Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Lucrări pe străzile din Sibiu, cu afectarea traficului: Constituției, Victoriei, Ștefan cel Mare, Verzăriei

Silvana Armat
0
Foto Arhiva turnulsfatului.ro
Foto Arhiva turnulsfatului.ro

Reprezentanții Primăriei Sibiu anunță lucrările care vor avea loc în perioada următoare pe străzile din Sibiu, pentru modernizarea rețelelor de utilități și a drumurilor.

Publicitate
Publicitate

În următoarea perioadă vor începe noi astfel de intervenții, avizate de către Comisia pentru sistematizarea circulației din punct de vedere al gestionării traficului și a semnalizării corespunzătoare. De asemenea, au fost avizate și modificări și restricții în sistemul de circulație, precizează sursa citată, printr-un comunicat de presă.

Lucrări realizate de Primăria Municipiului Sibiu:

În contextul lucrărilor de modernizare de pe Calea Șurii Mari și pentru fluidizarea traficului, la ieșirea de pe str. Cerbului spre Calea Șurii Mari, se va instala o semnalizare rutieră provizorie care interzice virajul la dreapta spre Calea Șurii Mari pentru cei care se deplasează spre Târgul Obor și respectiv interzice virajului la stânga pentru traficul spre viaductul Gara Mică.

De asemenea, se va monta un indicator care interzice virajul de pe Calea Șurii Mari pe str. Cerbului. Semnele de circulație corespunzătoare vor fi instalate săptămâna viitoare, aceste modificări intrând în vigoare din momentul în care acestea sunt amplasate.

Pe breteaua străzii Ștefan cel Mare dintre intersecția cu str. Ștefan cel Mare și până în zona Retrasib, Primăria Sibiu, prin constructorul SC Terra Building, va interveni în perioada 18 mai – 18 iunie pentru lărgirea drumului pe anumite porțiuni și pentru reparații ale acestuia.

Publicitate

În prima fază, pe durata lucrărilor de lărgire, traficul va fi deviat de pe o bandă pe cealaltă, cu ajutorul piloților de trafic. Ulterior, se vor efectua lucrările de frezare și asfaltare a acestui tronson exclusiv pe timp de noapte, fiind necesară închiderea totală a traficului.

Lucrări realizate de SC Apă Canal:

Lucrările de modernizare a rețelei de apă desfășurate de operatorul SC Apă Canal pe b-dul Victoriei, pe sectorul cuprins în între str. I. C. Drăgușanu și str. Rennes, se prelungesc cu încă 2 săptămâni, din 15 mai până în 30 mai. Acestea se vor efectua sub trafic, dar cu îngustare în zona în care se lucrează.

Și lucrările de modernizare a rețelei de apă în curs pe str. Constituției au primit aviz favorabil pentru prelungirea până în data de 15 iunie. Aceasta va permite constructorului angajat de SC Apă Canal să finalizeze amenajarea căminelor de vane și să refacă suprafața afectată de intervenții.

Pe str. Verzăriei se va reabilita rețeaua de canalizare. Lucrările se vor desfășura în perioada 29 mai – 30 august și va fi necesară închiderea totală a traficului, pe trei sectoare, astfel încât, pe măsură ce avansează șantierul, Aleea Pajiștei și Lucernei să poată fi utilizate ca rute ocolitoare.

Lucrări la rețeaua electrică:

Pe șoseaua Alba Iulia, în scopul alimentării pavilionului administrativ al Unității Militare 02310, au fost avizate o serie de lucrări care vor afecta trotuarele și care se vor desfășura în perioada 18 mai – 5 iunie.

Astfel, pe șos. Alba Iulia, pe sectorul cuprins între intrarea în UM02310 și sensul giratoriu de la intersecția cu str. Europa Unită, săpătura va fi realizată în trotuar, fără a afecta traficul pietonal.

Pe str. Europa Unită săpătura se va executa în trotuarul de pe partea cu SC Rud Florian Rieger. În acest context, traficul pietonal va fi deviat pe trotuarul de vis a vis.

Publicitate
Publicitate

Silvana Armat
Silvana Armat

Redactor

silvana[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate