La un an după ce au fost notificați să nu se mai roage în Biserica Azilului, preoții și enoriașii arată că pericolul e în clădirea alăturată. „Ce să facem? Punem lacătul pe ea?”

La aproape un an după ce Consiliul Județean Sibiu a notificat Mitropolia că în Biserica Azilului nu ar mai trebui desfășurate activități religioase, din cauza riscului de prăbușire, slujbele continuă să fie oficiate. Atât preotul paroh, cât și credincioșii apreciază că nu se expun niciunui pericol, din moment ce ei au observat că degradările au apărut la o clădire lipită de lăcașul de cult cu o istorie de 700 de ani. Mai bine de jumătate de milion de lei au fost alocați pentru lucrări urgente de punere în siguranță a monumentului istoric.

Majoritatea slujbelor au loc într-o capelă mică, aflată lângă altar. Rareori, în unele duminici și sărbători mai mari, atunci când se adună mai mulți credincioși, este folosită și biserica mare.

Reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiului spun că, în urma notificării primită de la CJ Sibiu, i-au recomandat preotului paroh să folosească în principal capela alăturată, în cazul în care problemele structurale sunt atât de grave precum au fost prezentate în documentația tehnică.

„Am luat în calcul ca, dacă lucrurile sunt atât de grave, slujbele să se facă în capela alăturată. Pe lângă biserica mare, cea veche, există și o capeluță, ca parte a construcției, iar asta am recomandat părintelui de acolo. Din discuții și din fotografii, nu pare să rezulte o situație în care biserica s-ar prăbuși. Sunt niște fisuri într-o latură a unei clădiri alipite lateral bisericii, dar nu este vorba despre biserică în sine”, ne-a declarat preotul Nicolae Merișan, inspector eparhial în cadrul Arhiepiscopiei Sibiului.

O explicație asemănătoare au și oamenii pe care i-am întâlnit la Biserica Azilului. În interior, aceștia ne arată geamurile și ușile montate în ultima perioadă, sistemul de încălzire și spațiile curățate și amenajate de comunitate. Apoi ne conduc în partea din spate a ansamblului, spre corpul vechi de clădire în care sunt vizibile fisurile.

Enoriașii spun că se simt în siguranță în biserică și consideră că principala problemă se află în fosta casă parohială, formată din mai multe încăperi care nu sunt folosite în timpul slujbelor. Această explicație este susținută și de preotul paroh Ioan Pop.

Preotul și credincioșii nu contestă necesitatea lucrărilor de punere în siguranță. Se tem însă că o eventuală închidere temporară a bisericii s-ar putea prelungi. „Să o repare, dar să nu închidă biserica. Reparația este acolo, afară, nu în interior”, apreciază una dintre enoriașe.

„Când am venit, era dezastru”

Enoriașii spun că, împreună cu preotul, au contribuit de-a lungul timpului la curățarea și amenajarea bisericii, după o perioadă în care aceasta a fost aproape uitată, iar unele dintre spațiile sale erau folosite inclusiv pentru depozitare. În interior au fost montate geamuri și uși, a fost introdusă încălzirea, iar pereții au fost zugrăviți. Pentru oamenii care vin aici, lăcașul nu înseamnă doar clădirea în sine, ci și comunitatea care s-a format în jurul său.

În timp ce ne arată lucrările făcute, una dintre femei povestește despre banii și munca investite de enoriași în curățarea și amenajarea interiorului. Oamenii spun că biserica este frecventată mai ales de persoane în vârstă din zonă, pentru care apropierea față de casă este importantă.

Preotul Ioan Pop își amintește starea în care a găsit biserica atunci când a ajuns aici, în primăvara anului 2020. „Eu am venit odată cu pandemia. Când am intrat, erau niște pietre funerare răsturnate pe aici, era pământ, era dezastru, pur și simplu. Ce să mai vorbim despre iconostas? Era dezastru în situația în care am găsit-o”, povestește preotul Ioan Pop.

Parohul spune că menținerea bisericii deschise le permite lui și enoriașilor să observe infiltrațiile și alte probleme și să asigure o minimă întreținere, cel puțin până la începerea lucrărilor anunțate de Consiliul Județean. În opinia sa, lăsarea clădirii închise și nefolosite ar putea accelera degradarea.

„Păi, bine, să zicem că nu mai slujim. Dar ce facem? Punem lacătul pe ea? Acum iar am văzut acolo, că ploua. La un moment dat ne venea apa și ajungea în beci. Măcar, dacă este deschisă, vezi ce se întâmplă și o mai întreții. I-am făcut aerisire aici. Era un aer insuportabil, vă spun sincer. Când am venit era totul închis, era rece și umed. Nu spun asta ca să mă preaslăvesc, dar aceasta era starea în care am găsit-o”, spune preotul paroh arătând spre locurile unde s-au făcut lucrări de întreținere a lăcașului.

Din biserica amenajată, în camerele cu fisuri

Din biserică, preotul Ioan Pop ne conduce spre capela mică amenajată și întreținută și ea, apoi spre încăperile corpului alipit, unde se află fisura mare, vizibilă și din exterior.

Atmosfera se schimbă odată ce intrăm în camerele care nu mai sunt folosite. Dacă în biserică și în capelă sunt covoare, icoane, geamuri și un sistem de încălzire, în corpul alăturat tencuiala este desprinsă pe alocuri, iar pereții și tavanele sunt traversate de fisuri vizibile.

Camerele sunt goale și nu sunt folosite nici de preot, nici de credincioși. Degradările se văd însă cu ochiul liber, atât în interior, cât și pe fațada dinspre curtea aflată în spatele bisericii.

Fisura a fost semnalată de un fost cercetător

Sesizarea inițială a fost făcută, cu acordul preotului paroh, de arheologul Petre Beșliu Munteanu, fost cercetător în cadrul Muzeului Național Brukenthal și unul dintre enoriașii vechi ai bisericii.

Acesta spune că intenția inițială era ca terenul din spatele bisericii să fie curățat și transformat într-un loc în care să poată veni atât credincioșii, cât și persoanele vârstnice din centrul de pe strada Azilului.

„Intenția a fost ca în spatele bisericii să fie un loc frumos, unde să vină și pensionarii internați acolo, la azil, și credincioșii. Să fie un fel de părculeț în spatele bisericii. Am făcut curățenie împreună cu părintele, dar între timp am văzut clădirile, încăperile acelea care arătau urât. Numai că s-a prelungit foarte mult toată discuția aceasta”, spune Petre Beșliu Munteanu.

Din observațiile sale, arheologul consideră că partea în care se află fisura nu este legată structural de corpul principal al bisericii. Aceasta este însă aprecierea sa, nu concluzia expertizei tehnice realizate pentru Consiliul Județean.

„Din ce am văzut eu, partea aceea cu fisura nu are legătură structurală cu biserica, în sensul că pereții corpului bisericii și cei ai corpului adosat nu sunt legați. Corpul care intră în reparație este o anexă alipită bisericii. Din punctul meu de vedere, în cazul în care, Doamne ferește, ar cădea ceva, nu ar atrage după ea structura bisericii. Apoi, structura bisericii a fost consolidată serios atunci când s-a făcut restaurarea ei. Acela a fost în primul rând un proiect de consolidare și s-au făcut subzidiri acolo unde a fost posibil. Lucrările au fost făcute după anul 2000”, afirmă acesta.

Preotul paroh consideră, la rândul său, că intervențiile ar putea fi realizate dinspre partea din spate a clădirii, fără oprirea slujbelor. „Nu văd rostul să oprim slujirea atât timp cât se lucrează în partea din spate. Acolo trebuie să lucreze, nu au ce face prin biserică”, spune Ioan Pop.

Ce spune expertiza tehnică

Percepția enoriașilor, a preotului și a arheologului Petre Beșliu Munteanu este însă diferită de concluziile documentației tehnice pe baza căreia Consiliul Județean Sibiu pregătește intervențiile de urgență.

Expertiza realizată pentru administrația județeană avertizează că prăbușirea colțului sudic ar putea afecta bolțile, șarpanta și alte elemente ale bisericii.

În vara anului 2025, Consiliul Județean Sibiu a notificat Mitropolia Ardealului că în clădire nu mai pot fi desfășurate activități religioase, din cauza riscurilor identificate de specialiști.

Consiliul Județean, proprietarul monumentului, a lansat în 10 iulie procedura pentru lucrările urgente de punere în siguranță. Intervențiile, estimate la aproximativ 522.000 de lei fără TVA, vizează susținerea bolților anexei de pe latura sudică și ancorarea zidului exterior cu elemente metalice.

Durata de execuție prevăzută este de șase luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Lângă primul spital din România

Biserica Azilului este un monument istoric de importanță națională, construit în secolul al XIII-lea, în apropierea celui mai vechi spital medieval din țară. Totodată, în exteriorul Bisericii Azilului se află și cel mai vechi clopot din Sibiu, care datează din 1509. Forma actuală a lăcașului datează în mare parte din jurul anului 1760, după mai multe extinderi și transformări.

Clădirea este clasată drept monument istoric de importanță națională (clasa A), se află în proprietatea Consiliului Județean Sibiu care în 2010 a transmis-o în administrarea Arhiepiscopiei Sibiului. „Să o repare și să ne lase să venim”, repetă una dintre enoriașe.

Articol de Ilie Onceanu

Citește și Biserica Azilului, în pericol de prăbușire. CJ Sibiu alocă peste 630.000 de lei pentru lucrări urgente