Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

A murit Dumitru Gândilă, fost director al Colegiului Pedagogic și primul director al Casei Corpului Didactic Sibiu. „Rămâne un mentor prin tot ceea ce a construit”

Raluca Budușan
0
Dumitru Gândilă 3

Fostul director al Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu, profesorul Dumitru Gândilă (10 iulie 1937 – 6 iunie 2026), a încetat din viață. Luna viitoare ar fi împlinit 89 de ani. A fost un cadru didactic cu o carieră de peste patru decenii, acesta a contribuit la formarea mai multor generații de elevi și profesori și a avut un rol important în dezvoltarea învățământului pedagogic sibian. De asemene, profesorul a fost și primul director al Casei Corpului Didactic din Sibiu.

Publicitate
Publicitate

Comunitatea Colegiului Național Pedagogic „Andrei Șaguna” din Sibiu deplânge dispariția profesorului Dumitru Gândilă, fost director al instituției și una dintre personalitățile marcante ale învățământului sibian.

Potrivit mesajului transmis de reprezentanții colegiului, Dumitru Gândilă a predat pedagogie timp de aproximativ patru decenii, atât elevilor liceului pedagogic, cât și studenților, fiind apreciat pentru dedicarea sa față de profesia didactică. Între anii 1975 și 1985 a condus Casa Corpului Didactic din Sibiu, fiind primul director al instituției, perioadă în care s-a implicat în formarea continuă a cadrelor didactice și în consolidarea prestigiului sistemului educațional local.

prof. Dumitru Gândilă. Sursa Foto: Colegiul Pedagogic
prof. Dumitru Gândilă. Sursa Foto: Colegiul Pedagogic

După schimbările produse în urma Revoluției din 1989, acesta a preluat conducerea liceului pedagogic sibian, având un rol important în adaptarea instituției la noile reglementări din educație. De asemenea, a susținut relansarea învățământului pedagogic în limba germană.

Foștii colegi și elevi îl evocă drept un mentor care a contribuit la formarea profesională și umană a numeroase generații de viitori profesori.

Publicitate

„A fost un profesor mentor care va rămâne viu în amintirea celor ce au devenit dascăli sub oblăduirea sa. A format caractere, a încurajat destine și a cultivat, cu răbdare și exigență, dragostea pentru această nobilă profesiune. Cea mai frumoasă mărturie a implicării domnului profesor în desăvârșirea vocației de dascăl este faptul că ambele fiice ale Domniei Sale au devenit cadre didactice, confirmând, cu mândrie și excelență, că lecțiile unui profesor adevărat nu se termină la închiderea ușii de la sala de clasă.

Plecarea sa lasă un gol adânc în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, dar rămâne un mentor prin tot ceea ce a construit: oameni, valori, destine.

Ne înclinăm cu respect și recunoștință în fața unei vieți dedicate școlii și educației. Dumnezeu să-l odihnească în lumină! Sincere condoleanțe familiei!”, transmit reprezentanții Colegiului pedagogic în mesajul de rămas bun.

Aceștia amintesc și faptul că profesorul Dumitru Gândilă a rămas apropiat de instituție și după retragerea din activitate, participând constant la evenimentele dedicate Zilelor Colegiului și urmărind cu interes evoluția elevilor și a cadrelor didactice.

„Plecarea sa lasă un gol adânc în inimile tuturor celor care l-au cunoscut, dar rămâne un mentor prin tot ceea ce a construit: oameni, valori, destine”, se mai arată în mesajul transmis de comunitatea școlii.

Slujba de sărăcustă va avea loc luni, 8 iunie, de la ora 18:00, la capela bisericii de pe Calea Poplăcii. Ceremonia de înmormântare este programată marți, 9 iunie, de la ora 13:00, la cimitir.

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate