A treia zi după deschidere, am mâncat la Serata. Pe acoperiș. Dacă n-ar fi fost fumul acela…

În locul fostului Terazza, de pe strada Doamna Stanca din Șelimbăr, s-a deschis săptămâna trecută Serata. A treia zi de la deschidere am fost să mâncăm în noul restaurant, care-și face reclamă cu trei lucruri: terasă pe acoperiș, bucătărie internațională și vită la grătar.

Deși era un sfârșit de după-amiază încinsă, faptul că am stat sub o umbrelă pe acoperișul de la Serata nu a venit la pachet cu vreun disconfort termic. Priveliștea de pe acoperișul generos care stă peste un singur nivel este cea a densității țesutului urban care străjuiește Doamna Stanca, de o parte. De cealaltă, e o parte din spatele centrului comercial Sibiu Shopping City, dindărătul căruia era pictat pe-un cer albastru-curat începutul traseului de creastă al munților Făgăraș. Cu vârful Suru în margine de tablou încă înverzit de câmpul pe care noi blocuri stau la dospit. Mese sunt și la interiorul cu aer condiționat, unde ajungi pe trepte înconjurate de un design sofisticat, deși minimalist.

Meniul de la Serata scoate în evidență carnea maturată din ferma proprie de la Cârțișoara. Iar ospătărița plină de voie bună ține să sublinieze că în bucătărie carnea sfârâie într-un cuptor Josper. Un grătar pe cărbuni într-un cuptor, simplu descris. Dacă veți cere ca în acest cuptor să vi se pregătească un antricot de vită Black Angus maturat 30 de zile, veți plăti 44 de lei/100 de grame. Pentru T-bone, prețul e 48 de lei/100 de grame.

Pentru al termen de comparație a prețurilor, un snițel vienez din mușchiuleț de porc, cu unt aromatizat cu lime și cartofi prăjiți, costă 62 de lei. Mi s-a părut fain că ospătărița a povestit despre cum cea mai mare parte a materiei prime ajunge în bucătărie de la ferma din Cârțișoara a doi dintre cei patru proprietari. Ce nu au ei, strâng cât pot de la producători locali.

Pe acoperiș, muzica – sonorități din gama „beach-bar-club” – suna ușor peste nivelul care ți-ar permite o discuție în care să nu simți nevoia să vorbești mai tare ca de obicei. Zgomotul traficului rutier care mișună pe ambele părți ale clădirii nu l-am perceput, dar din când în când venea un miros de gaze arse, care purta și ceva iz asemănător celui de kerosen. Iar mirosul persista aproape câte un minut, deși adia vântul.

Bucătăria a livrat foarte repede. Pentru că le-am și spus că unul din noi trebuie să plece mai repede, în zece minute de la comandă aveam pe masă primele preparate.

Supa cremă de ardei copt comandată e o variantă de post. A venit însoțită cu un bol de cubulețe de telemea de bivoliță (din ferma de la Cârțișoara) cu nucă prăjită și un bol cu crutoane aromatizate cu cimbru.

Ușor mai acrișoară. Ospătărița care venise să primească reacții a revenit mai apoi să spună că acel gust mai pronunțat era dat de roșii. Dincolo de acest detaliu, a fost un preparat bun și într-o cantitate generoasă.

Tot o porție chiar generoasă a fost și „bob gulyaș”-ul de vită Black Angus. Ușor picant în forma de bază, e o ciorbă consistentă cu fasole boabe, legume rădăcinoase și tăieței răzuiți, condimentată cu chimen, a cărui prezență care-mbogățește buchetul de gusturi n-ai cum s-o ratezi. Eu am pus toată pasta de ardei în gulaș, și a căpătat o iuțeală zdravănă. Că-mi place. Și a fost chiar bun.

Plodul care zburdă deja-n vacanță n-a vrut să se complice – deh, adolescenții din ziua de azi – și s-a înfruptat dintr-o salată Caesar. Poate ar mai fi fost loc de niște sos cu anșoa, poate foccacia era cam pufoasă, dar, rețeta clasică era acolo.

La felul principal, eu eram deja sătul, și mai comandasem și desert. Am întrebat preventiv dacă acel cocoș pitic pe care-l cerusem e liliputan, și am fost asigurat că da. Când colo, „piticania” promisă cocoș era o porție pe care chiar prima privire mi-a dat de înțeles că n-am șanse să o consum după gulașul ăla dens. Cocoșul pitic ara glasat cu dulceață de ardei copt și servit alături de legume la gătar – câte două felii de vinete, ardei gras și zucchini și o ciupercă champignon, – și un sos chimichurri. Doar că acest cocoș pitic era mult prea încărcat cu aromă de fum. Bun la gust, dar dacă ignori fumul.

De cealaltă parte a mesei au fost comandate „spaghetti aglio, olio e peperoncino”. Preparat simplu, rețetă clasică italienească, în care pastele se întâlnesc cu ulei de măsline extravirgin, usturoi și fulgi de chilli, totul parfumat cu pătrunjel, busuioc și oregano proaspăt și pudrat cu parmezan.

La final am împărțit o porție de papanași. Mie îmi plac mult cei fierți, iar aceștia au fost printre cei mai buni pe care i-am mâncat. Trei bile, cu o cremă pufoasă în interiorul învelit într-o crustă crocantă de pesmet și servite, ca-n carte, cu sos de smântână și dulceață de afine. Plus o floare deasupra.

Pe nota de plată de la final am avut un total de 270 de lei. Gulașul a costat 36 de lei, supa cremă – 28 d lei, iar salata Ceasar, 42 de lei. Pentru spaghetti am mai plătit 36 de lei, cocoșul pitici, din care jumătate am dus acasă, a costat 60 de lei, papanașii fierți – 32 de lei, iar pentru cele două sticle de trei sferturi am dat restul de 36 de lei.

Una piacevole serata