oameni care migrează. Plus migrația aceasta, care este un subiect fierbinte în continuare în Europa, fie că vorbim de migrație de muncă sau refugiați, care își găsesc aici locul. Deci, cu siguranță, avem multă energie nouă care vine în Sibiu și noi considerăm că avem nevoie de o strategie foarte bună de integrare comunitară, astfel încât să-i ajutăm să se integreze cât mai repede și să devină părți valoroase ale comunității noastre. Pentru că fiecare individ vrea să vină și să pună ce are mai bun pe masă, iar cred că este de datoria noastră, ca gazde, să vedem cum reușim să scoatem la suprafață aceste calități.

Greu să te integrezi în comunitatea sibiană?

Cred că da. Înainte nu.

Suntem așa reticenți?

Da, da. Nu credeam, dacă nu mi s-ar fi spus în anii ăștia de când lucrăm mai mult în integrare comunitară, direct de către persoane care au resimțit această reticență a sibienilor, că este chiar așa. Cred că pentru noi, cei care ne-am născut și am crescut aici, ne este mult mai ușor să simțim cumva „orizontalitatea” orașului. Adică eu simt că, dacă vreau ceva, pun mâna pe telefon, dau trei telefoane și găsesc persoana de care am nevoie. Suntem foarte „la noi acasă”, dar pentru cei care nu sunt la ei acasă poate să fie mult mai dificil și poate să dureze mulți ani până când ajung să aibă o experiență de viață similară cu cea pe care simt că o am eu, prin simplul fapt că s-a întâmplat să mă nasc aici.

Ok, hai să vedem în partea de final și cealaltă latură, reversul, să-i spun așa. Ce îi lipsește comunității sibiene?

Cred că este nevoie de noi să fim mai curajoși, să facem mai multe inițiative noi, să avem evenimente noi, să avem un sprijin real față de cei care poate sunt mai mici. Da, avem deocamdată câțiva actori principali, să zicem, în sfera sportivă și culturală, cărora le merge bine, iar noi ne dorim să facem tot ce putem ca să-i ajutăm pe cei care acum se formează, acum cresc, acum devin relevanți, pentru că, din nou, fac parte din această moștenire a orașului, care trebuie să meargă mai departe. Și cred că e nevoie să fim mai îndrăzneți în ceea ce propunem față de comunitate și să găsim modele noi de succes în ceea ce privește viața orașului, atât cultural, sportiv, cât și comunitar.

Dacă îmi permiți, ce modele au tinerii sibieni?

Modele individuale?

Modele demne de urmat. La care să privești cu admirație, să spui: „Aș vrea să fiu ca omul acesta!”. Sau ”Mă inspiră!”. Mulți ar discuta că am avut un model până de curând în persoana fostului președinte, care nu prea este un model pentru noua generație. În rest, nu prea vedem nici sportivi, nici oameni în viața publică din Sibiu.

Cred că vedem. Cred că, în această eră în care internetul este la îndemâna oricui, își formează modele din diverse sectoare, ca să spun așa, și din alte țări, și asta e ceva ce cred cu tărie: că în momentul de față nu trebuie să mai gândim la ce ar fi mișto să existe în Sibiu, ci să ne uităm la ce e mișto în New York, în Copenhaga și în alte locuri la care ne uităm cu admirație și să ne gândim cum am putea implementa acele modele astăzi. Acum cred că nu mai e nevoie să gândim prin această lentilă a decalajului, că România este în urmă. Nu, acum toți suntem la același nivel, cel puțin în Europa. Și asta cred că e o putere pe care mi-aș dori ca tinerii s-o folosească și mai mult: să se uite la aceste modele din vest la care aspiră și să creadă că le pot implementa și acasă, pentru că, cu siguranță, așa este. Și da, noi suntem un actor global, chiar dacă suntem un orășel din mijlocul României. Acesta este un feedback pe care l-am primit și noi despre maraton. Ca să citez persoana care ne-a spus asta, foarte clar: „Se întâmplă doar ca maratonul să se fie la Sibiu, dar acest fenomen ar putea să se întâmple oriunde altundeva.” Și atunci este important să construiești ceva valoros care supraviețuiește și aici, supraviețuiește și la Barcelona, supraviețuiește și în oricare alt oraș relevant din lume, pentru că supraviețuiește prin valoarea sa intrinsecă, nu neapărat pentru că se află într-un spațiu geografic sau altul.

Ca să trag o concluzie, ești optimistă? Rămâi optimistă?

Rămân optimistă. Cred că mă ajută temperamentul. Cu siguranță sunt multe lucruri care ne îngrijorează și multe provocări prin care am avut de trecut la fundație. De exemplu, și noi am fost foarte afectați de tăierea USAID-ului, noi fiind deja angrenați în niște proiecte, angajați în costuri și în niște finanțări foarte mari care nu au mai venit niciodată spre noi, ceea ce chiar ne-a pus supraviețuirea organizației sub semnul întrebării. Dar uite că am reușit să supraviețuim și să trecem peste acest moment cu un tonus foarte bun în echipă, în ciuda provocării mari care exista, și nu cred că s-a simțit la nivel de comunitate, ceea ce a fost ceva ce ne-am străduit să nu se simtă. Ne bucurăm că am ieșit la liman. Suntem conștienți că provocările astea vor continua să existe, însă ne-am asumat acest rol și, drept urmare, continuăm să facem ce știm noi mai bine.