Un producător de haine de blană, care vinde de ani buni la târgurile de Crăciun din Sibiu, București, Brașov, Craiova și, de anul acesta, Iași, spune că cele mai bune vânzări le face la Brașov. Sibiul vine pe locul doi, dar la organizare, spune el, e pe primul loc.
Domnul Ciocîrlan vine dintr-o comună din Târgu Neamț, Humulești și e vecin cu Casa Memorială Ion Creangă. Lucrează de 28 de ani cu blănuri. Vineri dimineața, înainte de deschiderea târgului de Crăciun din Piața Mare, încă își aranja marfa. Când ne-am apropiat să-l întrebăm despre participarea sa la târg, a fost puțin sceptic la început, spunându-ne că el e muncitor, marochinier, nu dă interviuri.
A văzut, totuși, târgul de la Sibiu crescând de la an la an și, deși spune că se tot zice că acum Craiova ne-a luat-o în față, la organizare nu se compară. „Sibiul a fost numărul unu mulți ani la rând, acum Craiova ne-a luat-o puțin înainte, să zicem. Noi știm mai bine, că suntem și acolo, și aici”. La vânzări însă, clasamentul e altul. „Cel mai bine acum în țară e la Brașov. Și după aia e Sibiu, ca și vânzări”. Înainte ca târgul de Crăciun de la Brașov să ia amploare, Sibiul era pe primul loc, punctează el.
La organizare, Sibiul i se pare că stă cel mai bine, de la amplasarea căsuțelor, până la relația cu organizatorii. „Ca organizare, ca eveniment, domnul Andrei (Andrei Drăgan, organizatorul evenimentului – n.red.) se ocupă exemplar de acest eveniment. Târgul arată foarte bine, iar turiștii care vin și străinii care ne trec pragul, toți au un cuvânt de apreciere”, spune comerciantul.

Prețuri mai mari și cu 20%
Anul acesta spune că a majorat prețurile în mare parte pentru că s-a scumpit materia primă, blănurile, transportul și producția, așa că la fiecare produs s-au adăugat între 10 și 20%. O căciulă costă între 200 și 1.000 de lei, iar o haină din blană de vulpe ajunge până la 5.000 de lei. „Noi suntem producători și suntem și meșteri. Având 28 de ani de producție în spate, e firesc să acoperim toată gama”, explică el.
În timpul pe care l-am petrecut povestind cu el la căsuța din târg, numeroși oameni s-au oprit să admire sau să întrebe despre produse. Târgul de Crăciun din Piața Mare rămâne deschis până pe 3 ianuarie.

Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Reporter
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Desigur. Fiecare înțelege ce vrea prin artă. Orice mizerie poate fi declarată artă și subvenționată din bani publici.
Nu mai folositi cuvantul brad.Bradul este un copac.In piata mare este un con din material plastic.
E un târg frumos, așa cum e și orașul nostru. Îmi iubesc orașul, care este unul frumos, prosper, modern. Și…
Corect ! Toate proprietățile despre care statul nu știa vor putea fi impozitate / confiscate / răpite , iar pe…
(Acest comentariu a fost șters deoarece face parte din categoria „trolling”)












Lasă un răspuns