Președinta Consiliului Județean Sibiu a publicat pe pagina ei de Facebook o reacție tranșantă după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, exprimându-și „profunda dezamăgire” față de modul în care a fost luată decizia la nivel politic.
Aceasta susține că desemnarea ar fi fost făcută fără consultare reală și fără respectarea pozițiilor adoptate de forurile de conducere ale Partidului Național Liberal, care ar fi avut o linie clară în ultimele săptămâni privind direcția politică a formațiunii.
„Sunt profund dezamăgită de ceea ce se întâmplă pentru că asistăm la o decizie care ignoră complet voința exprimată în mod democratic de forurile de conducere ale Partidului Național Liberal”, a transmis aceasta.
În opinia sa, deși Constituția oferă președintelui prerogativa desemnării unui premier, guvernarea nu poate fi construită exclusiv pe interpretarea acestei atribuții, ci trebuie să țină cont de dialogul politic și de reprezentativitatea partidelor. Ea avertizează că actuala decizie riscă să producă tensiuni suplimentare în interiorul PNL și să slăbească poziția partidului pe scena politică.
„Ceea ce vedem astăzi nu pare să urmărească stabilitatea de care România are nevoie. Dimpotrivă, efectul este unul de tensionare a scenei politice și de slăbire a unui partid care și-a exprimat clar și legitim o anumită poziție.
Sincer, am auzit de multe ori vorbindu-se despre jocuri politice și despre interese ascunse. De cele mai multe ori am preferat să cred că interesul țării va prevala. Astăzi însă este greu să nu observ că această decizie produce exact efectul pe care și l-ar dori adversarii politici ai PNL și creează avantaje evidente pentru PSD”, a mai afirmat aceasta.
Totodată, liderul CJ Sibiu subliniază că România are nevoie de stabilitate, reforme și investiții, nu de „experimente politice” sau decizii luate fără consens în interiorul partidelor. Ea susține că lipsa dialogului politic afectează nu doar formațiunile implicate, ci și încrederea cetățenilor în actul de guvernare.
Vă reamintim că duminică, 14 iunie, președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat pe Adrian Veștea pentru funcția de prim-ministru, după retragerea lui Eugen Tomac din această poziție, în urma consultărilor politice purtate cu partidele parlamentare. Decizia a fost motivată de nevoia identificării unei soluții politice capabile să asigure formarea unei majorități și stabilitatea viitorului Guvern, în contextul negocierilor aflate în desfășurare la nivelul scenei politice.
Citește și:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Sănătate, Educație
Alătură-te comunității
8 răspunsuri
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Nu ne intereseaza parea lui Aci Dutu pentru ca el nu este din Sibiu,deci nu conteaza parerea lui in Sibiu.
asta da proeict, dar cu siguranta nu se va face nimic
O poza cat 1000 de cuvinte. Daca vrei sa vezi tradatori poti sa te uiti la aceasta poza. Din nou…
Actualul PNL este extraordinar atât numai ca nu este nici liberal ( creșteri de taxe și impozite) nici național (…
Corect, fara discutii trebuie asa ceva, ma indoiesc ca astia is in stare sa gandeasca original, te dai cu patinele…













Lasă un răspuns