Cea mai mare medie cu care s-a intrat la un liceu din județul Sibiu în acest an este 9,27, la clasa de Științe ale Naturii de la Colegiul Național „Octavian Goga” din Sibiu. Pentru al doilea an consecutiv, această specializare e cea mai competitivă din județ, potrivit clasamentului publicat miercuri, 22 iulie, pe platforma de admitere a Ministerului Educației și Cercetării (MEC).
În primele poziții, unde toate locurile s-au ocupat integral, se regăsesc aceleași câteva colegii sibiene, iar competiția pentru profilul real a fost cea mai strânsă.
IȘJ Sibiu: Toți elevii înscriși la repartizarea computerizată au primit un loc
Conform datelor Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Sibiu, toți cei 2.627 de elevi din județ înscriși la repartizarea computerizată în învățământul liceal de stat au primit un loc. La aceștia se adaugă 76 de candidați repartizați în județ, dar care provin din alte zone ale țării.
Datele instituției arată că, pentru anul școlar 2026-2027, în județul Sibiu au fost aprobate 137 de clase, respectiv 3.790 de locuri pentru învățământul liceal de stat, la care se adaugă locuri speciale pentru elevii de etnie romă și pentru cei cu cerințe educaționale speciale, astfel încât numărul total de locuri alocate a ajuns la 4.138.
Cele mai căutate licee din județ
Primele cinci poziții sunt ocupate exclusiv de profilul real. După Științele Naturii de la „Octavian Goga” (ultima medie de admitere a fost 9,27), urmează aceeași specializare la Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, cu ultima medie 9,20, și clasa de Matematică-Informatică de la „Gheorghe Lazăr”, cu 9,05. Pe locul patru se află Matematică-Informatică la „Octavian Goga” (8,97), iar în top cinci intră Științele Naturii de la Colegiul Național „Samuel von Brukenthal”, cu predare în limba germană, unde ultima medie a fost 8,95.
Toate aceste clase au avut locurile ocupate integral.
La admiterea din 2025, tot Științele Naturii a fost specializarea unde s-a intrat cu cele mai mari note – 9,40 la „Goga”, respectiv 9,35 la „Lazăr.
„Goga”, „Lazăr” și „Brukenthal” domină vârful clasamentului
Primele poziții sunt împărțite, în esență, de trei instituții. Colegiul Național „Octavian Goga” apare de mai multe ori în primele locuri, cu Științe ale Naturii, Matematică-Informatică, Științe Sociale și Filologie. Colegiul Național „Gheorghe Lazăr” este prezent cu Științe ale Naturii și Matematică-Informatică, iar Colegiul Național „Samuel von Brukenthal” intră în top cu clase cu predare în limba germană, la profilul real și la Filologie.

Mai apar în prima parte a clasamentului Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Liceul Teoretic „Constantin Noica”, Colegiul Național Pedagogic „Andrei Șaguna” și Colegiul Tehnic Energetic Sibiu, care închide primele 20 de poziții cu o clasă de Matematică-Informatică, ultima medie 7,85.
Cea mai mică medie de admitere din județ: 1,50
La capătul opus al clasamentului de admitere din județul Sibiu, două specializări tehnice figurează fără niciun elev admis.
Cea mai mică medie cu care un elev a fost repartizat la liceu în județul Sibiu este 1,50, la specializarea Tehnician prelucrări pe mașini cu comandă numerică de la Liceul Tehnologic „Henri Coandă” din Sibiu, unde s-au ocupat 54 din cele 56 de locuri. Sub pragul de 2 se mai regăsesc și alte clase: Tehnician mecanic pentru întreținere și reparații la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni (1,85), Tehnician în activități de comerț la Liceul Tehnologic Iacobeni (1,80) și Tehnician prelucrări la cald la Liceul Tehnologic Automecanica din Mediaș (1,72).
Toate aceste specializări sunt de la profilurile tehnic și servicii, iar o parte funcționează în sistem dual.
În perioada 23-28 iulie urmează depunerea dosarelor de înscriere la școlile la care candidații au fost repartizați, în ultima zi reprezentanții liceelor urmând să transmită ministerului situația locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaților admiși în această etapă de admitere.
A doua etapă de admitere în licee va începe pe 31 iulie, odată cu afișarea locurilor rămase disponibile.
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
2 răspunsuri
-
De necrezut..Media 1,50 si intri la liceu.Asta nu mai e invatamant,nu va suparati.Sub nota 5,00,dadeai admitere la licee si scoli profesionale,meserii,etc. daca la admiterea la liceu(Treapta1) picai de la orice liceu la care te-ai dus la examen(Romana si Mate…) sau aveai 4,99.De ce platim din impozite si taxele retinute NOUA(‘din plin’) un sistem total ineficient pt. alde patrici,dominici si capucinelele care au trotinete si manele ca tzel suprem?
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Felicitari! Aud ca si in Bucuresti este apreciata!
De ce sunt numite „liceu” școlile unde se intră cu note de 4, 3,… Nu ar fi mai potrivit să…
Adică un descreierat needucat care prin politică internațională înțelege doar pupat dosul lui Trump pentru bani mărunți? Se vede că…
36 ani de pesede
De unde și expresia „case la porumb”. Acum și cu piscina. Marketing, vorba lu Semiom.













Lasă un răspuns