Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Schimb de experiență la Berlin pentru trei educatoare de la Grădinița nr. 33 din Sibiu. „Am vrut să găsim o instituție cu care să putem colabora”

Raluca Budușan
0
Sursa foto: Grădinița nr. 33
Sursa foto: Grădinița nr. 33

Trei cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 33 din Sibiu au participat, la finalul lunii mai, la un schimb de experiență desfășurat la o grădiniță din Berlin, Germania. Vizita a oferit oportunitatea de a observa modele educaționale moderne, de a face schimb de bune practici și de a pune bazele unui parteneriat internațional pe termen lung.

Publicitate
Publicitate

La finalul lunii mai, prof. pentru educație timpurie Victoria Maria Buică, de la secția germană, împreună cu directorul instituției, Adriana Cosmina Vancea și prof. pentru educație timpurie Teodora Maria Stoica de la secția română, au participat la un schimb de experiență organizat la o grădiniță din Berlin.

Potrivit acestora, parteneriatul reprezintă rezultatul unor demersuri începute cu mult timp în urmă, în contextul în care oportunitățile de colaborare internațională pentru grădinițe sunt mai greu de identificat decât cele disponibile pentru unitățile școlare.

erasmus gradinita 333

„Am organizat un proiect de schimb de experiență cu grădinița din Berlin. De foarte mult timp ne doream să găsim o grădiniță interesată de un astfel de parteneriat, deoarece, spre deosebire de școli, unde există numeroase oportunități de colaborare în cadrul proiectelor Erasmus, în cazul grădinițelor este mai dificil să identifici un partener potrivit. Am fost foarte determinată să găsim o instituție cu care să putem colabora și mă bucur că, după atâția ani, am reușit să realizăm acest schimb de experiență”, spune Victoria Maria Buică.

Practici diferite

Pe parcursul vizitei, reprezentantele grădiniței sibiene au avut ocazia să observe activitățile desfășurate cu preșcolarii, modul de organizare a programului educațional și abordările pedagogice utilizate în sistemul german. Experiența a evidențiat atât diferențe față de practicile aplicate în România, cât și numeroase exemple de bune practici care pot fi adaptate la nivel local.

Publicitate
erasmus gradinita 332

„Vizita a fost deosebit de interesantă și valoroasă. Am avut ocazia să observăm activitățile desfășurate cu copiii, modul de organizare a programului și abordările pedagogice utilizate. Am descoperit numeroase diferențe față de sistemul nostru, dar și multe exemple de bune practici. Ne-am întors cu multe idei pe care le putem adapta și implementa în activitatea noastră de zi cu zi alături de copii”, a mai precizat cadrul didactic.

Schimbul de experiență a oferit acces direct la metode moderne de predare și la strategii educaționale centrate pe nevoile și interesele copiilor. Participantele au remarcat accentul pus pe învățarea prin explorare, autonomie, colaborare și dezvoltarea competențelor socio-emoționale, elemente considerate esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a preșcolarilor.

În cadrul întâlnirilor cu educatorii germani au fost analizate modalități prin care anumite strategii și activități pot fi adaptate și implementate în activitatea desfășurată la grupele din Sibiu. Scopul este introducerea unor metode de lucru mai flexibile și a unor activități interactive care să stimuleze creativitatea, inițiativa și implicarea activă a copiilor în procesul de învățare.

erasmus gradinita 331

Grădinița din Sibiu urmează să primească vizita colegilor din Germania

Reprezentantele Grădiniței cu Program Prelungit nr. 33 consideră că astfel de colaborări internaționale contribuie semnificativ la creșterea calității actului educațional și la dezvoltarea profesională a cadrelor didactice. Totodată, acestea oferă oportunitatea de a construi punți între comunități educaționale din diferite țări și de a promova modele europene de bună practică în educația timpurie.

Pe lângă componenta profesională, vizita în Germania a inclus și descoperirea unor dintre cele mai importante obiective culturale și istorice ale Berlinului. Participantele au avut ocazia să afle mai multe despre istoria capitalei germane, despre transformările prin care a trecut de-a lungul timpului și despre specificul cultural al orașului.

„Acum așteptăm cu nerăbdare vizita colegilor din Germania în România și sperăm ca această colaborare să continue cu succes, aducând beneficii atât cadrelor didactice, cât și copiilor din ambele instituții”, a concluzionat Victoria Maria Buică.

erasmus gradinita 333

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate