Claudiu Rotar, finanțatorul lui Hermannstadt, s-a arătat extrem de nedumerit de anunțul lui Dorinel Munteanu că va părăsi banca tehnică a sibienilor la finalul acestui sezon, indiferent de deznodământul privind salvarea echipei de la retrogradare, anunță GSP.ro.
Hermannstadt a salvat în minutele de final o remiză în deplasarea cu retrogradata Metaloglobus, scor 2-2, iar prestația elevilor lui Dorinel Munteanu a lăsat de dorit, având în vedere că au întâlnit cel mai facil adversar, cel puțin pe foaie.
„Nu, am auzit dar nu am apucat să văd declarația lui. Ce pot să fac? Înseamnă că acolo ceva se întâmplă la echipă de și-a anunțat plecarea, ori a scăpat vestiarul de sub control… el știe. Acum o săptămână îmi spunea că face echipă puternică pentru anul viitor”, a declarat Claudiu Rotar, potrivit digisport.ro.
Întrebat dacă este surprins de decizia lui Dorinel Munteanu, finanțatorul lui Hermannstadt a punctat: „La cum am jucat… ne surprinde orice în ziua de azi”.
Munteanu a spus după partidă că sibienii au avut un ”joc foarte prost, fără niciun fel de agresivitate, fără niciun fel de determinare. Un joc apatic, parcă am venit în vacanță. Sigur, mă gândesc în primul rând la echipă, la următoarele etape”.
”N-am putut să schimb prea multe ținând cont de problemele de la club. Sunt parțial vinovat, de rezultate sunt responsabil. Îmi doresc foarte mult să salvez această echipă, dar vor fi ultimele 3 etape pentru mine la Sibiu.
Nu regret că am preluat echipa, dar am făcut foarte multe compromisuri și nu vreau să le mai fac. Mă retrag eu. Vreau să salvez echipa și să continue fotbalul în Superliga, mai departe ce se întâmplă cu mine nu interesează pe nimeni”, a mai spus Dorinel Munteanu, imediat după Metaloglobus – Hermannstadt 2-2.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Politic
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
Poate mai prindem barajul…POATE… si atunci probabil ca o sa jucam cu FC Bihor Oradea sau Chindia Târgoviște. Sincer cred ca sansele noastre de a mai ramane in Liga 1 sau terminat.
Meciul de aseara cu Metaloglobus a fost o flegma in ochii suporterilor …nu ai cum sa joci in halul ala. NU AI CUM SA RATEZI LOVITURA AIA DE CAP IN ULTIMA FAZA, CARE PUTEA SA ITI ADUCA 3 PUNCTE! ERA O LOVITURA DE CAP CE SE EXECUTA PERFECT IN CURTEA SCOLII…DOAR LA „fc hermanstadt” NU POATE FI EXECTUTATA CORECT!!!!!! SA VA FIE RUSINE!!!!!
Conducere si patronat 0
Jucatori 0
Antrenor ….
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Bai tu esti dus cu pluta? Ai baut gaz? cum sa fie bai scrierile lui Blaga anti-crestine? Cine ti-a spus…
Invitat la o emisiune, Ion Cristoiu a spus direct că PNL „nu e partid”, ci „o cocă” ce ia forma…
Tot respectul pt finanțarea echipei,dar 80% este vina acționaroatului pt retrogradare! Cu niște mortăciuni neplătite,ce să facă Dorinel sau Măldărășanu?
Acelea care transmit Hantavirus@! :)))))
Astea sunt atractiile pentru turisti? cred ca ati ramas blocati in timp













Lasă un răspuns