Acum 10 ani, firmele interesate de restaurarea primei biserici a Sibiului aflată încă „în picioare” – Biserica Azilului – erau așteptate la o vizită după care să fie demarată o procedură de achiziție directă a serviciilor de proiectare pentru restaurarea și valorificarea turistică a monumentului istoric. Demersul a fost abandonat la scurt timp. Astăzi, după 10 ani, Consiliul Județean (C) Sibiu intenționează să pună clădirea în siguranță, lansând o procedură de achiziție în acest sens.
Bolțile anexei de pe latura sudică urmează să fie sprijinite, iar zidul fațadei sudice – ancorat cu tiranți metalici, pentru a opri riscul de prăbușire sunt principalele intervenții pe care și le dorește administrația județeană la această etapă, conform unui anunț publicat pe platforma de achiziții publice. CJ Sibiu, proprietarul monumentului, vrea să pună clădirea în siguranță după ce degradarea a dus, în vara anului 2025, la interzicerea slujbelor religioase în interior.
Procedura de achiziție a lucrărilor a fost lansată vineri, 10 iulie, sub forma unei achiziții directe, la o valoare estimată de 521.860,71 lei fără TVA. Ofertele pot fi depuse până pe 17 iulie, iar durata de execuție prevăzută este de 6 luni de la emiterea ordinului de începere.
Imobilul este situat pe strada Azilului nr. 2-4, în centrul istoric al municipiului Sibiu, și este clasat ca monument istoric de interes național, cu codul SB-II-m-A-12049.02 în Lista Monumentelor Istorice (LMI). Potrivit documentației care însoțește anunțul, intervențiile propuse vizează strict punerea în siguranță a construcției.
Documentația, aprobată în iunie de consilierii județeni
Lansarea licitației vine la mai puțin de o lună după ce, în ședința ordinară din 25 iunie, consilierii județeni au aprobat documentația tehnico-economică și indicatorii pentru lucrările de punere în siguranță.
Documentația necesară intervențiilor a fost realizată de societatea Median Structural Engineering SRL, în baza unui contract de 82.000 de lei semnat în februarie 2025. Pentru lucrări, CJ Sibiu a obținut deja autorizația de construire nr. 283/2025, emisă de Primăria municipiului Sibiu.
Amintim că înainte de a depune acest proiect, CJ Sibiu a contractat o firmă care să facă o expertiză tehnică a imobilului bisericii. Contractul a fost atribuit în martie 2025, după ce cu un an în urmă a mai contractat o expertiză.
Problemele clădirii se cunosc de mult timp. Acestea au fost semnalate în 2024, când administrația județeană a primit atât sesizarea unui cetățean, cât și o adresă din partea Direcției Județene pentru Cultură Sibiu, ambele cerând măsuri urgente pentru prevenirea prăbușirii monumentului. În vara anului 2025, CJ Sibiu a notificat Mitropolia Ardealului că, din cauza degradării, în clădire nu mai pot fi desfășurate activități religioase, pentru a nu pune în pericol siguranța credincioșilor.
„Colaps al colțului de sud” este și concluzia din expertiza tehnică realizată de Median Structural Engineering. „Prăbușirile vor afecta întregul colț de sud punând în pericol bolțile navei centrale către altar și cele ale navei laterale sud, precum și golurile zidite și elementele verticale către sud. Prin efect de domino se poate ajuge la colapsul întregii șarpante. Înălțimea mare a acesteia și greutatea mare reprezentată de țiglele învelitorii pot conduce la prăbușirea bolților navei centrale.
Având în vedere starea actuală a edificiului și cele prezentate anterior edificiul se încadrează în clasa de risc seismic RsI – din care fac parte clădirile cu susceptibilitate de prăbușire, totală sau parțială, la acțiunea cutremurului de proiectare corespunzător Stării Limită Ultime și necesită lucrări de consolidare”, explică specialiștii.



Lucrările propuse: trei faze
În caietul de sarcini al procedurii de achiziție directă pentru punerea în siguranță sunt descrise detaliat lucrările de intervenție de urgență. Acestea se vor concentra exclusiv pe zona de sud a monumentului, cea mai afectată și în pericol de colaps în cazul prăbușirii bolților. Potrivit documentului, o intervenție anterioară de urgență, derulată între 2000 și 2003, a consolidat fundațiile și zidăria din alte zone ale bisericii, dar nu a tratat și această latură.
Intervenția este împărțită în trei faze. Prima constă în evacuarea umpluturilor de moloz de deasupra bolților, o operațiune care va fi executată de pe platforme de lucru sprijinite pe zidurile de contur – documentația interzice explicit ca muncitorii să calce direct pe zidăria bolților înainte ca acestea să fie sprijinite dedesubt. A doua fază presupune ridicarea unor eșafodaje din lemn care să susțină bolțile, iar a treia fază constă în ancorarea fațadei sudice cu tiranți metalici pentru a lega și stabiliza zidul avariat. După finalizarea consolidării, eșafodajele și tiranții provizorii urmează să fie îndepărtați.




Monument din secolul al XIII-lea: în pericol de prăbușire
Biserica Azilului a fost construită în secolul al XIII-lea, în vecinătatea celui mai vechi spital medieval din țară, devenit ulterior azil. Potrivit plăcuței de pe unul dintre pereți, este „prima biserică a locuitorilor vechiului Sibiu”, deși forma pe care o are astăzi datează în mare parte din jurul anului 1760. Lăcașul, în manieră gotică cu influențe baroce, este construit integral din cărămidă, iar în turn se află cel mai vechi clopot din Sibiu, datat 1509, înalt de 112 centimetri și cu un diametru de 44 de centimetri, conform prezentării descrise de reprezentanții CJ.
Clădirea a trecut de-a lungul secolelor prin numeroase extinderi, schimbări de destinație și de proprietari, ajungând treptat într-o stare de degradare accentuată.
„Din cauza faptului că nu au fost realizate intervenții în ultimii ani, clădirea se află într-o stare avansată de degradare, prezentând pericol de a se prăbuși.
Biserica Aziului din Sibiu datează din secolul al XIII lea, în vecinătatea spitalului medieval cel mai vechi din țară (devenit ulterior azil), fiind inițial în custodia comunității romano-catolice germane (călugărilor Ordinului Sf. Spirit), apoi protestante, în ziua de astăzi, ortodoxe, în urma demersurilor Mitropoliei Ardealului de la sfârșitul sec. XX; La data construirii se afla amplasată la intrarea în oraşul fortificat.
Imobilul în manieră gotică cu influențe baroce a suferit nenumarate extinderi, modificări și restaurări, forma inițială fiind mult diferită de ceea ce se regăsește în prezent. Cu trecerea anilor, prin schimbări succesive de destinație și de proprietari, clădirea a ajuns să se degradeze vizibil, după anii 90 intervențiile asupra construcției fiind mai mult sau mai puțin benefice.
Trebuie menţionat faptul că Biserica Azilului din Sibiu, nu a mai beneficiat de fonduri pentru ample lucrări de consolidare și restaurare, ci doar de mici reparații și întrețineri curente, motiv pentru care este în pericol de dispariție.
În acest context, se impune realizarea unei expertize tehnice care să releve degradările, cauzele acestora și totodată lucrări de intervenție în vederea evitării prăbușirii obiectivului”, scriau funcționarii județeni în caietul de sarcini la anunțul de organizare a licitației privind contractarea expertizei tehnice în 2024.
Istoricul restaurărilor (promise)
În februarie 2016, firmele interesate de realizarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție pentru restaurarea primei biserici a municipiului Sibiului aflată încă „în picioare” – Biserica Azilului – erau așteptate la o vizită a amplasamentului pe data de 1 martie. În urma acestei vizite, urma să fie demarată o procedură de achiziție directă a serviciilor de proiectare pentru restaurarea și valorificarea turistică a monumentului istoric.
„Se dorește realizarea unei documentații tehnico-economice care să corespundă cât mai bine cerințelor POR 2014 – 2020”, se arată în anunțul publicat de CJ Sibiu, ai cărui reprezentați anunțau că investiția va fi depusă spre finanțare pe Axa 5 a POR 2014 – 2020. Pe axa respectivă erau alocate fonduri pentru „îmbunătățirea mediului urban și conservarea și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”. Contribuția maximă nerambursabilă ce putea fi alocată pentru un proiect pe această axă era de 5 milioane de euro (respectiv 10 milioane de euro, dacă Biserica ar fi fost înscrisă pe lista UNESCO).
CITEȘTE ȘI: Prima biserică a Sibiului va fi introdusă în circuitul turistic
La sfârșitul anului 2016, în noiembrie, consilierii județeni ai Sibiului s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a aproba documentația proiectului de restaurare și valorificare turistică a Bisericii Azilului din Sibiu. Proiectul era estimat la 7 milioane de lei.
CITEȘTE ȘI: Șapte milioane de lei, pentru transformarea Bisericii Azilului în spațiu turistic, religios și cultural
Însă entuziasmul a dispărut anul următor: demersul a picat din cauza unor probleme cu actele de proprietate.
Secretarul de Stat pentru Culte de atunci, Victor Opaschi, a răspuns unei interpelări a deputatului Ovidiu Ganț, că așteaptă rectificarea bugetară: „Documentația parohiei este completă, respectând prevederile art.3 din OG nr. 82/2001 și art. HG 1470/2002. Conservarea, consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a lăcașurilor de cult care sunt clasate drept monumente istorice reprezintă o preocupare constantă a Secretariatului de Stat pentru Culte, alocând anual sume consistente în acest sens. Întrucât solicitarea de sprijin financiar pentru reabilitarea/reparația acoperișului Bisericii Azilului din Sibiu a fost transmisă în data de 18 septembrie, Secretariatului de Stat pentru Culte va acorda sprijin financiar pentru obiectivul mai sus menționat, după cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, dacă aceasta va fi pozitivă”.
A venit și rectificarea bugetară, pozitivă, însă banii primiți erau destinați doar pentru salariile preoților.
CITEȘTE ȘI: Lucrările la Biserica Azilului se amână a doua oară. Totul e OK, dar nu sunt bani
În martie 2024, conducerea CJ Sibiu, însoțită de ministrul Culturii, Raluca Turcan, au efectuat o vizită în teren în care au constatat: Biserica Azilului are nevoie de lucrări de consolidare.
„Vestea bună este că acest o obiectiv istoric a fost inclus în Programul Național de Restaurare gestionat de Ministerul Culturii”, a fost singura mențiune de după vizită, scrisă de Daniela Cîmpean pe pagina sa de Facebook.
În mai 2025, Consiliul Județean Sibiu a aprobat un proiect pe care să-l depună pentru obținerea finanțării necesare elaborării documentațiilor tehnice pentru restaurarea Bisericii Azilului din Sibiu. Proiectul, intitulat oficial „Elaborare documentații tehnico-economice la fazele DALI, DTAC și PT pentru restaurarea Bisericii Azilului din Sibiu”, urma să fie astfel depus în cadrul apelului de proiecte finanțate prin Timbrul Monumentelor Istorice (TMI), sesiunea I/2025, fiind aprobat cu două zile înainte de a expira termenul limită de depunere.
Sursa fotografii: Expertiza tehnică Meridian Structural Engineering
Abonează-te la canalul de WhatsApp al Turnul Sfatului pentru a afla în timp real știrile relevante de la Sibiu: accesează linkul de aici și apasă opțiunea Follow (Urmăriți).

Redactor
Alătură-te comunității
Toate comentariile sunt moderate de către redactorii TS, înainte de publicarea pe site, pentru a elimina limbajul agresiv/licențios sau informațiile false. Mulțumim.
Ce cauta locurile de parcare langa trecerea de pietoni? Cine gireaza incalcari ale legii si punerea in pericol a pietonilor?…
Noroc cu primaria Medias ca va asigura transport public in acele localitati , care erau date uitarii de catre duamna…
Schimbarea rețelelor este foarte bună și utilă, nu cum s-a facut la reabilitarea unor cartiere, când a fost mult subdimensionata…asta…
Fix asa o sa fie intre Dima si Iorga pe Calea Cisnadiei. Apropo, sper ca stie toata lumea ca firma…
In sfarsit zona de nord a județului rarefiata demografic și subdezvoltată economic elimină poluarea atmosferică inexistenta prin inteligente investiții financiare…












Lasă un răspuns