Cursa globală Wings for Life World Run, va avea loc duminică, 10 mai, și la Sibiu. Evenimentul va începe la ora 14, la Muzeul Astra. Startul cursei va fi dat din zona morilor de vânt, iar inițiativa se desfășoară în zeci de țări, având ca scop strângerea de fonduri pentru cercetarea leziunilor măduvei spinării.
„Conceptul unic al cursei elimină linia tradițională de sosire: participanții aleargă folosind o aplicație mobilă dedicată, iar un „Catcher Car” virtual pornește în cursă la 30 de minute după start, eliminând treptat alergătorii. Astfel, fiecare participant își stabilește propriul obiectiv, într-o competiție accesibilă tuturor, inclusiv persoanelor cu dizabilități”, transmit organizatorii evenimentului într-un comunicat de presă.
Imaginile din timpul cursei vor fi incluse în transmisia globală realizată de Red Bull TV și vor ajunge la milioane de spectatori din întreaga lume. Organizatorii arată că alegerea acestui cadru nu este întâmplătoare.
„Muzeul ASTRA este unul dintre cele mai mari muzee în aer liber din Europa și adăpostește un patrimoniu cultural de o valoare inestimabilă, reprezentând tradițiile și civilizația rurală românească. Aleile sale, lacurile, gospodăriile tradiționale și instalațiile tehnice istorice oferă un traseu spectaculos, unic pentru o competiție de acest tip”, se mai arată în comunicat.
Se estimează participarea a aproximativ 150 de alergători, alături de voluntari și echipa tehnică, într-un eveniment care îmbină sportul, solidaritatea și promovarea valorilor locale. Evenimentul este susținut de Red Bull România, NXP România – care se alătură evenimentului cu o echipă de 10 alergători și Garmin – care oferă două premii, două ceasuri ForeRunner165 pentru cel mai bun și cea mai bună alergătoare.
„Prin organizarea Wings for Life World Run în Muzeul ASTRA, ne dorim nu doar să susținem o cauză globală, ci și să punem în valoare Sibiul la nivel internațional. Este o oportunitate extraordinară ca imagini din acest spațiu de patrimoniu să fie văzute în întreaga lume”, spun organizatorii locali ai evenimentului, echipa Red Bull Romaniacs.
100% din taxele de participare și donații sunt direcționate către cercetare, cu scopul de a găsi un tratament pentru leziunile coloanei vertebrale.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Mafiotul cel mare a dobandit 6 case din educatie.
Unde a fost celebra politie cand s-au golit padurile ??? Sa inteleg ca nu se puteau (pot) „indisponibiliza” tirurile si…
(Acest comentariu a fost moderat din cauza limbajului licențios/jignitor)
Rusine!!!
Mă uit la poza d-lui Strat și îmi dau seama că, într-adevăr, unele glume se scriu singure.













Lasă un răspuns