Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Aleșii Sibiului vor discuta cu primarul despre cât de corect sunt împărțite cele 15 milioane de lei alocate Agendei Sportive. „Să existe un echilibru în distribuția banilor”

Traian Deleanu
17
Consiliul local Sibiu. Sursa foto: turnulsfatului.ro
Consiliul local Sibiu. Sursa foto: turnulsfatului.ro

În urma bâlbelor de la cele mai recente ședințe ale Consiliului local Sibiu, în care Agenda Sportivă 2026 a fost respinsă și, mai apoi, adoptată, aleșii locali se vor întâlni pentru a discuta despre soarta celor 15 milioane de lei alocate anual proiectelor sportive.

Publicitate
Publicitate

Propunerea unei discuții despre modul în care sunt distribuite fondurile orașului prin intermediul Agendei Sportive a fost lansată de consilierul local Adrian Bibu (PNL), la finalul celei de-a doua ședințe extraordinare de vineri. A fost nevoie de o a doua ședință extraordinară, reluată la 45 de minute după cea de la ora 10:00, deoarece în primă fază singurul proiect de pe ordinea de zi – cel pentru distribuirea celor 15 milioane de lei Agendei Sportive din acest an – nu a întrunit numărul suficient de voturi, fiind respins. Iar cum finanțarea Maratonului Internațional Sibiu, programat a doua zi, depindea de fondurile alocate prin agendă, consilierii au organizat o a doua ședință extraordinară. În cadrul căreia cei care au votat în primă fază „abținere” să voteze „pentru”, iar astfel banii să poată fi alocași.

„După cum am zis, doamna primar, vă rog frumos, poate ne invitați la o discuție pe toți reprezentanții din Consiliul local”, s-a adresat Adrian Bibu primarului Astrid Fodor. El a continuat, astfel, discuțiile din prima ședință extraordinară a zilei, discuții generate de principiile care stau la baza alocării de fonduri publice prin Agenda Sportivă.

Primarul Astrid Fodor a cerut detalii dacă să fie invitați toți consilierii sau doar liderii de grup. „Să găsim o perioadă în care majoritatea dintre dumneavoastră să poată participa”. În cele din urmă, a fost stabilit ca în cursul acestei săptămâni să fie transmise invitații liderilor de grup din Consiliul local, care să participe la discuții eventual însoțiți de câte un coleg de partid.

Publicitate

Discuțiile pornesc de la câți bani primesc „cei mari”

La fel ca și anul trecut, proiectele selectate pe Agenda Sportivă a Sibiului în acest an beneficiază de o finanțare publică totală în sumă de 15 milioane de lei. Și tot la fel ca și în 2025, 70% din aceste fonduri merg către fotbaliștii de la AFC Hermannstadt (7,7 milioane de lei pentru echipele de seniori și juniori) și baschetbaliștii de la CSU Andu Sibiu (3,1 milioane de lei pentru echipele de seniori și juniori).

Doar că în acest an, în urma absenteismului de la ședințele extraordinare (la prima ședință au lipsit patru consilieri, la cea de-a doua – șase), adoptarea Agendei Sportive a depins de schimbarea votului celor care, în mod tradițional, se opuneau.

Iar motivul acestei opoziții a fost exprimat de Diana Mureșan (USR). „Motivul meu l-am mai prezentat și în anii trecuți: nu pot fi de acord cum se distribuie fondurile. Avem și acum un solicitant (AFC Hermannstadt – n.r.) care primește mai mult de jumătate din fondurile disponibile. Iar viziunea mea este să existe un echilibru în distribuția banilor”, a arătat Diana Mureșan. Ea a arătat mai apoi că își schimbă votul dacă primește asigurări serioase că discuția despre principiul alocării fondurilor va avea loc.

Printre cei care i-au replicat Dianei Mureșan a fost consilierul Lucian Hunyadi (PNL), care a susținut că sibieni iubesc fotbalul și, prin urmare, își doresc susținerea unei echipe locale din fonduri publice consistente.

Publicitate
Publicitate

Traian Deleanu
Traian Deleanu

Investigații, Administrație

0740 039 148

traian[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

17 răspunsuri

  1. Avatar ion de la raion
    ion de la raion

    Dacă tot se discută despre echilibru și cum se împart cele 15 milioane de lei, cred că este momentul ideal să ne uităm la ce construim pe termen lung în sportul sibian. O sumă atât de importantă ar trebui orientată masiv către proiecte solide, ancorate în comunitate, cum ar fi echipele de juniori crescuți din tot județul.

    Pentru ca acești bani publici să fie cu adevărat benefici comunității, alocarea lor ar trebui să vină la pachet cu stabilirea unor obiective clare și monitorizarea strictă a atingerii lor. Managementul profesionist, transparența financiară și atragerea copiilor către sport ar trebui să fie criteriile de succes.

    Doar prin fixarea de ținte precise și urmărirea lor ne asigurăm că banii sibienilor clădesc un viitor stabil și performant, ferit de probleme financiare, insolvențe…

    Sper ca aleșii noștri să aibă această viziune!

    19
    1
    1. Avatar Eu, sibianul
      Eu, sibianul

      Suna superb, dar este alta nuca gaunoasa… de la cel mai mic nivel, pana la cel mai mare, (si) sportul este capusat politic! M-am saturat sa vad copii preferati ptr ca sunt „ai cuiva”…

      11
      0
    2. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu

      la tine în comunitate câți bani se dau la sport, și cui?

      0
      6
  2. Avatar Forest Gump
    Forest Gump

    T, ai plecat dupa fenta…

    1
    1
  3. Avatar Catu
    Catu

    AFC Hermannstadt merita mai mult dupa retrogradare se aseamna cu primaria fara viziune,fara rezultate,fara,fara…
    La stadion montati containere pt. elevi ,faceti parcare pt.Ghise …vedeti voi ,daca nu puteti …o comisie care sa numere pana la 200 ! Montati niste vaze din beton ,o piateta ,ceva betoane verzi,o pista ,o fantana si mai ales .. ” RETROGRADAREA ” INTREGII ECHIPE !!!

    8
    3
    1. Avatar newman
      newman

      Desfintarea echipei si alocarea de bani doar cluburilor sportive (exclus seniori fotbal) de copii si juniori cum s-a spus de catre Ion doar cu obiective.Mai exista si alte sporturi in afara fotbalului care au rezultate si merita sustinute,unele cu participari si rezultate internationale. Fotbalul este o mocirla in care se scalda capusele bugetului local.

      17
      1
      1. Avatar Eu, sibianul
        Eu, sibianul

        Teoretic, iti dau dreptate, practic… la nivel de seniori, fc pandele are cea mai mare alocare bugetara din tara, asa cum si Oradea are la baschet! Nu poti lupta cu ei cu alde Bacila si Rotar!

        4
        4
      2. Avatar Aci Duțu
        Aci Duțu

        n-ai să vezi, neumanne.

        3
        4
  4. Avatar dan
    dan

    Daca iubesc fotbalul de ce nu cumpara bilete la meciuri? Sa isi sustina echipa din buzunarul lor, nu din impozitele tuturor. Daca echipa de fotbal primeste 7.7 milioane, calculati cat plateste primaria fiecare jucator: 7.700.000/11 = 700.000 de lei pe an pe jucator, astia da bugetari de lux

    17
    3
    1. Avatar Eu, sibianul
      Eu, sibianul
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      13
    2. Avatar Aci Duțu
      Aci Duțu

      Așa, numai 11 jucători sunt plătiți? Te faci de rușine ce inepții debitezi

      1
      2
  5. Avatar Ion Iliescu
    Ion Iliescu

    E bine ca s-a amanat decizia, acum stim ca Hermannstadt a retrogradat si nu mai primeste bani din televizare! Acum stim ca trebuie sa le alocam si mai multi bani prin agenda sportiva, ca sa compenseze!

    4
    6
  6. Avatar Barosanu
    Barosanu

    Dl. Hunyadi afirmă că „sibieni iubesc fotbalul”. Această afirmație trebuie dovedită. Eu văd o medie de 4000 de spectatori la meciurile de acasă ale echipei recent retrogradate. 32% din capacitatea unui stadion care oricum e mic. Tot 4000 de spectatori în medie și în sezonul trecut. Așadar, pe ce se bazează dl. Hunyadi când spune că „sibienii iubesc fotbalul” și de ce ar fi ăsta un argument pentru finanțarea din bugetul local a echipei retrogradate?

    15
    2
    1. Avatar kokos
      kokos
      Comentariu ascuns din cauza ratingului negativ. Dacă totuși doriți să citiți comentariul, click aici.
      3
      9
  7. Avatar Hermannstadt echipa lui Johahaniss
    Hermannstadt echipa lui Johahaniss

    Hermannstadt nu este sustinuta de sibieni pentru ca nu este echipa lor, nu ii reprezinta. Interul si Soimii sunt echipele Sibiului. La Hermannstadt sa meraga Iohahannis cu Aurora de manuta, impreuna cu sasii lui, sa isi sustina echipa.

    9
    5
  8. Avatar kukuruku
    kukuruku

    Folosiți stadionul pentru evenimentele și concertele care sufoca zona centrala.

    2
    2
  9. Avatar Sibianul
    Sibianul

    pai nu vor organizatorii să închirieze stadionul, ca nu e moca ca în Piața Mare, plus ca trebuie să repare eventuale stricăciuni la Tribune și a gazonului.

    0
    1

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate