Proiectele de tren metropolitan sau periurban avansează în mai multe orașe din Transilvania, dar cu viteze diferite. În timp ce la Cluj-Napoca au fost semnate deja contractele de execuție pentru stații, iar la Târgu Mureș și Brașov autoritățile anunță că proiectele au intrat „în linie dreaptă” pentru accesarea finanțărilor europene, la Sibiu se actualizează studiile. În paralel, la Timișoara a fost reactivat un proiect similar, despre care s-a discutat în 2018.
Mureșul
Pentru proiectul „Tren Metropolitan Mureș” a fost făcut un nou pas în această lună, conform oficialilor de la Ministerul Transporturilor. Comisia tehnico-economică a CFR SA a aprobat documentația tehnico-economică a investiției, iar următoarea etapă este aprobarea acordului de parteneriat dintre CFR și autoritățile locale, urmată de depunerea proiectului pentru finanțare europeană, transmite Radio România.
Potrivit Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Public Feroviar „Tren Metropolitan Mureș”, investiția este estimată la aproximativ 120 de milioane de euro. Finanțarea ar urma să fie asigurată în proporție de 85% din fonduri europene, 13% din fonduri guvernamentale și 2% din contribuțiile localităților implicate.
Proiectul vizează introducerea unui serviciu feroviar metropolitan pe relația Reghin – Târgu Mureș – Luduș, utilizând infrastructura existentă. Sunt implicate 14 administrații locale, iar planurile prevăd trenuri moderne, cu podea joasă, circulație la interval de o oră, modernizarea peroanelor și creșterea vitezei comerciale la 80-120 km/h. Lucrările ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului 2029, mai transmite sursa citată.
Totodată, CFR Infrastructură a anunțat implementarea la nivel național a Sistemului european de management al traficului feroviar, în care sunt cuprinse și o parte din liniile ferate din județul Mureș. Este vorba de cele care fac legătură cu Sighișoara – Brașov și Sighișoara – Coșlariu. Programul, denumit ERTMS, are o valoare de 1,13 miliarde de euro și cuprinde lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare, în special pe coridoarele care leagă vestul țării cu București-Constanța, transmite Radio Târgu Mureș.
Brașovul
În paralel, secretarul de stat Horațiu Cosma a anunțat că Ministerul Transporturilor a aprobat și cadrul necesar implementării Trenului Metropolitan Brașov. Acesta a precizat la începutul acestei luni că ordinul de ministru permite constituirea parteneriatelor dintre CFR și autoritățile locale pentru pregătirea și implementarea proiectului.
Conform documentațiilor prezentate de autoritățile brașovene, investiția este estimată la aproximativ 230 de milioane de euro și include achiziția a șapte trenuri electrice, modernizarea infrastructurii feroviare, amenajarea unor noi puncte de oprire, modernizarea haltelor existente și construirea unei legături feroviare către Aeroportul Internațional Brașov-Ghimbav, potrivit brasovmetropolitan.ro. Proiectul mai prevede amenajarea de parcări park&ride, pasaje pietonale și modernizarea unor treceri la nivel cu calea ferată. Implementarea este estimată pentru perioada 2026-2029.
Trenurile ar urma să circule pe mai multe relații din zona metropolitană, inclusiv Brașov-Zărnești, Brașov-Codlea și Brașov-Sfântu Gheorghe.
Clujul
Cel mai avansat proiect de acest tip din Transilvania este cel al Clujului. În luna mai a fost semnat contractul de proiectare și execuție pentru cele 23 de stații ale viitorului tren metropolitan.
Contractul are o valoare de aproximativ 115 milioane de euro și include modernizarea stațiilor existente, construirea unor stații noi și amenajarea infrastructurii rutiere și pietonale pentru accesul călătorilor. Proiectul deservește un traseu de 48,8 kilometri între Gârbău și Bonțida, traversând Baciu, Cluj-Napoca, Apahida și Jucu.
Lucrările sunt parte a unui proiect mai amplu de mobilitate metropolitană, finanțat din fonduri europene, care trebuie finalizat până la sfârșitul anului 2029.
La semnarea contractului, directorul general al companiei sibiene CON-A, Sorin Cristea, a remarcat că proiecte similare ar trebui dezvoltate în toate marile orașe și a declarat că privește „cu un pic de invidie” faptul că la Sibiu nu s-au făcut încă pași comparabili.
Sibiul
Comparativ cu Cluj, Brașov sau Târgu Mureș, proiectul trenului de la Sibiu se mișcă „ardelenește”.
În 2024, Primăria Sibiu a anunțat că a semnat un parteneriat cu CFR, în baza căruia primăriile Sibiului și Șelimbărului (care s-au asociat în proiectul trenului botezat periurban) vor putea să utilizeze infrastructura CFR existentă (linii de cale ferată, stații etc), să o optimizeze și să o modernizeze, în vederea punerii în circulație a unor „trenuri electrice ușoare” între cele două localități.
La acea etapă, proiectul trenului periurban prevedea 14 stații: două în Șelimbăr și 12 în municipiul Sibiu.
În mai anul trecut, administrația Sibiului a lansat o licitație pentru asistență tehnică de specialitate în vedere întocmirii documentațiilor incipiente necesare implementării unui tren interurban în oraș și Șelimbăr. Primăria aprecia că, din cauza legislației naționale nemodificată, fondurile nerambursabile alocate pentru un astfel de tren sunt aproape de a fi pierdute.
„Obiectivul general al contractului este realizarea analizelor și a documentațiilor necesare pentru actualizarea Temei de proiectare și a Caietului de Sarcini privind întocmirea Studiului de Fezabilitate(inclusiv verificare proiect + elaborare documentații pentru obținere avize faza SF) și asistență tehnică pentru derularea procedurii de achiziție publică a serviciilor de realizare a Studiului de fezabilitate”, se arăta în caietul de sarcini aferent licitației.
Astfel, firma care va câștiga acest contract va trebui să actualizeze tema de proiectare și caietul de sarcini în vederea organizării unei alte licitații pentru atribuirea contractului de întocmire a studiului de fezabilitate. Aceste documente (tema de proiectare și caietul de sarcini) au fost realizate în primă fază în 2020, de către Rossada Inovative Solutions SRL, din București.
Autoritățile au avertizat însă, tot atunci, că există un risc ridicat de pierdere a finanțărilor nerambursabile dacă documentațiile și parteneriatele necesare nu sunt finalizate într-un termen scurt.
La începutul acestui an, în fața membrilor Clubului Economic German din Transilvania (DWS) primarul Astrid Fodor și-a prezentat viziunea pentru dezvoltarea Sibiului în următorii ani, menționând modernizarea parcurilor, realizarea a patru benzi pe Calea Șurii Mari și trenul metropolitan.
Cea mai recentă declarație a primarului cu privire la trenul periurban a fost făcută recent într-un interviu pentru Tribuna: „Este unul dintre proiectele mari ale Sibiului de astăzi. Așa că și pregătirea este amplă și de durată. Până acum am realizat studiul de trafic complex, am analizat legislația în domeniu – stufoasă, pentru că vom utiliza parțial infrastructura feroviară existentă – și am semnat parteneriatul cu Compania Națională CFR pentru implementare. În următoarele zile inițiem procedura de achiziție pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Următorul pas va fi contractarea lucrărilor. Dar toate vor lua timp. Vorbim de crearea a 13 stații noi de tren, amenajarea unor linii ferate și electrificarea celor existente – este uriașă lucrarea. Așa că, realist vorbind, nu va fi operațional mai repede de 3 ani”.
Timișoara
Recent, primarul din Timișoara, Dominic Fritz, a propus un parteneriat strategic pentru dezvoltarea unei rețele de tren urban rapid, electric și integrat cu transportul public în zona metropolitană Timișoara, pornind de la faptul că infrastructura feroviară existentă este insuficient folosită sau nu este reabilitată, planul municipalității fiind de a moderniza și a extinde liniile.
Fritz reactivează astfel un proiect similar care a fost propus de predecesorul său în anul 2018, sub denumirea de „metrou urban”, transmite Agerpres.
Proiectul de la Timișoara prevede stații intermodale, parcări, hub-uri logistice de transport marfă și conexiuni directe către zone cheie ale orașului și ale zonei metropolitane. Pentru a-l accelera, Primăria Timișoara își asumă realizarea studiului de fezabilitate pentru întregul traseu – atât pe terenurile Primăriei, cât și pe cele ale CFR – și propune un parteneriat cu Compania Națională de Căi Ferate.
În 2018, costurile acestui proiect erau estimate la 1,5 miliarde de euro.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
0 răspunsuri
-
Propun redacției ca de fiecare data când se atinge un subiect antic de genul aqua park, traversare subterana milea, tren etc, sa pună la sfârșitul fiecărui articol un disclaimer cu in mic istoric. Ca sa stie toti cititorii că anumite subiecte se rostogolesc de 20 de ani. Sa vada toată lumea eficienta primăriei. Va rog, nu treceți peste lucrul asta. Altfel și la pensie vom vorbi despre aceleași studii peste studii.
Chiar, ce mai face sistemul ala SMART de traffic management care trebuia pornit prin ianuarie? E doar iunie
-
Marosvasarhely are proiect de tren metropolitan!?! :))) Din banii Sibiului si Clujului cu siguranță,. Spălare de bani cât timp o comună cu bloace cu economia Teleormanului ca Marosvasarhely isi „trântește” transport metropolitan. Asta e când te iei după Africa Europeană (adică comuniștii ăia ce au decapitat regalitatea în 1789) unde fiecare sat are „zonă metropolitană”.
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Păi sunt în ton cu inflația , nici salariile nu au crescut și altele sunt prioritățile acum ,nu să cumpere…
S-au terminat stirile de interes public si nu mai are cine sa laude vanzatorii ambulanti? Exista artisti adevărați, dar ei…
E enervat sa fi obligat sa traversezi toata suprafata unui magazin daca iti trebuie doar un produs. Am fost o…
Aha … deci vulpile sint rezervor rabin și n au ce cauta în oraș! Ok!!! Dar atunci comparativ… (Acest mesaj…
La prezentarea publică s-a spus explicit că aceste terase-seră vor fi amplasate la 3 metri de clădirile din Piața Mare.…













Lasă un răspuns