Ploile torențiale care au trecut astăzi peste Sibiu au adus provocări și la unele monumente istorice, cum ar fi Biserica din Groapă. Apa a pătruns în unul dintre cele mai vechi și emblematice monumente istorice ale orașului, dar din fericire nu a provocat daune, potrivit preotului Petru Madina, care precizează că asta se întâmplă la fiecare ploaie mai mare. Din fericire, apa nu a ajuns în altar.
Din cauza amplasării sale în una din cele mai joase zone din oraș, lăcașul de cult devine vulnerabil ori de câte ori orașul se confruntă cu precipitații abundente.
Imagini cu biserica inundată au fost postate pe pagina de Facebook a Asociaţiei Creștin-ortodoxe Română – ACORD Sibiu. „Biserica din Groapa, Sibiu e inundată. Trebuie scos noroiul. Cine vrea să aducă mopuri cu găleți, să avem spor”, este textul care a însoțit imagnile.
Contactat de Turnul Sfatului, preotul paroh Petru Madina a dat asigurări că apa deja e evacuată și a precizat că „nu e prima dată când intră apa în biserică”. El a menționat că interiorul nu a fost grav afectat deoarece podeaua este din beton și marmură. „Acuma sunt scaunele, dar se usucă într-o săptămână, două. Nu are ce să afecteze. Important este că nu a pătruns în altar”, a precizat el.
Preotul presupune că principala cauză a inundației este incapacitatea sistemului de canalizare din zonă de a prelua volumul uriaș de apă pluvială: „N-a mai făcut față canalizarea (…) Inundația a afectat nu doar biserica, ci și curțile vecinilor și subsolurile din întreaga zonă”.
Potrivit datelor istorice, Biserica din groapă a fost ridicată între 1788 – 1789. În 1802 a fost distrusă de cutremur, dar a fost refăcută în anul următor. Este o biserică mică de tip sală cu un turn vestic în 3 nivele înalt de 40m.
Ce provocări a mai adus ploaia de azi în Sibiu, vedeți în materialele de mai jos:
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Terminati naiba cu impadurirea si cu suprafetele impadurite. Pai nu o sa vedeti niciun personaj implicat in jaful padurilor atacat…
Clar ca de cativa ani nu a mai fost asa. De pe 15 iulie gen. 2025. Sa tot fie cativa…
ApaCanal in 26 de ani nu a reusit ca sa rezolve problemele astea in Sibiu,suntem in 2026 si inca sparge…
Detalii și încadrare juridică Articolul și alineatul: Fapta de a bloca drumul prin așezarea de obstacole este reglementată specific la…
Hai sa fim seriosi, ca nu raspunde nici ndracu la telefoanele lor. In plus, pana s-a refacut , chipurile, modernizat…












Lasă un răspuns