În urma ploii torențiale de luni, Transilvania | Extravaganza, cea mai extinsă expoziție dedicată pictorului Ștefan Câlția, organizată la fosta Mănăstire a Ursulinelor, rămâne închisă temporar. Organizatorii au transmis că redeschiderea depinde de vreme și că anunțul va fi făcut ulterior pe paginile dedicate expoziției.
Actualizare
Organizatorii anunță că expoziția va putea fi vizitată din nou, de marți, de la ora 15.
„Astăzi, 23 iunie, începând cu ora 15:00, redeschidem expoziția Transilvania | Extravaganza. Vă mulțumim tuturor pentru înțelegere și cooperare.
De mâine, vă așteptăm conform programului obișnuit de vizitare. În perioada FITS, până pe 28 iunie, expoziția poate fi vizitată zilnic, între orele 11:00 și 20:00. Din 1 iulie până pe 16 august, programul de vizitare va fi de miercuri până duminică, între 12:00 și 20:00”, au transmis organizatorii pe pagina de Faceboook Fundația Ștefan Câlția.
Știre inițială
Organizatorii expoziției arată că aceasta se va redeschide de îndată ce vremea se va îmbunătăți. Potrivit lor, a fost afectată doar curtea interioară.
„Azi încă facem evaluări, a fost afectată curtea interioară, așteptăm să vedem cum va fi vremea. Redeschiderea se va face în funcție de vreme. A fost inundată curtea interioară, dar apa a fost evacuată foarte repede. Referitor la lucrările de artă, acestea nu au fost afectate”, au transmis organizatorii pentru turnulsfatului.ro.
Expoziția reunește aproximativ 80 de lucrări – piese emblematice din diferite perioade ale carierei artistului, lucrări din arhiva Fundației Ștefan Câlția, colecții private și lucrări recente – și poate fi vizitată până pe 16 august în spațiul fostei școli pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor.
Expoziția este organizată de Fundația Ștefan Câlția, Galeria Posibilă și Asociația Galeria Artep, în parteneriat cu Muzeul Național Brukenthal și Festivalul Internațional de Teatru Sibiu, a cărui ediție din acest an este organizată sub tema „Suflet”.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ba-i corect, Baloo: Cine omoara pe Cibin? Venea!.
arbori sau copacei??! taiam arbori seculari sa ii inlocuim cu gatejele de aratar japonez si tufe(ca fufe avem destule)!!! multa…
vara, in perioada de concedii/vacanta ca hotii cand ” boierii” nu-s acasa!
4,6 milioane de lei pentru un pasaj pietonal între două cartiere despărțite de calea ferată, dar pentru mașini mai vedem…
Garda Forestieră Pitești este o structură subordonată Gărzii Forestiere Ploiești. Silvia a scris corect. Mai ai de învâțat, domn profesor…













Lasă un răspuns