Publicitate
Publicitate
Publicitate - SOMA Sibiu

Hosman găzduiește „Piața Posibilităților”, un eveniment care unește producători, meșteșugari și inițiative locale din Podișul Hârtibaciului

Raluca Budușan
0
eveniment Hosman2

Locuitorii din județul Sibiu și turiștii interesați de viața de la sat sunt invitați sâmbătă, 13 iunie, la Moara Veche din Hosman, unde va avea loc evenimentul „Piața Posibilităților”, organizat de Hosman Durabil, în parteneriat cu Peisaj Deschis și Hârtibaciu cu Drag.

Publicitate
Publicitate

Evenimentul își propune să fie mai mult decât o piață tradițională, reunind într-un singur loc producători locali, meșteșugari, organizații și proiecte care contribuie la dezvoltarea și conservarea valorilor din Podișul Hârtibaciului.

eveniment Hosman3

Participanții vor avea ocazia să afle mai multe despre inițiative dedicate protejării pădurilor, susținerii fermierilor, conservării semințelor tradiționale și păstrării patrimoniului arhitectural rural. De asemenea, vor putea descoperi meșteșuguri tradiționale precum olăritul, fierăria, prelucrarea cuprului, apicultura și păstoritul.

Publicitate

Organizatorii subliniază că toate aceste activități sunt legate printr-un obiectiv comun: protejarea peisajului cultural și natural al regiunii și susținerea comunităților locale.

eveniment Hosman4

Pe lângă standurile expozanților și prezentările tematice, vizitatorii se vor putea bucura de muzică, activități pentru copii și adulți, preparate culinare locale și întâlniri cu oamenii implicați în proiectele care contribuie la dezvoltarea durabilă a zonei.

„Piața Posibilităților” se dorește a fi un spațiu de dialog și inspirație, care să evidențieze diversitatea și vitalitatea comunităților rurale din Podișul Hârtibaciului și să încurajeze implicarea publicului în inițiativele locale.

Evenimentul are loc sâmbătă, 13 iunie, la Moara Veche din Hosman, iar accesul este deschis tuturor celor interesați să descopere bogăția culturală și naturală a regiunii.

eveniment Hosman1

Publicitate
Publicitate

Raluca Budușan
Raluca Budușan

Sănătate, Educație

0766 905 671

raluca[at]turnulsfatului.ro

Alătură-te comunității

Publicitate
Publicitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.

Publicitate
Publicitate